Cetatea Rupea

Turnul apărat şi întreţinut de bresla ţesătorilor de in a fost construit în două etape, între anii 1421 – 1436 şi 1570 – 1573. • În prima etapă, au fost construite primele două nivele dintre cele trei galerii de luptă. Primul nivel a fost amenajat cu guri mari de tragere pentru folosirea armele de foc de calibru mare, bombarde şi archebuze, precum şi cu găuri pentru aruncarea materialelor incendiare. • Galeriile superioare, construite între anii 1570 – 1573, erau destinate armelor de calibru mic, care puteau fi folosite prin gurile de tragere înguste, de formă circulară, prezente pe tot parcursul traseului galeriilor de tragere. Au fost ridicate două turnuri de veghe destinate corpului de gardă care supraveghea oraşul atât din punct de vedere militar, cât şi din perspectiva observării unor eventuale incendii. • Construcţia de formă hexagonală închide o suprafaţă de 1616 m², străjuită de ziduri care, în unele segmente, măsoară 4,30 m la bază. Intrarea în incintă se făcea din suişul străzii Castelului, printr-o poartă culisantă, întărită cu turn şi un gang lung de aprox. 5 metri. După prăbuşirea turnului din nord-est, în urma cutremurului din 1710, a fost ridicat bastionul actual (1750). Pe faţada intrării în incintă se află încrustat într-o grindă de susţinere a plafonului anul 1807. Atunci au fost construite cele trei încăperi destinate unor ateliere școlare pentru pregătirea viitorilor meşteșugari ai oraşului. Evoluţia tehnicii militare, în special a armelor de foc, a dus la pierderea rolului militar și deja încă din anii 1750 – 1800, bastionul a fost abandonat. În anul 1910, deteriorarea monumentului a determinat autorităţile să întreprindă vaste lucrări de restaurare şi consolidare a zidurilor şi a galeriilor din lemn. Următoarele lucrări de restaurare şi întreţinere au fost efectuate în anii 1950, 1959 – 1961, 1970, 1975 și 1990 – 2001. După restaurarea din anul 1910, Bastionul Ţesătorilor a devenit muzeu. În prezent, aici este prezentată Expoziţia permanentă – Bastionul Ţesătorilor – „Braşovul/3 M” Sursa

Se află la marginea estică a Podișului Hârtibaciului, la cca 66 km de Brașov, în partea central-nordică a județului. Căi de acces: pe DN 13 Brașov-Sighișoara, până la km 66, în centrul orașului Rupea, de aici se poate urca pe un drum de acces după cca 500 m atingându-se altitudinea de 579 m. Suprafața ivirii de bazalt este de aproape 5 ha, dar împreună cu sedimentele ce acoperă bazaltele, zona tampon se ajunge la un areal de 9 ha. Stânca bazaltică de la Rupea - Punctul cel mai vestic de apariție a bazaltelor din Munții Perșani se găsește izolat în plină zonă de apariție a formațiunilor terțiare ale Bazinului Transilvaniei. Rezervația se află situată pe un relief colinar rezidual (stânca de bazalt), a cărui suprafață se suprapune în rest pe formațiunile sedimentare marginale ale Podișului Hârtibaciului. Bazaltele sunt compacte și nu au produse piroclastice. Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

