Stânca bazaltică de la Rupea

Rezervația este localizată în județele Brașov și parțial în Covasna, pe teritoriile localităților: Dumbrăvița, Codlea, Holbav, Hălchiu, Feldioara, Măieruș, Belin, Hăghig. Este împărțită în trei zone distincte, și are o suprafață totală de peste 4.500 ha. Aria protejată a fost desemnată pentru protejarea speciilor de păsări sălbatice, în special a celor de interes comunitar (european), fiind una dintre cele mai importante zone de cuibărit şi popas din această parte a țării. În perioadele de migraţie, primăvara și toamna, populaţia totală a păsărilor acvatice de la Dumbrăvița depăşeşte 20.000 de exemplare, zona fiind una dintre cele mai importante zone umede din interiorul lanţului Carpatic.  Păsările de primă importanţă sunt speciile cuibăritoare precum: cormoranul mic, buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul roşu, stârcul de noapte, stârcul galben, egreta mică, egreta mare, raţa roşie, eretele de stuf, cresteţul cenuşiu, cristelul de câmp, huhurezul mare, ciocănitoarea cu spate alb, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoarea neagră, ghionoaia sură, muscarul gulerat și muscarul mic. Dintre speciile care sunt doar în trecere prin rezervație, cele mai reprezentative, prezente anual în număr mare, sunt: barza neagră, bătăușul, fluierarul de mlaștină sau chirighița neagră. Pe lângă păsări, aria protejată mai adăpostește și alte specii de animale de interes comunitar, precum castorul și vidra.  Rezervația se remarcă și prin varietatea peisajului, ce trece de la zonele umede (heleştee piscicole, lacuri, ape curgătoare, mlaştini și stufăriş), la fâneţe, păşuni şi păduri. Principalele puncte de acces sunt localitățile Dumbrăvița, Rotbav și Codlea. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Deltadincarpati/; http://romaniasalbatica.ro/

Rezervația, cunoscută şi sub denumirea de Colții Corbului Mare, este o arie naturală, situată în nord-vestul Masivului Postăvarul în partea sud-vestică a Braşovului, pe culmea Ştejerişul Mare. Rezervaţia este de o importanță botanică foarte mare și are o suprafață de 16,30 hectare. Aceasta reprezintă o zonă montană cu floră și faună specifică grupei muntoase a Carpaților de Curbură. În arealul ei, pe partea nordică, la altitudinea de 920 – 950 m, se află o formațiune geologică calcaroasă, numită Colții Corbului Mare. Această formațiune de culoare alb-cenușie este de vârstă jurasică și are la bază depozite importante de grohotișuri. Aria protejată adăpostește o mare varietate vegetală, bogată în specii arboricole și ierboase. Pădurile sunt constituite din specii de fag, în asociere cu gorun. Tufărișurile sunt în special formate din alun, maceș, păducel, corn și soc. Sunt întâlnite și specii vegetale rare, dintre care amintim: flămânzica și piperul-lupului. Surse text și foto: http://romaniasalbatica.ro/; https://www.metropolabrasov.ro/

Tâmpa se înalță la circa 400 m deasupra orașului Brașov. Rezervație naturală ce se întinde pe o suprafață de 150 ha, Tâmpa este și singura rezervație peisagistică din județul Brașov. Aici au fost descrise pentru prima dată două endemisme (specii care trăiesc numai într-un anumit teritoriu) românești: crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) și obsiga barsana (Bromus marcensis). Pe versantul nordic se întinde o pădure deosebită, formată din mai multe specii de valoare ornamentală și științifică, cum ar fi: fagul, carpenul, stejarul, teiul, ulmul de munte, frasinul, laricele, pinul etc. Versantul sudic, care este puternic însorit și mai uscat, adăpostește ochiuri de stepă în care încercările de plantare cu arbori au dat greș în mare parte. De asemenea, Tâmpa adăpostește multe specii de păsări, mamifere și insecte (aici s-au descoperit aproape 35% din totalul speciilor de fluturi din țara noastră). Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/; https://www.metropolabrasov.ro/

