Locații

Aflată în partea nordică a Munţilor Bucegi, aria protejată cuprinde o parte a versantului vestic al muntelui Bucşoiu Mare, o parte a Văii Mălăeşti şi începutul Văii Gaura. Reprezentativ în acest loc este peisajul alpin cu abrupturi stâncoase şi țancuri de piatră, specifice reliefului glaciar bine păstrat. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Turul virtual al Cetății Rupea ▶️ https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=y63YcnPT3pe Cetatea Rupea, aşa cum ni se înfăţişează astăzi, acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E60, în dreptul oraşului, este o prezenţă remarcabilă de la mare distanţă. În ciuda unor speculaţii avansate de diferiţi autori, este sigur că suprafaţa sa a fost utilizată în preistorie, însă nu şi în Antichitate, de către daci sau romani. La fel de sigur este că reprezintă o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu nivele rezultate în cinci secole de funcţionare. Anul primei sale consemnări documentare este 1324. Dar acesta nu este al întemeierii, care trebuie să fie anterioară măcar cu câteva decenii. Atunci când a început să funcţioneze, a fost mereu legată de autorităţile publice rânduite într-o ierarhie specifică Evului Mediu: rege – voievod – castelan – scaun şi autorităţi scăunale. Raporturile dintre ele s-au modificat doar în sensul eliminării intermediarilor, astfel încât, la final, dispunem de un centru al scaunului Rupea şi de autoritatea principatului Transilvaniei, intermediată adesea doar de „Universitatea” saşilor (organizarea autonomă), cu centrul de la Sibiu. Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă urmăm o sectorizare în funcţie de colina proeminentă, unde avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare se identifică printr-o centură de zidărie aparte, corespunzătoare unei epoci diferite, marcate de evoluţia armamentului, a tehnicilor de asediu sau de nivelul dezvoltării aşezării şi scaunului de care depindea finanţarea lucrărilor. La rândul lor, turnurile au o identitate acoperită de câte un nume propriu, care, în parte, le trădează o anume particularitate (adesea legată de funcţiune) rezultată din dezvoltarea lor istorică.  Pe linia dreaptă a curtinei de la intrare (incinta a IV-a), în dreapta Turnului porţii, avem Turnul Slujitorilor, în partea opusă, de cel al Slăninii (numit înainte „Turnul Nou”, dar care a ajuns să fie folosit pentru conservarea cărnii şi slăninilor comunităţii şi astfel şi-a schimbat numele). Pe frontul următor, al curtinei Cetăţii de mijloc, se află în ordine, de la dreapta, la stânga: Turnul Ungrei (cu dezvoltările sale mai mult arheologice), Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor (probabil destinat conservării arhivelor scăunale). Mai departe, turnurile se identifică mai uşor pe curtina de vest, unde se află Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei şi alte două turnuri mărginind culoarul de acces, dar slab conservate: Turnul Gros şi Turnul Pulverăriei (lângă intrarea în Cetatea de sus). Cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a cărui „familie” constructivă, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, se regăseşte în arhitectura militară a întregii Transilvanii, influenţată de meşterii italieni ai Renaşterii tardive. Este evident că, spre deosebire de multe alte cetăţi ale Transilvaniei, Rupea a avut şansa unei conservări de excepţie. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de când datează primele desene documentare credibile, realizate de către militari, degradările s-au legat mereu de dispariţia acoperişurilor şi rapidul colaps al unor zidării rămase astfel neprotejate. Intrarea cetăţii în istorie s-a marcat printr-o luptă purtată între rebelii din rândul elitei saşilor, împotriva oamenilor voievodului Transilvaniei (1324). Apoi, se poate specula pe ideea că părăsirea sa de către reprezentanţii voievodatului a avut loc după invazia turcească din 1421. Cert este faptul că cetatea a fost cedată, în acea vreme, în stăpânirea deplină a scaunului Rupea. Informaţiile foarte zgârcite care o privesc direct se datorează acestei apartenenţe şi faptului că arhivele locului s-au conservat doar de la mijlocul secolului al XVII-lea. În secolul al XVI-lea, o bună parte din comunitatea locală a saşilor privilegiaţi s-a mutat cu totul între zidurile cetăţii. Atunci cetatea trebuie să fi arătat ca un oraş în miniatură, în care locuiau în permanenţă câteva sute de oameni. Populată intens, înainte de anul 1621, cetatea şi-a dobândit întreaga planimetrie pe care astăzi o regăsim pe teren. Locuitorii săi dispuneau de toate facilităţile: case de locuit (aproape o sută), spaţii pentru administraţia comunităţii şi a scaunului, capelă, casa preotului, loc pentru căruţe, depozite de documente, provizii şi arme, fântână, loc de târg (Cetatea de jos). Probabil apogeul său a fost în secolul al XVII-lea, de când cunoaştem cele mai multe inscripţii de construcţie/reparaţie (din păcate, dispărute în cea mai mare parte). Apoi, la finele veacului, armata habsburgică a folosit cetatea de mai multe ori ca bază de încartiruire şi pregătire de campanie. Localitatea avea statut de târg, iar cultura sa materială redescoperită ne spune că aici nu a fost niciodată o cetate ţărănească. Legarea ei de nişte ţărani s-a făcut tardiv, alunecându-se dinspre concepţiile democraţiei burgheze, apoi consolidându-se datorită istoriografiei marxiste, prin comparaţie cu bisericile fortificate. Dar, stăpânii locului nu şi-au numit altfel ansamblul decât „cetate” (Burg) sau „castel” (Schloss). Graţie fortificaţiilor şi înţelepciunii gospodarilor ei, Rupea nu fost atacată, cucerită sau jefuită în toate aceste secole. Cetatea a fost părăsită treptat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după asigurarea politică garantată de către armata Imperiului Habsburgic. Un singur moment trecător, de refugiere în cetate, a mai fost înregistrat la 1789, la panica provocată de o posibilă agresiune turcească. Acela a fost chiar ultimul eveniment în care cetatea a fost solicitată pentru apărare. Viaţa s-a reluat la baza cetăţii, în jurul amplasamentului bisericii parohiale evanghelice (fostă catolică). Însă, un fond special de întreţinere a cetăţii a fost creat de către primărie în anul 1838. Fondurile şi donaţiile au existat de-a lungul întregului secol XIX, cu destinaţie precisă pentru întreţinerea locului, denumit deja „monument”. Mai mult, în cetate a fost menţinut, cu domiciliu şi familie, un paznic permanent (într-o casă refăcută probabil în jurul anului 1850). O colecţie cu rost proto-muzeal a existat în cetate mult timp. În 1792, se aflau printre alte piese, 53 de arme de foc, ghiulele şi tipare de turnat gloanţe. Tot pe atunci, erau menţionate părţi de armuri, coifuri şi cămăşi de zale. Se mai ştie că la 1812, un tun al cetăţii, turnat la 1613, a fost topit, o altă parte a fost împrăştiat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, iar la finele secolului al XIX-lea se mai aflau acolo alte piese de armament aparţinătoare vechiului arsenal de care avuseseră parte toate marile cetăţi ale Transilvaniei. Cea mai radicală schimbare a cetăţii s-a produs în urma programului de restaurare din anii 2010-2012, când cetatea şi-a recuperat şi renovat mare parte din zestrea originală, aflată mult timp în uitare. Programul de vizitare al Cetăţii Rupea: Perioada 01 noiembrie – 31 martie: 9:00 – 17:00 Perioada 01 aprilie – 31 august: 9:00 – 20:00 Perioada 01 septembrie – 31 octombrie: 9:00 – 19:00 Tarife: Persoane Adulte – 15 lei / persoană Persoane Adulte cu audioghid – 20 lei / persoană Copii până la 18 ani – 8 lei / persoană Tarife Grupuri: Grupuri de minim 20 persoane adulte – 12 lei / persoană Grupuri de minim 20 persoane minore – 5 lei / persoană Persoană de contact – Dl. Călbează Adrian: (0728) 950 646 Sursa