Munții Perşani aparţin masivului Carpaţilor Orientali, ocupând o suprafaţă apropiată de 1.000 km2. Văile Şinca şi a Bârsei îi despart de Munţii Făgăraşului şi Piatra Craiului. Spre nord se prelungesc pe nesimţite cu Munţii Harghitei. Posedă culmi de înălţime medie, în jur de 800-1.000 m. Cele mai mari vârfuri sunt Măgura Codlei (1.292 m) şi Vârful Ceţii (1.104 m).  Geografic se subdivid în trei componente majore.  Perşanii de Sud, între văile Şinca şi Bârsa, la sud, şi depresiunea Vlădeni, la nord. Altitudinile cele mai înalte sunt atinse prin vârfurile Hoapecu (980 m), Ciuta (975 m), Cetăţuiei (941 m), Frăsinet (935 m), Stimbavului (922 m).  Perșanii Centrali reprezintă adevărata fală a complexului montan. Sunt delimitaţi la sud de depresiunea Vlădeni şi la nord de valea râului Olt. În sectorul estic, descoperim culmi mai înalte (Cetăţii – 1.104 m, Horezu – 1.055 m, Coasta Ţiganului – 1.034 m) şi păduri mai compacte, în timp ce în partea vestică, mai scundă, are şi un aspect mai frământat.  Perşanii Nordici (denumiţi uneori şi Munţii Dugăului, după principalul vârf prezent acolo) sunt mai modeşti. Ne întâlnim cu vârfurile Părăul Fântânii (847 m), Chingii (815 m), Tipia Racoşului (820 m), Ascuns (988 m), Merca (1.002 m), Dugău (1.011 m). Printre cele mai importante podoabe ale acestor munţi se numără coloanele de bazalt. Cele de la Racoş, cu o suprafaţă mult mai mare (1,05 ha), din vecinătatea gării căii ferate, pe malul drept al Oltului, sunt produsul unei cariere exploatate doar în secolul XX. Partea de vest este protejată de lege, ca monument al naturii. Formele poliedrice ating şi înălţimi de până la 12 m. Rezervele de bazalt de la Hoghiz, mai amorfe, sunt acum în exploatare. Împrejurimile Racoşului sunt dintre cele mai consistente în relicve geologice, cu mărunte animale prinse în straturi străvechi. Locul fosilifer Carhaga, de 1,60 ha, se afla în raza comunei Racoş, între pâraiele Carhaga, şi Chioveş. Sedimente geologice, de culoare cenuşie şi rozalie, cu vinişoare de calcar, au prinse în ele o gamă de cefalopode. Formele insolite şi cromatica pietrelor se combină cu cea a lacului. Deşi nu fac parte din munţii propriu-zişi, extensiunea vulcanilor noroioşi de la Homorod se datorează tot istoriei foarte îndepărtate a teritoriului. Izvoare de apă sărată s-au înregistrat la Rupea (odinioară, câteva captate), Homorod (cu concentraţie sulfuroasă), Mercheaşa, iar o concentrare mai importantă o au izvoarele din Dacia şi Racoşu de Jos. Izvoare minerale, cu debit mic, aparţin teritoriului Homorodului. Zonele calcaroase din nord-vestul Munţilor Perşani adăpostesc stejarul pufos mojdrean, corn, răsură, viorea albă, iarba şarpelui etc. Se regăsesc şi câteva plante endemice, protejate (garofiţele albe de stâncă, florile azurii ale crucii voinicului şi cădelniţei şi o raritate locală de mur. Calitatea bună a păşunilor şi clima potrivită au întreţinut multă vreme herghelia de la Homorod (mai ales rasa Nonius), destinată armăsarilor de prăsilă ai armatei. Sunt frecvente fructele de pădure şi ciupercile. Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

Cetatea medievală locuită a Brașovului este una dintre puținele cetăți medievale din Europa, care este încă locuită pe vechile amplasamente. Cetatea Brașovului, edificată între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, considerată a fi una dintre cele mai puternice din Transilvania, păstrează numeroase vestigii care, în urma restaurărilor efectuate în ultimii ani, au devenit obiective de mare atracție dintre care: Bastionul Cojocarilor, Bastionul Postăvarilor, Bastionul Țesătorilor – Muzeul Cetății Brașovului, Bastionul Frânghierilor, Biserica Neagră, Casa Sfatului – Muzeul Județean de Istorie, Turnul Alb, Turnul Negru, Turnul Măcelarilor, Bastionul Graft – pod fortificat peste pârâul Graft, Poarta Ecaterinei, Cetățuia, Bastionul Fierarilor, Muzeul “Casa Mureșenilor”.

