Obiectiv turistic - Rupea

Turul virtual al Cetății Rupea ▶️ https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=y63YcnPT3pe Cetatea Rupea, aşa cum ni se înfăţişează astăzi, acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E60, în dreptul oraşului, este o prezenţă remarcabilă de la mare distanţă. În ciuda unor speculaţii avansate de diferiţi autori, este sigur că suprafaţa sa a fost utilizată în preistorie, însă nu şi în Antichitate, de către daci sau romani. La fel de sigur este că reprezintă o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu nivele rezultate în cinci secole de funcţionare. Anul primei sale consemnări documentare este 1324. Dar acesta nu este al întemeierii, care trebuie să fie anterioară măcar cu câteva decenii. Atunci când a început să funcţioneze, a fost mereu legată de autorităţile publice rânduite într-o ierarhie specifică Evului Mediu: rege – voievod – castelan – scaun şi autorităţi scăunale. Raporturile dintre ele s-au modificat doar în sensul eliminării intermediarilor, astfel încât, la final, dispunem de un centru al scaunului Rupea şi de autoritatea principatului Transilvaniei, intermediată adesea doar de „Universitatea” saşilor (organizarea autonomă), cu centrul de la Sibiu. Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă urmăm o sectorizare în funcţie de colina proeminentă, unde avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare se identifică printr-o centură de zidărie aparte, corespunzătoare unei epoci diferite, marcate de evoluţia armamentului, a tehnicilor de asediu sau de nivelul dezvoltării aşezării şi scaunului de care depindea finanţarea lucrărilor. La rândul lor, turnurile au o identitate acoperită de câte un nume propriu, care, în parte, le trădează o anume particularitate (adesea legată de funcţiune) rezultată din dezvoltarea lor istorică.  Pe linia dreaptă a curtinei de la intrare (incinta a IV-a), în dreapta Turnului porţii, avem Turnul Slujitorilor, în partea opusă, de cel al Slăninii (numit înainte „Turnul Nou”, dar care a ajuns să fie folosit pentru conservarea cărnii şi slăninilor comunităţii şi astfel şi-a schimbat numele). Pe frontul următor, al curtinei Cetăţii de mijloc, se află în ordine, de la dreapta, la stânga: Turnul Ungrei (cu dezvoltările sale mai mult arheologice), Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor (probabil destinat conservării arhivelor scăunale). Mai departe, turnurile se identifică mai uşor pe curtina de vest, unde se află Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei şi alte două turnuri mărginind culoarul de acces, dar slab conservate: Turnul Gros şi Turnul Pulverăriei (lângă intrarea în Cetatea de sus). Cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a cărui „familie” constructivă, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, se regăseşte în arhitectura militară a întregii Transilvanii, influenţată de meşterii italieni ai Renaşterii tardive. Este evident că, spre deosebire de multe alte cetăţi ale Transilvaniei, Rupea a avut şansa unei conservări de excepţie. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de când datează primele desene documentare credibile, realizate de către militari, degradările s-au legat mereu de dispariţia acoperişurilor şi rapidul colaps al unor zidării rămase astfel neprotejate. Intrarea cetăţii în istorie s-a marcat printr-o luptă purtată între rebelii din rândul elitei saşilor, împotriva oamenilor voievodului Transilvaniei (1324). Apoi, se poate specula pe ideea că părăsirea sa de către reprezentanţii voievodatului a avut loc după invazia turcească din 1421. Cert este faptul că cetatea a fost cedată, în acea vreme, în stăpânirea deplină a scaunului Rupea. Informaţiile foarte zgârcite care o privesc direct se datorează acestei apartenenţe şi faptului că arhivele locului s-au conservat doar de la mijlocul secolului al XVII-lea. În secolul al XVI-lea, o bună parte din comunitatea locală a saşilor privilegiaţi s-a mutat cu totul între zidurile cetăţii. Atunci cetatea trebuie să fi arătat ca un oraş în miniatură, în care locuiau în permanenţă câteva sute de oameni. Populată intens, înainte de anul 1621, cetatea şi-a dobândit întreaga planimetrie pe care astăzi o regăsim pe teren. Locuitorii săi dispuneau de toate facilităţile: case de locuit (aproape o sută), spaţii pentru administraţia comunităţii şi a scaunului, capelă, casa preotului, loc pentru căruţe, depozite de documente, provizii şi arme, fântână, loc de târg (Cetatea de jos). Probabil apogeul său a fost în secolul al XVII-lea, de când cunoaştem cele mai multe