Complexul Geologic Racoş reprezintă o arie geologică de importanţă naţională cu o suprafaţă de 95,2 ha şi care este integrată în Situl Natura2000 Dealurile Homoroadelor începând cu anul 2007. Astăzi aria protejată conservă manifestările vulcanice bazaltice cuaternare vizibile în cele trei cariere. Complexul Geologic Racoş cuprinde următoarele puncte de atracţie turistică: - Monumentul Naturii Coloanele de Bazalt de la Racoş (Cariera MTTC); - Lacul de Smarald (Cariera Brazi); - Vulcanul Stins (Cariera de scorie bazaltică Dealul Hegheş). Vizitarea acestora se face numai pe drumul marcat sau cu un ghid avizat de către custodele ariei. Tariful de vizitare este de 5 lei/adult şi 3 lei/elevi sau studenti

Rezervația este localizată în județele Brașov și parțial în Covasna, pe teritoriile localităților: Dumbrăvița, Codlea, Holbav, Hălchiu, Feldioara, Măieruș, Belin, Hăghig. Este împărțită în trei zone distincte, și are o suprafață totală de peste 4.500 ha. Aria protejată a fost desemnată pentru protejarea speciilor de păsări sălbatice, în special a celor de interes comunitar (european), fiind una dintre cele mai importante zone de cuibărit şi popas din această parte a țării. În perioadele de migraţie, primăvara și toamna, populaţia totală a păsărilor acvatice de la Dumbrăvița depăşeşte 20.000 de exemplare, zona fiind una dintre cele mai importante zone umede din interiorul lanţului Carpatic.  Păsările de primă importanţă sunt speciile cuibăritoare precum: cormoranul mic, buhaiul de baltă, stârcul pitic, stârcul roşu, stârcul de noapte, stârcul galben, egreta mică, egreta mare, raţa roşie, eretele de stuf, cresteţul cenuşiu, cristelul de câmp, huhurezul mare, ciocănitoarea cu spate alb, ciocănitoarea de stejar, ciocănitoarea neagră, ghionoaia sură, muscarul gulerat și muscarul mic. Dintre speciile care sunt doar în trecere prin rezervație, cele mai reprezentative, prezente anual în număr mare, sunt: barza neagră, bătăușul, fluierarul de mlaștină sau chirighița neagră. Pe lângă păsări, aria protejată mai adăpostește și alte specii de animale de interes comunitar, precum castorul și vidra.  Rezervația se remarcă și prin varietatea peisajului, ce trece de la zonele umede (heleştee piscicole, lacuri, ape curgătoare, mlaştini și stufăriş), la fâneţe, păşuni şi păduri. Principalele puncte de acces sunt localitățile Dumbrăvița, Rotbav și Codlea. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Deltadincarpati/; http://romaniasalbatica.ro/

Localizată în apropiere de comuna Holbav, pe Dealul Ghirtalău, între Pârâul Crucii şi Pârâul Lupului, aria protejată desemnată în anul 2004, cuprinde fosta carieră de argilă Holbav. Succesiunea litologică de aproximativ 230 – 250 de metri lungime a rezervaţiei, reprezintă un sit geologic de cercetare ştiinţifică pentru facultăţile de specialitate în domeniile geologie, geografie, protecţia mediului, ecologie sau minerit. În vecinătatea rezervaţiei se află satul Holbav, unde se pot observa tradiţiile păstrate cu grijă de locuitorii zonei şi peisaje rupte parcă dintr-un basm. De la punctul numit La Cruce, aproape de vârful unui deal, se pot privi împrejurimile ce străjuiesc satul, dar și culmile Parcului național Piatra Craiului. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Masivul Leaota se învecinează în partea de nord-vest cu Parcul național Piatra Craiului, iar la est cu Parcul natural Bucegi, principalul rol al sitului fiind acela de coridor ecologic, asigurând migrarea speciilor între cele două mari arii protejate. Lupul și ursul sunt printre speciile ce beneficiază de acest rol al ariei naturale protejate. Habitatele identificate aici sunt: păduri de amestec fag-răşinoase, păduri de molid, păduri aluviale, tufărişuri subalpine, habitate de pajişti, printre care apar frecvent stâncării şi grohotişuri. Diversitatea vegetală este foarte mare, cu un număr de 810 specii, între care câteva specii protejate prin lege sunt: garofiţe de munte, floarea de colţ, bujorul de munte, tisa, zâmbrul etc. Diverse specii de mamifere şi păsări au fost identificate aici, unele dintre cele protejate prin lege fiind ursul brun, râsul, lupul, cocoşul de munte, uliul păsărar etc. Principalele activităţi turistice care pot fi întreprinse în Munţii Leaota sunt drumeţii, ciclism montan, schi de tură, fotografie şi observare faună. Perioada optimă pentru vizitare este primăvara în timpul înfloririi bujorului de munte și toamna când coloritul naturii devine variat. Fiind o arie protejată importantă pentru liniștea faunei, se recomandă accesul numai pe potecile marcate. Câteva trasee străbat Munții Leaota, accesul fiind posibil prin Podu Dâmboviței, Rucăr, Stoenești, Padina, Fundata și Moeciu de Sus. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Pasul Strunga se regăseşte în principala potecă turistică care face legătura dintre Valea Ialomiţei (Cabana Padina) şi Bran (Şimon). Peisajul pe care îl oferă acest loc este deosebit de frumos, de sus putând fi admirate creasta Craiului, culmile ce ne poartă din Bucegi către Leaota, ţinuturile Branului şi ale Braşovului. În apropiere de Șaua Strunga, sub muntele Strungile Mici, se află Locul Fosilifer Vama Strunga, o rezervaţie ştiinţifică situată la altitudine de 1.950 m, care protejează o succesiune de roci cu o grosime de 40-50 m. În aceste calcare se găseşte una dintre cele mai importante asociaţii de faună marină din Jurasicul Mediu din România, constituită din peste 150 de specii. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Microcanionul este săpat de pârâul Hoghiz care îşi are izvoarele în curmătura dintre Măguricea Mare şi Pleşiţa, pe coasta vestică a Perşanilor. Aria protejată este formată din stânci bazaltice cu un relief aparte, versanţi cu aspect de pereţi verticali abrupţi și secţionaţi, ce se aseamănă cu văile canioanelor, însă la o scară mult mai mică. Peisajul este întregit şi de două cascade, precum şi de o peşteră de mici dimensiuni formată în versantul stâng. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Mlaştina este o rezervație naturală de tip botanic, situată în judeţul Braşov, pe teritoriul administrativ al comunei Hărman. Aria protejată reprezintă o zonă umedă în apropierea văii Oltului, cu mlaștini și terase de luncă alcătuite din nisipuri, pietrișuri și argile, străbătută de câteva pâraie (Hușbor, Părăul de Sub Coastă, Valea Morilor), ale căror ape au creat condiții optime pentru mai multe specii rare. Zona adăpostește o mare varietate floristică, incluzând peste 150 de relicte glaciare, dintre care unele endemice pentru Țara Bârsei. Dintre speciile de flori care se remarcă amintim: armeria, bumburezul, laleaua pestriță, daria, gențiana mov, orhideea, otrățelul și roua cerului. Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/