Datorită poziţiei strategice, biserica din Prejmer a fost puternic fortificată.  Construcţia acesteia a fost începută de către cavalerii teutoni în 1218, iar după expulzarea lor a fost finalizată de către cistercieni. Planul în formă de cruce greacă a fost modificat în perioada 1512-1515 prin anexarea a două nave laterale inegale şi prin extinderea navei centrale. Deasupra careului este ridicat în 1461 un turn clopotniţă.  Clădirea bisericii nu a fost niciodată fortificată, ci a fost protejată de zidul de incintă înalt de 14 m, întărit cu cinci turnuri de apărare, cu zwinger şi şanţ de apă. O caracteristică valoroasă păstrată până azi o reprezintă camerele de locuit şi cămările de provizii desfăşurate pe 4 etaje pe faţa interioară a zidului, având în spate drumul de strajă. Interiorul simplu nu păstrează urme de fresce, iar pictura de sec. XIX a fost îndepărtată cu ocazia restaurărilor. În interiorul bisericii atracţia principală o reprezintă altarul triptic, cu scena crucificării pe panoul central. În 1999, biserica a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.  Contact: Oficiul Parohial Evanghelic Prejmer Tel.: +40268362042 *Sursă text * Sursă video

 Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania - Țara Bârsei. Cetatea este monument istoric, iar până în anul 2012 a fost doar o ruină. Ea a fost restaurată în totalitate în perioada anilor 2012 - 2017.  Denumirea în maghiară a localității este "Föld-Vár", cu semnificația de "cetate de pământ", iar în germană Marienburg cu înțelesul de "Cetatea Mariei". Fecioara Maria era patroana Ordinului cavalerilor teutoni.  Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum și de Vlad Țepeș în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în același an. Zidul de incintă din partea de sud a fost probabil distrus după bătălia de la Feldioara de oștile lui Petru Rareș prin vornicul Nicoară Grozav. Pe zidăria turnului dinspre nord există scrijelit anul 1657, dar nu se știe dacă inscripția este datorată construirii turnului sau a unei renovări.  Proiectul de restaurare a început în anul 2012, an în care s-au întocmit studiile de fezabilitate și de proiectare a lucrărilor.   În anul 2013, CJ BV a preluat de la Primăria Feldioara administrarea lucrărilor de restaurare, proiect început de primărie tot în acel an. CJ BV a asigurat finanțarea întregului proiect de restaurare. Cheltuielile de restaurare au totalizat 12.379.295,67 lei - SC. Euras SRL, Satu Mare.   S-au restaurat toate zidurile de incintă și toate turnurile din nord, sud, est, vest, precum și zidul Zwinger de protecție. Toate fortificațiile inițiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime. Prin marcarea la nivelul solului, în curtea interioară s-au pus în valoare resturile capelei și a mănăstirii cisterciene.  S-a reconstruit fântâna și s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Țării Bârsei, aflată pe zidul de strajă. Din cauza faptului că forma cetății nu a fost cunoscută în totalitate, s-au reconstruit doar zidurile și turnurile despre care au rămas informații de natură istorică cu privire la cum au arătat ele în trecut. S-au executat subzidiri, injectări și lucrări de consolidare în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. La injectările care au fost făcute la zidărie și la refacerea suprafețelor degradate ale tencuielilor, s-a folosit un var hidraulic special ce conține materie primă extrasă din Munții Dolomiți, importat din Italia.   A urmat reconstrucția prin folosirea de lemn şi cărămidă – făcute la comandă la fabrica din Sighișoara pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile Cetății, piatră și învelitori din țigle ceramice.   În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al XVII-lea, atunci când cetatea a fost tencuită. Pentru a elimina confuziile care pot apărea între zidurile restaurate și cele inițiale, restauratorii au folosit ca material lemnul.   