Munții Perșani
Atracție naturală / Obiectiv turistic - Rupea
Despre
Munții Perşani aparţin masivului Carpaţilor Orientali, ocupând o suprafaţă apropiată de 1.000 km2. Văile Şinca şi a Bârsei îi despart de Munţii Făgăraşului şi Piatra Craiului. Spre nord se prelungesc pe nesimţite cu Munţii Harghitei. Posedă culmi de înălţime medie, în jur de 800-1.000 m. Cele mai mari vârfuri sunt Măgura Codlei (1.292 m) şi Vârful Ceţii (1.104 m).
Geografic se subdivid în trei componente majore.
Perşanii de Sud, între văile Şinca şi Bârsa, la sud, şi depresiunea Vlădeni, la nord. Altitudinile cele mai înalte sunt atinse prin vârfurile Hoapecu (980 m), Ciuta (975 m), Cetăţuiei (941 m), Frăsinet (935 m), Stimbavului (922 m).
Perșanii Centrali reprezintă adevărata fală a complexului montan. Sunt delimitaţi la sud de depresiunea Vlădeni şi la nord de valea râului Olt. În sectorul estic, descoperim culmi mai înalte (Cetăţii – 1.104 m, Horezu – 1.055 m, Coasta Ţiganului – 1.034 m) şi păduri mai compacte, în timp ce în partea vestică, mai scundă, are şi un aspect mai frământat.
Perşanii Nordici (denumiţi uneori şi Munţii Dugăului, după principalul vârf prezent acolo) sunt mai modeşti. Ne întâlnim cu vârfurile Părăul Fântânii (847 m), Chingii (815 m), Tipia Racoşului (820 m), Ascuns (988 m), Merca (1.002 m), Dugău (1.011 m).
Printre cele mai importante podoabe ale acestor munţi se numără coloanele de bazalt. Cele de la Racoş, cu o suprafaţă mult mai mare (1,05 ha), din vecinătatea gării căii ferate, pe malul drept al Oltului, sunt produsul unei cariere exploatate doar în secolul XX. Partea de vest este protejată de lege, ca monument al naturii. Formele poliedrice ating şi înălţimi de până la 12 m. Rezervele de bazalt de la Hoghiz, mai amorfe, sunt acum în exploatare.
Împrejurimile Racoşului sunt dintre cele mai consistente în relicve geologice, cu mărunte animale prinse în straturi străvechi. Locul fosilifer Carhaga, de 1,60 ha, se afla în raza comunei Racoş, între pâraiele Carhaga, şi Chioveş. Sedimente geologice, de culoare cenuşie şi rozalie, cu vinişoare de calcar, au prinse în ele o gamă de cefalopode. Formele insolite şi cromatica pietrelor se combină cu cea a lacului.
Deşi nu fac parte din munţii propriu-zişi, extensiunea vulcanilor noroioşi de la Homorod se datorează tot istoriei foarte îndepărtate a teritoriului. Izvoare de apă sărată s-au înregistrat la Rupea (odinioară, câteva captate), Homorod (cu concentraţie sulfuroasă), Mercheaşa, iar o concentrare mai importantă o au izvoarele din Dacia şi Racoşu de Jos. Izvoare minerale, cu debit mic, aparţin teritoriului Homorodului.
Zonele calcaroase din nord-vestul Munţilor Perşani adăpostesc stejarul pufos mojdrean, corn, răsură, viorea albă, iarba şarpelui etc. Se regăsesc şi câteva plante endemice, protejate (garofiţele albe de stâncă, florile azurii ale crucii voinicului şi cădelniţei şi o raritate locală de mur. Calitatea bună a păşunilor şi clima potrivită au întreţinut multă vreme herghelia de la Homorod (mai ales rasa Nonius), destinată armăsarilor de prăsilă ai armatei.
Sunt frecvente fructele de pădure şi ciupercile.
Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/