Tâmpa se înalță la circa 400 m deasupra orașului Brașov. Rezervație naturală ce se întinde pe o suprafață de 150 ha, Tâmpa este și singura rezervație peisagistică din județul Brașov. Aici au fost descrise pentru prima dată două endemisme (specii care trăiesc numai într-un anumit teritoriu) românești: crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) și obsiga barsana (Bromus marcensis). Pe versantul nordic se întinde o pădure deosebită, formată din mai multe specii de valoare ornamentală și științifică, cum ar fi: fagul, carpenul, stejarul, teiul, ulmul de munte, frasinul, laricele, pinul etc. Versantul sudic, care este puternic însorit și mai uscat, adăpostește ochiuri de stepă în care încercările de plantare cu arbori au dat greș în mare parte. De asemenea, Tâmpa adăpostește multe specii de păsări, mamifere și insecte (aici s-au descoperit aproape 35% din totalul speciilor de fluturi din țara noastră). Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/; https://www.metropolabrasov.ro/

Situl cuprinde în întregime Munţii Baraolt şi parţial Munţii Bodoc. Pădurile acoperă aproximativ 70% din suprafaţa sitului, iar relieful este caracteristic zonelor cu dealuri înalte. Toate pâraiele de pe teritoriul sitului sunt afluenţi ai Oltului. Aria protejată cuprinde păşuni şi fâneţe care alternează cu păduri seculare de foioase, predominant făgete, oferind un habitat ideal atât pentru păsările răpitoare, cât și pentru barza neagră. Populația de viespar și barză neagră din Munții Bodoc-Baraolt reprezintă 2% din efectivele la nivel național ale acestor două specii. Ale specii de importante ce se regăsesc aici sunt: cristelul de câmp, acvila țipătoare mică, huhurezul mare, ghionoaia sură, muscarul gulerat și muscarul mic. Oferta peisagistică a acestei rezervații este una variată, de la câmpurile întregi de ghiocei situate sub vârful Kőmöge și orhideele prezente în păduri, și până la rocile vulcanice întâlnite din loc în loc sau grotele antropogene care adăpostesc pe timpul iernii multe specii de lilieci. Se mai remarcă în această zonă și izvoarele de ape minerale. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Munții Perşani aparţin masivului Carpaţilor Orientali, ocupând o suprafaţă apropiată de 1.000 km2. Văile Şinca şi a Bârsei îi despart de Munţii Făgăraşului şi Piatra Craiului. Spre nord se prelungesc pe nesimţite cu Munţii Harghitei. Posedă culmi de înălţime medie, în jur de 800-1.000 m. Cele mai mari vârfuri sunt Măgura Codlei (1.292 m) şi Vârful Ceţii (1.104 m).  Geografic se subdivid în trei componente majore.  Perşanii de Sud, între văile Şinca şi Bârsa, la sud, şi depresiunea Vlădeni, la nord. Altitudinile cele mai înalte sunt atinse prin vârfurile Hoapecu (980 m), Ciuta (975 m), Cetăţuiei (941 m), Frăsinet (935 m), Stimbavului (922 m).  Perșanii Centrali reprezintă adevărata fală a complexului montan. Sunt delimitaţi la sud de depresiunea Vlădeni şi la nord de valea râului Olt. În sectorul estic, descoperim culmi mai înalte (Cetăţii – 1.104 m, Horezu – 1.055 m, Coasta Ţiganului – 1.034 m) şi păduri mai compacte, în timp ce în partea vestică, mai scundă, are şi un aspect mai frământat.  Perşanii Nordici (denumiţi uneori şi Munţii Dugăului, după principalul vârf prezent acolo) sunt mai modeşti. Ne întâlnim cu vârfurile Părăul Fântânii (847 m), Chingii (815 m), Tipia Racoşului (820 m), Ascuns (988 m), Merca (1.002 m), Dugău (1.011 m). Printre cele mai importante podoabe ale acestor munţi se numără coloanele de bazalt. Cele de la Racoş, cu o suprafaţă mult mai mare (1,05 ha), din vecinătatea gării căii ferate, pe malul drept al Oltului, sunt produsul unei cariere exploatate doar în secolul XX. Partea de vest este protejată de lege, ca monument al naturii. Formele poliedrice ating şi înălţimi de până la 12 m. Rezervele de bazalt de la Hoghiz, mai amorfe, sunt acum în exploatare. Împrejurimile Racoşului sunt dintre cele mai consistente în relicve geologice, cu mărunte animale prinse în straturi străvechi. Locul fosilifer Carhaga, de 1,60 ha, se afla în raza comunei Racoş, între pâraiele Carhaga, şi Chioveş. Sedimente geologice, de culoare cenuşie şi rozalie, cu vinişoare de calcar, au prinse în ele o gamă de cefalopode. Formele insolite şi cromatica pietrelor se combină cu cea a lacului. Deşi nu fac parte din munţii propriu-zişi, extensiunea vulcanilor noroioşi de la Homorod se datorează tot istoriei foarte îndepărtate a teritoriului. Izvoare de apă sărată s-au înregistrat la Rupea (odinioară, câteva captate), Homorod (cu concentraţie sulfuroasă), Mercheaşa, iar o concentrare mai importantă o au izvoarele din Dacia şi Racoşu de Jos. Izvoare minerale, cu debit mic, aparţin teritoriului Homorodului. Zonele calcaroase din nord-vestul Munţilor Perşani adăpostesc stejarul pufos mojdrean, corn, răsură, viorea albă, iarba şarpelui etc. Se regăsesc şi câteva plante endemice, protejate (garofiţele albe de stâncă, florile azurii ale crucii voinicului şi cădelniţei şi o raritate locală de mur. Calitatea bună a păşunilor şi clima potrivită au întreţinut multă vreme herghelia de la Homorod (mai ales rasa Nonius), destinată armăsarilor de prăsilă ai armatei. Sunt frecvente fructele de pădure şi ciupercile. Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