Istoria Medievală a Feldioarei a început în jurul anului 1150, dar nu aici în Cetate, ci jos, în apropierea Bisericii Evanghelice. Acolo s-a așezat prima dată o comunitate de oaspeți germani care au pus bazele Feldioarei. Este, așadar, această așezare cea mai veche așezare înființată de coloniști în Țara Bârsei. Dar Feldioara a intrat în istorie nu atunci, ci puțin mai târziu, în 1211, atunci când a fost donată Cavalerilor Teutoni. Cavalerii Teutoni au primit Țara Bârsei și și-au fixat reședința aici. Acest eveniment, care pentru contemporanii lui nu a avut o foarte mare importanță, a pus, de fapt, Feldioara, pe scara istoriei europene. Feldioara, are, așadar, din naștere, o vocație cel puțin națională, europeană, chiar internațională, pentru că, oricine este interesat de istoria medievală a Europei, nu poate ocoli subiectul cavalerilor teutoni și nu poate ocoli Feldioara. Așadar, ne aflăm într-o așezare europeană și într-o cetate europeană.  Sursă: Centrul de Informare Turistică Feldioara .................................................................................................................................................................  Program și taxe de vizitare 1 Noiembrie – 31 Martie  Luni-Duminică: 09:00 – 17:00  INCHIS: 24, 25, 31 decembrie și 1 ianuarie 1 Aprilie – 31 Mai și 1 Septembrie – 31 Octombrie  Luni-Duminică: 09:00 – 18:00  1 Iunie – 31 August  Luni-Vineri: 09:00 – 19:00  Sâmbătă-Duminică: 9:00 – 20:00 *** Ultimul bilet se eliberează cu 30 de minute înainte de ora de închidere. TAXE DE VIZITARE Adulţi 20 lei Pensionari 10 lei Elevi/ studenţi 5 lei  Se permite vizitarea ȋn mod Gratuit pentru următoarele categorii: • Copii sub 7 ani; • Copii din școli speciale, așezăminte sociale și centre de plasament; • Veterani de război; • Persoane cu dizabilităţi (ȋn baza legitimaţiei) și ȋnsoţitor; • Lucrători actuali și pensionari din reţeaua muzeală; • Parteneri, ȋn baza contractelor de parteneriat valabile; • Participanţi la evenimente culturale organizate cu scopul promovării Cetăţii Feldioara; • Reduceri pentru grupuri: la fiecare 10 persoane, a 11-a intră gratuit; • Un ȋnsoţitor /grup (ghid, organizator) beneficiază de gratuitate; • Persoane care au donat obiecte pentru viitorul muzeu din localitatea Feldioara. TAXE  DESFĂȘURARE  EVENIMENTE Cununie civilă (2 ore):  730 lei Ședinte foto: 291 lei Organizare eveniment (spectacole, proiecții film, conferințe, seminarii, întruniri, filmări profesionale): 730 lei/ oră Taxe stabilite prin HCL nr. 113/ 2025

La 65 de km de Braşov, pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, în centrul oraşului Rupea, se află Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”. Muzeul, găzduit de o clădire istorică din secolul al XVIII-lea, recent renovată, evocă  lumea rurală din jurul localităţii Rupea, al cărei târg este atestat documentar din anul 1433. Amenajarea muzeală ilustrează principalele aspecte care definesc specificul zonei etnografice Rupea: pescuitul tradiţional pe Olt, centrul de olărit din Drăuşeni, obiceiuri specifice populaţiei săseşti din zonă (Kronenfest), nunta românească, interiorul casei săseşti şi româneşti, comerţul înfloritor din târgul Cohalm (băcănia lui Michael Falk). Muzeul poată numele lui Gheorghe Cernea (1898-1965), una dintre personalităţile marcante din zona Rupea, care s-a dedicat folclorului şi etnografiei româneşti. 

IMPORTANT: În această perioadă se poate vizita doar exteriorul și grădina Cetății. Accesul în interiorul Cetății nu este permis din cauza lucrărilor de restaurare. Program de vizitare: zilnic, 9:00 - 17:00 Accesul vizitatorilor în grădina Cetății este gratuit. Accesul este permis tuturor, cu respectarea distanțării. Purtarea măștii este obligatorie.  Cetatea Râşnov străjuiește străvechiul Oraș al Rozelor și este unul dintre cele mai frumoase și mai vizitate monumente din județul Brașov. Se numără printre cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea.  În secolul al XVII-lea, interiorul cetăţii a fost organizat ca o mică aşezare cu locuinţe, şcoală, capelă și fântână, putând astfel asigura traiul cvasinormal al populaţiei pe termen lung.  