Aflată în partea nordică a Munţilor Bucegi, aria protejată cuprinde o parte a versantului vestic al muntelui Bucşoiu Mare, o parte a Văii Mălăeşti şi începutul Văii Gaura. Reprezentativ în acest loc este peisajul alpin cu abrupturi stâncoase şi țancuri de piatră, specifice reliefului glaciar bine păstrat. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Pasul Strunga se regăseşte în principala potecă turistică care face legătura dintre Valea Ialomiţei (Cabana Padina) şi Bran (Şimon). Peisajul pe care îl oferă acest loc este deosebit de frumos, de sus putând fi admirate creasta Craiului, culmile ce ne poartă din Bucegi către Leaota, ţinuturile Branului şi ale Braşovului. În apropiere de Șaua Strunga, sub muntele Strungile Mici, se află Locul Fosilifer Vama Strunga, o rezervaţie ştiinţifică situată la altitudine de 1.950 m, care protejează o succesiune de roci cu o grosime de 40-50 m. În aceste calcare se găseşte una dintre cele mai importante asociaţii de faună marină din Jurasicul Mediu din România, constituită din peste 150 de specii. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

La 65 de km de Braşov, pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, în centrul oraşului Rupea, se află Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”. Muzeul, găzduit de o clădire istorică din secolul al XVIII-lea, recent renovată, evocă  lumea rurală din jurul localităţii Rupea, al cărei târg este atestat documentar din anul 1433. Amenajarea muzeală ilustrează principalele aspecte care definesc specificul zonei etnografice Rupea: pescuitul tradiţional pe Olt, centrul de olărit din Drăuşeni, obiceiuri specifice populaţiei săseşti din zonă (Kronenfest), nunta românească, interiorul casei săseşti şi româneşti, comerţul înfloritor din târgul Cohalm (băcănia lui Michael Falk). Muzeul poată numele lui Gheorghe Cernea (1898-1965), una dintre personalităţile marcante din zona Rupea, care s-a dedicat folclorului şi etnografiei româneşti. 