La 65 de km de Braşov, pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, în centrul oraşului Rupea, se află Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”. Muzeul, găzduit de o clădire istorică din secolul al XVIII-lea, recent renovată, evocă  lumea rurală din jurul localităţii Rupea, al cărei târg este atestat documentar din anul 1433. Amenajarea muzeală ilustrează principalele aspecte care definesc specificul zonei etnografice Rupea: pescuitul tradiţional pe Olt, centrul de olărit din Drăuşeni, obiceiuri specifice populaţiei săseşti din zonă (Kronenfest), nunta românească, interiorul casei săseşti şi româneşti, comerţul înfloritor din târgul Cohalm (băcănia lui Michael Falk). Muzeul poată numele lui Gheorghe Cernea (1898-1965), una dintre personalităţile marcante din zona Rupea, care s-a dedicat folclorului şi etnografiei româneşti. 

Pădurea Bogata îşi trage numele de la pârâul omonim, care o străbate pe zece km. Aglomerează mai multe bogăţii diferite, în afara celor istorice: geologice, fizico-geologice, peisagistice, botanice şi forestiere. Pădurea seculară, transformată în rezervaţie, ocupă zona centrală a Munţilor Perşani, întinzându-se 17 km, de-a lungul apei, şi o arie de 85 km2. Îmbină mai multe specii lemnoase (stejari, fagi şi molizi), la rândul lor un „rai” pentru vânat (mistreţ, urs, râs, cerb, căprior). Fauna măruntă conţine însă şi vulpi, lupi, jderi, dihori, veveriţe etc. În perioada interbelică mai fuseseră încă semnalate pisici sălbatice, viezuri şi jderi. Dintre păsări se întâlneşte cel mai des mierla, sturzul, variante de ciocănitori, piţigoiul, gaiţa, uliul, cucuveaua, huhurezul, ca şi mai rarul cocoş de munte ori ienurca. Nu se cunoaşte exact situaţia vechiului patrimoniu de prepeliţe şi potârnichi. Pe valea Bogăţii există păstrăvi. În timpuri istorice, masivul păduros a dublat bariera Oltului, pentru apărarea Daciei, iar apoi, în Evul Mediu, a fost mereu o probă de curaj pentru toţi negustorii sau călătorii care erau obligaţi să bată drumul dintre Braşov, Rupea şi Sighişoara. Cetele de tâlhari ori hoţii singuratici au încercat mereu vigilenţa şi puterea de reacţie a trecătorilor. Pentru a înlesni trecerea, s-a amenajat în pădure un han pentru a adăposti, dar şi pentru a fi o bază a poterelor. În zilele de astăzi, calea ferată Braşov-Sighişoara, fixată la limita dintre sectorul central şi cel nordic al Perşanilor întâlneşte staţiile Rotbav, Apaţa, Ormeniş, Augustin, Racoş, Mateiaş şi Rupea. La rândul ei, principala şosea, are un parcurs diferit. O altă cale de circulaţie este deservită de către DJ 132, de la Rupea, pe valea Homorodului Mic, prin localităţile Homorod, Mercheaşa, Jimbor. Clima temperată, cu precipitaţii moderate îngăduie practicarea turismului între lunile mai – octombrie. Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