CETATEA DACICĂ  Pe Dealul Cetăţii, cercetările arheologice au demonstrat existenţa unor elemente de fortificaţie încă din epoca bronzului. Sistemul defensiv consta din 3 şanţuri şi tot atâtea valuri de apărare, plasate în punctul vulnerabil, adică spre Est. Fortificaţia dacică este anterioară cuceririi Daciei de către romani şi pare a-şi afla sfârşitul în preajma războaielor dacice. CETATEA TEUTONĂ  Cetatea medievală se presupune că a fost construită în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea teutonă în Ţara Bârsei, iar după plecarea cruciaţilor, cetatea din lemn a fost reconstruită sau transformată în una din piatră. Deşi nu există nicio menţiune documentară care să confirme această ipoteză, totuşi, fortificarea colinei încă din antichitate, sarcinile militare primite de comunitatea săsească din Ţara Bârsei în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, tehnica construcţiei, fundaţia şi elevaţia primei incinte, identificate de majoritatea istoricilor în secolul al XIII-lea, ar putea fi argumente care să susţină ipoteza existenţei unei cetăţii anterioare primei menţiuni documentare. BURGUL DE PE DEAL  Prima menţiune documentară a cetăţii de la Râşnov se referă la o fortificaţie puternică care rezistă asediului inamic şi salvează vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale şi datează din anul 1335, când, în timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, Ţara Bârsei a fost pustiită în întregime. În anul 1421 este atestat primul asediu otoman. Însă cetatea rezistă eroic şi turcii ridică asediul îndreptându-se spre Braşovul încă nefortificat, pe care îl distrug. Turcii au mai asediat fără succes cetatea din Râşnov şi în campaniile din 1436 și 1441. Atât în timpul catastrofelor naturale, cât şi a invaziilor militare, şansa supravieţuirii aşezării de la poalele muntelui Postăvarul a fost refugierea locuitorilor săi în cetatea ridicată pe dealul ce domină drumul Branului. Cetatea, aşezată pe o stâncă abruptă, este accesibilă numai pe latura răsăriteană. Astfel, arhitectura sa a fost adaptată reliefului, fortificarea urmărind eficienţa apărării dealului, fără niciun fel de pretenţii arhitecturale de înfrumuseţare. Impozantă prin amplasament, pusă în evidenţă şi de dealul defrişat, cetatea a avut ziduri ridicate la o înălţime medie de 5 m, un număr maxim de 8 bastioane şi o intrare puternic fortificată. Cetatea comunităţii râşnovene are două curţi: exterioară şi interioară. În curtea exterioară, numită „curtea din faţa cetăţii” sau „grădina cetăţii", erau adăpostite vitele. Încă din secolul al XIV-lea, în curtea exterioară a fost ridicată o capelă. Intrarea principală în curtea interioară a cetăţii este precedată de o construcţie circulară fortificată, prevăzută cu numeroase guri de tragere, două herse şi un drum de strajă (Barbacana de Est). Datorită numeroaselor invazii militare, cetatea a fost „a doua vatră a Râşnovului", locuitorii târgului respectând de fiecare dată acelaşi scenariu salvator: refugierea în cetate şi apoi refacerea aşezării. În incinta cetăţii erau căsuţele locuitorilor (până în prezent au fost identificate 83 de încăperi), care serveau ca adăpost şi cămară în timpul asediilor. FÂNTÂNA CETĂŢII  Marele dezavantaj al locuirii cetăţii îl constituia lipsa alimentării cu apă. Când asediile se prelungeau, iar rezervele de apă erau pe sfârşite, refugiaţii din cetate ieşeau noaptea pe poarta principală şi aduceau lichidul vital de la un izvor ştiut numai de ei. COMOARA CETĂŢII  Cu prilejul asediului de la 1613, partea superioară a turnului Báthory a fost distrusă. Sub zidul prăbuşit a rămas inventarul turnului de apărare: trei căni de cositor cu capac, arme, instrumente, unelte de fier, ghiulele de piatră, ceramică, un ac de păr aurit şi cea mai valoroasă parte a tezaurului - 416 monede de argint. ,,Zestrea” turnului de apărare a fost descoperită în 2001. MĂRTURIE ISTORICĂ  În secolul al XVIII-lea schimbarea situaţiei politico-militare din sud-estul Europei în favoarea Imperiului Habsburgic, securizarea graniţelor sale sudice, a permis atât o dezvoltare economică neîntreruptă a Râşnovului, târg de graniţă, cât şi, prin diminuarea pericolului invaziilor militare, o scădere a interesului comunităţii râşnovene pentru întreţinerea cetăţii medievale. Mai mult, în 1802 un cutremur a distrus o parte din turnuri şi a grăbit transformarea cetăţii părăsite într-o ruină. În cetate era ţinut doar un singur paznic care trebuia să anunţe prin bătăi de clopot izbucnirea incendiilor.  