Turul virtual al Cetății Rupea ▶️ https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=y63YcnPT3pe Cetatea Rupea, aşa cum ni se înfăţişează astăzi, acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E60, în dreptul oraşului, este o prezenţă remarcabilă de la mare distanţă. În ciuda unor speculaţii avansate de diferiţi autori, este sigur că suprafaţa sa a fost utilizată în preistorie, însă nu şi în Antichitate, de către daci sau romani. La fel de sigur este că reprezintă o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu nivele rezultate în cinci secole de funcţionare. Anul primei sale consemnări documentare este 1324. Dar acesta nu este al întemeierii, care trebuie să fie anterioară măcar cu câteva decenii. Atunci când a început să funcţioneze, a fost mereu legată de autorităţile publice rânduite într-o ierarhie specifică Evului Mediu: rege – voievod – castelan – scaun şi autorităţi scăunale. Raporturile dintre ele s-au modificat doar în sensul eliminării intermediarilor, astfel încât, la final, dispunem de un centru al scaunului Rupea şi de autoritatea principatului Transilvaniei, intermediată adesea doar de „Universitatea” saşilor (organizarea autonomă), cu centrul de la Sibiu. Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă urmăm o sectorizare în funcţie de colina proeminentă, unde avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare se identifică printr-o centură de zidărie aparte, corespunzătoare unei epoci diferite, marcate de evoluţia armamentului, a tehnicilor de asediu sau de nivelul dezvoltării aşezării şi scaunului de care depindea finanţarea lucrărilor. La rândul lor, turnurile au o identitate acoperită de câte un nume propriu, care, în parte, le trădează o anume particularitate (adesea legată de funcţiune) rezultată din dezvoltarea lor istorică.  Pe linia dreaptă a curtinei de la intrare (incinta a IV-a), în dreapta Turnului porţii, avem Turnul Slujitorilor, în partea opusă, de cel al Slăninii (numit înainte „Turnul Nou”, dar care a ajuns să fie folosit pentru conservarea cărnii şi slăninilor comunităţii şi astfel şi-a schimbat numele). Pe frontul următor, al curtinei Cetăţii de mijloc, se află în ordine, de la dreapta, la stânga: Turnul Ungrei (cu dezvoltările sale mai mult arheologice), Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor (probabil destinat conservării arhivelor scăunale). Mai departe, turnurile se identifică mai uşor pe curtina de vest, unde se află Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei şi alte două turnuri mărginind culoarul de acces, dar slab conservate: Turnul Gros şi Turnul Pulverăriei (lângă intrarea în Cetatea de sus). Cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a cărui „familie” constructivă, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, se regăseşte în arhitectura militară a întregii Transilvanii, influenţată de meşterii italieni ai Renaşterii tardive. Este evident că, spre deosebire de multe alte cetăţi ale Transilvaniei, Rupea a avut şansa unei conservări de excepţie. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de când datează primele desene documentare credibile, realizate de către militari, degradările s-au legat mereu de dispariţia acoperişurilor şi rapidul colaps al unor zidării rămase astfel neprotejate. Intrarea cetăţii în istorie s-a marcat printr-o luptă purtată între rebelii din rândul elitei saşilor, împotriva oamenilor voievodului Transilvaniei (1324). Apoi, se poate specula pe ideea că părăsirea sa de către reprezentanţii voievodatului a avut loc după invazia turcească din 1421. Cert este faptul că cetatea a fost cedată, în acea vreme, în stăpânirea deplină a scaunului Rupea. Informaţiile foarte zgârcite care o privesc direct se datorează acestei apartenenţe şi faptului că arhivele locului s-au conservat doar de la mijlocul secolului al XVII-lea. În secolul al XVI-lea, o bună parte din comunitatea locală a saşilor privilegiaţi s-a mutat cu totul între zidurile cetăţii. Atunci cetatea trebuie să fi arătat ca un oraş în miniatură, în care locuiau în permanenţă câteva sute de oameni. Populată intens, înainte de anul 1621, cetatea şi-a dobândit întreaga planimetrie pe care astăzi o regăsim pe teren. Locuitorii săi dispuneau de toate facilităţile: case de locuit (aproape o sută), spaţii pentru administraţia comunităţii şi a scaunului, capelă, casa preotului, loc pentru căruţe, depozite de documente, provizii şi arme, fântână, loc de târg (Cetatea de jos). Probabil apogeul său a fost în secolul al XVII-lea, de când cunoaştem cele mai multe inscripţii de construcţie/reparaţie (din păcate, dispărute în cea mai mare parte). Apoi, la finele veacului, armata habsburgică a folosit cetatea de mai multe ori ca bază de încartiruire şi pregătire de campanie. Localitatea avea statut de târg, iar cultura sa materială redescoperită ne spune că aici nu a fost niciodată o cetate ţărănească. Legarea ei de nişte ţărani s-a făcut tardiv, alunecându-se dinspre concepţiile democraţiei burgheze, apoi consolidându-se datorită istoriografiei marxiste, prin comparaţie cu bisericile fortificate. Dar, stăpânii locului nu şi-au numit altfel ansamblul decât „cetate” (Burg) sau „castel” (Schloss). Graţie fortificaţiilor şi înţelepciunii gospodarilor ei, Rupea nu fost atacată, cucerită sau jefuită în toate aceste secole. Cetatea a fost părăsită treptat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după asigurarea politică garantată de către armata Imperiului Habsburgic. Un singur moment trecător, de refugiere în cetate, a mai fost înregistrat la 1789, la panica provocată de o posibilă agresiune turcească. Acela a fost chiar ultimul eveniment în care cetatea a fost solicitată pentru apărare. Viaţa s-a reluat la baza cetăţii, în jurul amplasamentului bisericii parohiale evanghelice (fostă catolică). Însă, un fond special de întreţinere a cetăţii a fost creat de către primărie în anul 1838. Fondurile şi donaţiile au existat de-a lungul întregului secol XIX, cu destinaţie precisă pentru întreţinerea locului, denumit deja „monument”. Mai mult, în cetate a fost menţinut, cu domiciliu şi familie, un paznic permanent (într-o casă refăcută probabil în jurul anului 1850). O colecţie cu rost proto-muzeal a existat în cetate mult timp. În 1792, se aflau printre alte piese, 53 de arme de foc, ghiulele şi tipare de turnat gloanţe. Tot pe atunci, erau menţionate părţi de armuri, coifuri şi cămăşi de zale. Se mai ştie că la 1812, un tun al cetăţii, turnat la 1613, a fost topit, o altă parte a fost împrăştiat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, iar la finele secolului al XIX-lea se mai aflau acolo alte piese de armament aparţinătoare vechiului arsenal de care avuseseră parte toate marile cetăţi ale Transilvaniei. Cea mai radicală schimbare a cetăţii s-a produs în urma programului de restaurare din anii 2010-2012, când cetatea şi-a recuperat şi renovat mare parte din zestrea originală, aflată mult timp în uitare. Programul de vizitare al Cetăţii Rupea: Perioada 01 noiembrie – 31 martie: 9:00 – 17:00 Perioada 01 aprilie – 31 august: 9:00 – 20:00 Perioada 01 septembrie – 31 octombrie: 9:00 – 19:00 Tarife: Persoane Adulte – 15 lei / persoană Persoane Adulte cu audioghid – 20 lei / persoană Copii până la 18 ani – 8 lei / persoană Tarife Grupuri: Grupuri de minim 20 persoane adulte – 12 lei / persoană Grupuri de minim 20 persoane minore – 5 lei / persoană Persoană de contact – Dl. Călbează Adrian: (0728) 950 646 Sursa