Aria naturală se află în partea central-vestică a județului Brașov, în comuna Beclean, în apropiere de drumul județean care leagă localitatea Voila de Cincșor, şi se întinde pe o suprafaţă de 42 hectare. Situl este important pentru prezenţa unui habitat de interes european, constituit din vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu gorun. Pădurea are o structură naturală bine păstrată, cu stejarul şi gorunul ca specii dominante, provenite din sămânţă care se regenerează natural. Unele exemplare au dimensiuni notabile până la 70 de cm în diametru şi înălţimi de până la 25 m. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Este rezervaţie floristică şi forestieră situată la 20 km nord-est de oraşul Braşov, în raza comunelor Hărman şi Prejmer, pe DN 11. Se află la altitudinea de 500 metri şi se întinde pe o suprafaţă de 300 ha. Pădurea de stejar, carpen și frasin de la Prejmer împreună cu mlaştinile din jur, bogate in izvoare, constituie o interesantă rezervaţie naturală cu numeroase specii rare ca: laleaua pestriţă, coacăzul negru, bulbocii de munte, curechiul de munte, clopoţei şi garoafa de munte.  Dintre păsările ocrotite amintim: vânturelul, şorecarul, corbul, striga şi huhurezul. Fauna este reprezentată de şopârle, vipere şi şerpi. Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/

Cetatea naturală de stâncă a Pietrei Craiului este unică printre munţii din țara noastră. Peisajul specific este caracterizat de o creastă singuratică, ce atinge o lungime de aproximativ 25 de km şi înălţimi de peste 2.000 de metri. Vârful La Om (sau Piscul Baciului) este cel mai înalt și măsoară 2.238 m. Dacă studiem pe îndelete particularităţile masivului, vom descoperi o mare varietate a formelor şi dimensiunilor reliefului: colţi de stâncă, ace, piramide, muchii, turnuri, brâuri şi hornuri. Numărul mare de văi, grohotişuri, arcade naturale şi golurile alpine întregesc spectacolul vizual, alături de abrupturi deosebit de spectaculoase. Aici trăiesc 1.170 specii de plante, aproape 30% din plantele regăsite în ţara noastră, dintre care 181 sunt ocrotite. Dintre aceste specii le amintim doar pe cele mai cunoscute: garofiţa Pietrei Craiului, tisa, angelica, sângele voinicului, macul galben, linariţa, floarea de colț, gladiola sălbatică, bulbucul și bujorul de munte.  Piatra Craiului adăpostește un număr impresionant de specii de orhidee de munte, 41 de specii dintre cele 58 existente pe teritoriul României. Condiţiile climatice şi geologice, geomorfologia şi structura florei şi vegetației din Piatra Craiului au determinat păstrarea unei diversităţi aparte în grupul mamiferelor. Din cele aproximativ 100 de specii de mamifere din fauna întregii ţări, peste 40% trăiesc în Piatra Craiului. Accesul în Parcul Național Piatra Craiului se face pe baza biletului de vizitare. Puncte achiziționare bilete: Surse text și foto-video: http://www.pcrai.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

Parc natural de interes naţional, prezintă peisaje atractive cu spectaculoase văi glaciare şi cabane de creastă, oferă posibilităţi de practicare a drumeţiilor montane, alpinismului, snowboardului şi a schiului de fond şi alpin. Întins pe o suprafaţă totală de 32.500 hectare, Parcul Natural Bucegi cuprinde Abruptul Bucşoiului, Valea Gaura şi Valea Mălăieşti, unde sunt protejate capra neagră, râsul, cocoşul de munte, dar şi specii floristice rare. Pe platoul Bucegilor se găsesc monumentele naturale Babele şi Sfinxul, iar Crucea Caraiman, Cascada Urlătoarea, Peștera Ialomiței, Gura Diham și Hornul Mălăiești sunt alte atracții turistice renumite. Foto: http://www.bucegipark.ro/