Totuşi, în timpul revoluţiei din 1848-1849, Râşnovul fiind străbătut de armatele revoluţionarilor maghiari, dar şi de trupele imperiale austriece şi ţariste, locuitorii săi au preferat să se refugieze cu avutul lor în spatele zidurilor cetăţii. REŞEDINŢĂ REGALĂ?  Impresionaţi de avantajele dobândite de brăneni după transformarea castelului Bran în reşedinţa particulară a reginei Maria, Consiliul orăşenesc din Râşnov, întrunit într-o şedinţă festivă la 2 august 1923, decide dăruirea cetăţii Râşnovului Principelui Moştenitor Carol al României, râşnovenii sperând ca viitorul rege Carol al II-lea să transforme cetatea în „reşedinţă de odihnă, ca un loc de relaxare în acest sănătos colţ al Ţării Bârsei”. Însă Carol nu s-a arătat deloc interesat să locuiască într-o cetate medievală, la fel cum nu s-a arătat niciodată deosebit de entuziasmat de ideea mamei sale, regina Maria, de a transforma castelul Bran într-o reşedinţă regală. RESTAURAREA CETĂŢII  În 1937, după o vizită în cetatea Râşnovului, Octav Şuluţiu lăsa posterităţii o frumoasă descriere dar şi un înţelept îndemn: „Ar fi păcat să se distrugă această mărturie istorică. O reconstituire a ei s-ar impune. Dar nu o renovare care să o falsifice, să introducă elemente noi. Să se întărească tot ce există şi atâta”.  Cutremurul din 11 noiembrie 1940 afectează puternic cetatea. Renovarea, de care vorbea şi Octav Şuluţiu devenea absolut obligatorie. Întârziată de război şi de anii tulburi ai instaurării regimului comunist, restaurarea cetăţii Râşnov s-a desfăşurat abia în perioada 1955-1956. CETATEA ŞI FILMUL  Cetatea Râşnovului a intrat în istoria cinematografiei româneşti mai ales ca decorul preferat de regizorul Sergiu Nicolaescu pentru filmele sale istorice Dacii (1966) şi Nemuritorii (1974). În 1967, la Râşnov este realizat filmul Columna, o coproducţie româno-germano-italiană regizată de Mircea Drăgan, avându-i în rolurile principale pe Ilarion Ciobanu, Richard Johnson, Florin Piersic, Antonella Lualdi, Gheorghe Dinică. Filmul a fost nominalizat anul următor la ,,Globul de aur” şi la ,,Oscar” pentru cel mai bun film străin. În timpul filmărilor, în cetate s-au descoperit urme de locuire dacice. ULTIMUL ASEDIU  În perioada 2000 – 2007, cetatea medievală a fost agresată de intervenţiile ilegale ale chiriaşului cetăţii, SC Drumuri Publicitare SRL, reprezentată de Alberto Drera. Pe ruinele capelei evanghelice a fost ridicat un turn, în care s-au montat rezervoare de fibră de sticlă, în curtea interioară a fost construită o terasă-restaurant, în căsuţe urmau să fie amenajate spaţii de cazare, capela catolică din grădina cetăţii a fost distrusă în totalitate şi în aceeaşi incintă, terenul a fost nivelat cu escavatorul, determinând o reducere drastică până la anulare în unele locuri a posibilităţii de studiere a stratigrafiei sitului arheologic, iar în turnul triunghiular au fost montate ferestre de tip Vellux etc. Primăria Râşnov, proprietarul cetăţii, a reziliat în anul 2004 contractul de concesiune şi începând din vara anului 2008 a reluat administrarea, în întregime, a monumentului istoric. *Sursă text: http://www.rasnov-turism.ro/