Peștera Comăna (sau Peștera din Poiana Mănăstirii) este arie naturală protejată de tip speologic. Peștera Comăna este situată în partea centrală a Munților Perșani, amonte de satul Comăna de Sus, județul Brașov. Căi de acces: DN 13, Brașov – Sighișoara, pe DJ 104 până în comuna Comăna de Jos, de aici pe DC 19 până în satul Comăna de Sus, iar de acolo pe drumul forestier ce însoțește pârâul Comăna. Peștera Comăna constituie drumul subteran al pârâului ce își adună apele de pe platoul suspendat aflat la sud de Muntele Peștera. Peștera cuprinde un sistem de galerii dispus pe trei nivele, având o dezvoltare pe cca 2.500 m și o denivelare de 70 m (-40): - Galeria Activă, dimensiuni reduse, tavane înnecate, cascade, urcând prin Hornul Mare se ajunge la Galeria Zânelor, bogat concreționat și în Galeria Emilia, unde se găsesc primele macrocristale de calcit (5 – 7 cm lungime); - Primul nivel fosil, duce la Sala Bradului, remarcabilă prin prezența unei stalagmite albe, imaculate, înaltă de 4,5 m, a scurgerilor parietale masive și a bazinelor cu cristale sub formă de brăduți. Acest nivel se termină în Sala Catedralei, în a cărei parte superioară s-au format coloane, stalagmite și gururi. Aici apar și primele helectite; - Al doilea nivel fosil, la care putem ajunge prin Sala Stafiei, sau prin Sala Uriașilor, îl constituie Galeria cu Excentrite (Galeria Comorilor), galerie cu lățimi de până la 14 m și înălțimi de 8 – 10 m, constituie partea cea mai bogat concreționară a peșterii. Aici se găsesc speleoteme, numeroase stilolite, cu lungimi până la 1,5 m, translucide și cristalictite (helictite, excentrite), cu diametrul cuprins între 0,5 – 10 mm, sub formă de mănunchiuri, compuse din cristale albe, foarte contorsionate, sau sub forma unor baghete lungi de până la 13 – 15 cm, care cresc într-un plan oblic deasupra orizontalei de 450. Tot aici apar cristale de aragonit, sub forma unor ace de 3 – 5 cm lungime, planșee suspendate, scurgeri parietale masive, coloane, stalactite și stalagmite, draperii, bazine cu coloane de calcit, etc. Conform Ordinului nr. 850/2003, rezervația Peștera Comăna a fost dată în custodie, clubului de speologie SILEX BRAȘOV (www.silex.go.ro). La această peșteră se ajunge greu, este închisă, iar parcurgea ei este foarte dificilă și plină de “capcane”, prezintă multe pasaje foarte înguste a căror trecere o poate face doar cei cu un fizic “mai subțire”, bine antrenați, cu echipament corespunzător și obligatoriu însoțiți de cel puțin unul din custozii peșterii – membru al Clubului speologic Silex Brașov. Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/

Dintre ariile naturale de protecție a păsărilor desemnate la noi în țară, Piemontul Făgăraș se află printre cele mai importante, atât ca suprafață, cât și ca număr de specii ocrotite (25 de specii) și condiții naturale oferite. Acesta se întinde pe suprafața Depresiunii Făgărașului, în perimetrul administrativ al județelor Brașov și Sibiu, pe latura nordică a Munților Făgăraș. Fiind amplasat atât în regiunea alpină, cât și în cea continentală, relieful dominant este cel de deal și de munte. Habitatele specifice sunt variate, cuprinzând pășuni și fânețe, păduri de foioase și de conifere, terenuri arabile, vii și livezi. La nivelul întregii regiuni, flora este bine reprezentată, fiind înregistrate peste 900 de specii de plante, iar diversitatea floristică este evidentă mai ales în fânețele umede (aprox. 450 de specii). Zona de la poalele versantului nordic al Munților Făgăraș oferă o combinație optimă a habitatelor pentru multe specii de păsări importante pe plan mondial, cum ar fi: acvila țipătoare mică, cristelul de câmp, foarte multe specii de ciocănitori, șoimul călător, cocoşul de munte, barza neagră etc. Pentru ocrotirea pe termen lung a acestor specii este foarte importantă conservarea habitatelor în care păsările își construiesc cuibul, își cresc puii și se hrănesc. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Podișul Hârtibaciului este a doua arie protejată ca mărime din România, după Rezervația Biosferei Delta Dunării. Este situat în centrul țării, în sudul Transilvaniei, și este delimitat la nord de râul Târnava Mare, iar în sud de râul Olt. Podișul constituie o zonă cu peisaj mozaicat în care modul de gospodărire al terenurilor și al resurselor naturale a generat condiții favorabile pentru numeroase specii de păsări de interes comunitar și național. Unele dintre cele mai importante specii de păsări care trăiesc aici sunt: cristelul de câmp, huhurezul mare, ghionoaia sură, ciocârlia de pădure, sfrânciocul roșiatic. În această zonă cuibărește cea mai însemnată populație de acvilă țipătoare mică și de viespar din România, densitatea cea mai ridicată fiind atinsă la sud de Valea Hârtibaciului. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/

Complexul Dealul Lempeș se încadrează în categoria rezervațiilor botanice. Acest complex constituie o componentă tipică a mediului natural original din Depresiunea Brașovului și are o valoare științifică de necontestat. Rezervația se găsește pe teritoriul administrativ al comunelor Hărman și Sânpetru, fiind amplasată pe Dealul Lempeș, cunoscut și sub numele de Dealul Cetății. Suprafața rezervației este de 274,5 ha. A fost înscrisă în lista zonelor naturale protejate, de interes național, sub numele Dealul Cetății - Lempeș. Condițiile climatice sunt cele specifice depresiunilor, cu ierni geroase (media lunii ianuarie sub - 5 gr. C) și veri călduroase (peste 23 gr. C), atenuate oarecum de altitudinea mai ridicată a dealului. Solurile predominante sunt cele brune-podzolite, mai groase în partea inferioară a versantului sudic și sud-estic. Vegetația reprezintă, prin asociațiile xerofile formate în postglaciar, acea componentă a mediului pentru care această arie a fost declarată rezervație naturală botanică. Arboretul este bine dezvoltat pe toți versanții și este format din păducel, salbă moale, salbă râioasă, sânger, corn, lemn câinesc, alun etc. Fauna este diversă, cuprinde și exemplare ocrotite de șorecar comun, acvilă pitică și cerb. Surse text și foto-video: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/; https://www.youtube.com/Romania Montană

Se află la marginea estică a Podișului Hârtibaciului, la cca 66 km de Brașov, în partea central-nordică a județului. Căi de acces: pe DN 13 Brașov-Sighișoara, până la km 66, în centrul orașului Rupea, de aici se poate urca pe un drum de acces după cca 500 m atingându-se altitudinea de 579 m. Suprafața ivirii de bazalt este de aproape 5 ha, dar împreună cu sedimentele ce acoperă bazaltele, zona tampon se ajunge la un areal de 9 ha. Stânca bazaltică de la Rupea - Punctul cel mai vestic de apariție a bazaltelor din Munții Perșani se găsește izolat în plină zonă de apariție a formațiunilor terțiare ale Bazinului Transilvaniei. Rezervația se află situată pe un relief colinar rezidual (stânca de bazalt), a cărui suprafață se suprapune în rest pe formațiunile sedimentare marginale ale Podișului Hârtibaciului. Bazaltele sunt compacte și nu au produse piroclastice. Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

Rezervația, cunoscută şi sub denumirea de Colții Corbului Mare, este o arie naturală, situată în nord-vestul Masivului Postăvarul în partea sud-vestică a Braşovului, pe culmea Ştejerişul Mare. Rezervaţia este de o importanță botanică foarte mare și are o suprafață de 16,30 hectare. Aceasta reprezintă o zonă montană cu floră și faună specifică grupei muntoase a Carpaților de Curbură. În arealul ei, pe partea nordică, la altitudinea de 920 – 950 m, se află o formațiune geologică calcaroasă, numită Colții Corbului Mare. Această formațiune de culoare alb-cenușie este de vârstă jurasică și are la bază depozite importante de grohotișuri. Aria protejată adăpostește o mare varietate vegetală, bogată în specii arboricole și ierboase. Pădurile sunt constituite din specii de fag, în asociere cu gorun. Tufărișurile sunt în special formate din alun, maceș, păducel, corn și soc. Sunt întâlnite și specii vegetale rare, dintre care amintim: flămânzica și piperul-lupului. Surse text și foto: http://romaniasalbatica.ro/; https://www.metropolabrasov.ro/

Prezenţa vulcanilor noroioşi în Bazinul Transilvaniei este favorizată de prezenţa acumulărilor de gaze şi a apelor de zăcământ şi a depozitelor sedimentare, care servesc ca strat sursă de material pentru vulcanii noroioşi. Pe la mijlocul sec. XX au apărut primele emanaţii de noroi, care au clădit acești vulcani noroioși, un caz geologic extrem de rar. Au fost observați şase astfel de vulcani în perimetrul care constituie situl geologic protejat. Vulcanii Noroioși de la Homorod se manifestă diferit. Doi dintre ei au o activitate sporadică şi cel mai probabil gradul lor de activitate este influenţat de greutatea masei de apă care îi presează. Unul dintre cei mai activi este denumit Homorod 3, acesta având o erupție chiar în infrastructura drumului. Homorod 4 este de tip bazin noroios și este cel mai activ, putând fi văzut bolborosind. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/