Turul virtual al Cetății Făgărașului ▶️ https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=DYQpi61HQPE Cetatea Făgărașului este cel mai important monument al Făgărașului, unul dintre cele mai mari din țară și chiar din Europa. Complexul feudal de la Făgăraș, a cărui construcție a început la sfârșitul secolului al XIV-lea și se continuă, prin adaugări succesive, până la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost precedat de-o fortificație din lemn, înconjurată cu un șanț și val de pământ, atestată arheologic pentru secolul al XII-lea.  Această fortificație, dovada unei organizări politico-feudale autohtone voivodale, a fost distrusă la mijlocul secolului al XIII-lea, în urma unui puternic incendiu, după cum atestă vestigiile scoase la iveală prin săpăturile arheologice care au însoțit lucrările de restaurare.  În secolul al XV-lea cetatea din piatră și cărămidă de la Făgăraș, care era o cetate militară de apărare, avea o incintă patrulateră, cu patru turnuri bastioane la colțuri și un turn de avanpost de tip baricadă pe latura de est.  După scindarea Regatului Feudal Maghiar în anul 1541, ca urmare a înfrângerii de la Mohacs, Transilvania devine Principat autonom sub suzeranitate otomană. În acest cadru, domeniul și Cetatea Făgărașului intră în proprietatea ereditară a principilor Transilvaniei. Mulți dintre aceștia au acordat o atenție deosebită Făgărașului contribuind la dezvoltarea culturală și economică a întregii zone.  Mihai Viteazul, domn al Țării Românești între 1593-1601 și primul unificator al celor trei țări românești poartă, conform unei vechi tradiții voivodale, titlul de "herțeg al Făgărașului", încă din anii 1597-1599 și își manifestă pretențiile asupra acestui teritoriu pe baza unui "ius antiquum vaivodarum valachiae transalpinae" (vechi drept voivodal al Țării Românești).  În anul 1599, în urma campaniei din Transilvania, Mihai Viteazu intră în posesia efectivă a Făgărașului, iar la sfârșitul aceluiași an cetatea și domeniul sunt dăruite soției sale, Doamna Stanca, devenind astfel loc de adăpost pentru averile și familia domnului.  Mihai Viteazul a acordat o atenție deosebită Făgărașului datorită poziției sale strategice: în aprilie 1600 cetatea devine centrul de adunare al oștilor înaintea campaniei din Moldova, iar în toamna anului 1600, după înfrângerea de la Mirăslău, tot aici are loc regruparea forțelor.  În secolul al XVII-lea, adaptările de construcții și adăugirile la care este supusă Cetatea Făgărașului vor culmina cu transformarea sa într-o fastuoasă reședință princiară, aceasta fiind perioada de apogeu a istoriei acestui maiestuos monument.  Destinația pe care au primit-o cele 85 de încăperi ale castelului s-a putut deduce din inventarele Cetății Făgărașului, în special cele din 1632, 1637, 1656, 1676.  În urma acestor lucrări efectuate în secolul al XVII-lea, Cetatea Făgărașului devine reședință a principilor Transilvaniei și centru politico-administrativ al marelui domeniu al Făgărașului, fiind un impunător centru medieval.  Atunci, importante lucrări la Cetatea Făgărașului au întreprins principii Gabriel Bethlen și Gheorghe Rackozi I.  Astfel, Gabriel Bethlen (1613-1629) a realizat loggii deschise în arcuri pe masive pile de zidărie. Concomitent, la colțurile cetății se construiesc cele patru bastioane cazemată în stil italian (trei "cu urechi" și unul în formă de "pană").  În timpul lui Gheorghe Rackozi I (1631-1648) au fost dublate, prin interior, zidurile exterioare de pe latura de nord și de sud, iar în spațiile create a fost aplicată umplutura de pământ, realizându-se o rezistență de 8 metri grosime. Totodată, construiește pe jumătatea nordică a laturii de est clădirea corpului de gardă, iar șanțul de apărare din jurul cetății este lărgit, adâncit și umplut cu apă din Olt, devenind astfel un adevărat lac.  Țara Făgărașului devine unul dintre cele mai mari și mai bogate domenii ale Transilvaniei cuprinzând peste 50 de sate administrate prin două curți secundare.  Începând cu anul 1696, după pătrunderea armatei imperiale austriece în Transilvania, Făgărașul devine proprietate a Coroanei Habsburgice. Schimbarea Gărzii  Garda cetății apare în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 11:00. În acest fel se încearcă crearea atmosferei medievale a cetății.  Imaginea este întregită de prezența lebedelor.  Sursă text și foto: http://www.info-fagaras.ro/;  Video - https://www.youtube.com/Discover Romania