inscripţii de construcţie/reparaţie (din păcate, dispărute în cea mai mare parte). Apoi, la finele veacului, armata habsburgică a folosit cetatea de mai multe ori ca bază de încartiruire şi pregătire de campanie. Localitatea avea statut de târg, iar cultura sa materială redescoperită ne spune că aici nu a fost niciodată o cetate ţărănească. Legarea ei de nişte ţărani s-a făcut tardiv, alunecându-se dinspre concepţiile democraţiei burgheze, apoi consolidându-se datorită istoriografiei marxiste, prin comparaţie cu bisericile fortificate. Dar, stăpânii locului nu şi-au numit altfel ansamblul decât „cetate” (Burg) sau „castel” (Schloss). Graţie fortificaţiilor şi înţelepciunii gospodarilor ei, Rupea nu fost atacată, cucerită sau jefuită în toate aceste secole. Cetatea a fost părăsită treptat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după asigurarea politică garantată de către armata Imperiului Habsburgic. Un singur moment trecător, de refugiere în cetate, a mai fost înregistrat la 1789, la panica provocată de o posibilă agresiune turcească. Acela a fost chiar ultimul eveniment în care cetatea a fost solicitată pentru apărare. Viaţa s-a reluat la baza cetăţii, în jurul amplasamentului bisericii parohiale evanghelice (fostă catolică). Însă, un fond special de întreţinere a cetăţii a fost creat de către primărie în anul 1838. Fondurile şi donaţiile au existat de-a lungul întregului secol XIX, cu destinaţie precisă pentru întreţinerea locului, denumit deja „monument”. Mai mult, în cetate a fost menţinut, cu domiciliu şi familie, un paznic permanent (într-o casă refăcută probabil în jurul anului 1850). O colecţie cu rost proto-muzeal a existat în cetate mult timp. În 1792, se aflau printre alte piese, 53 de arme de foc, ghiulele şi tipare de turnat gloanţe. Tot pe atunci, erau menţionate părţi de armuri, coifuri şi cămăşi de zale. Se mai ştie că la 1812, un tun al cetăţii, turnat la 1613, a fost topit, o altă parte a fost împrăştiat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, iar la finele secolului al XIX-lea se mai aflau acolo alte piese de armament aparţinătoare vechiului arsenal de care avuseseră parte toate marile cetăţi ale Transilvaniei. Cea mai radicală schimbare a cetăţii s-a produs în urma programului de restaurare din anii 2010-2012, când cetatea şi-a recuperat şi renovat mare parte din zestrea originală, aflată mult timp în uitare. Programul de vizitare al Cetăţii Rupea: Perioada 01 noiembrie – 31 martie: 9:00 – 17:00 Perioada 01 aprilie – 31 august: 9:00 – 20:00 Perioada 01 septembrie – 31 octombrie: 9:00 – 19:00 Tarife: Persoane Adulte – 15 lei / persoană Persoane Adulte cu audioghid – 20 lei / persoană Copii până la 18 ani – 8 lei / persoană Tarife Grupuri: Grupuri de minim 20 persoane adulte – 12 lei / persoană Grupuri de minim 20 persoane minore – 5 lei / persoană Persoană de contact – Dl. Călbează Adrian: (0728) 950 646 Sursa

Munții Perşani aparţin masivului Carpaţilor Orientali, ocupând o suprafaţă apropiată de 1.000 km2. Văile Şinca şi a Bârsei îi despart de Munţii Făgăraşului şi Piatra Craiului. Spre nord se prelungesc pe nesimţite cu Munţii Harghitei. Posedă culmi de înălţime medie, în jur de 800-1.000 m. Cele mai mari vârfuri sunt Măgura Codlei (1.292 m) şi Vârful Ceţii (1.104 m).  Geografic se subdivid în trei componente majore.  Perşanii de Sud, între văile Şinca şi Bârsa, la sud, şi depresiunea Vlădeni, la nord. Altitudinile cele mai înalte sunt atinse prin vârfurile Hoapecu (980 m), Ciuta (975 m), Cetăţuiei (941 m), Frăsinet (935 m), Stimbavului (922 m).  Perșanii Centrali reprezintă adevărata fală a complexului montan. Sunt delimitaţi la sud de depresiunea Vlădeni şi la nord de valea râului Olt. În sectorul estic, descoperim culmi mai înalte (Cetăţii – 1.104 m, Horezu – 1.055 m, Coasta Ţiganului – 1.034 m) şi păduri mai compacte, în timp ce în partea vestică, mai scundă, are şi un aspect mai frământat.  Perşanii Nordici (denumiţi uneori şi Munţii Dugăului, după principalul vârf prezent acolo) sunt mai modeşti. Ne întâlnim cu vârfurile Părăul Fântânii (847 m), Chingii (815 m), Tipia Racoşului (820 m), Ascuns (988 m), Merca (1.002 m), Dugău (1.011 m). Printre cele mai importante podoabe ale acestor munţi se numără coloanele de bazalt. Cele de la Racoş, cu o suprafaţă mult mai mare (1,05 ha), din vecinătatea gării căii ferate, pe malul drept al Oltului, sunt produsul unei cariere exploatate doar în secolul XX. Partea de vest este protejată de lege, ca monument al naturii. Formele poliedrice ating şi înălţimi de până la 12 m. Rezervele de bazalt de la Hoghiz, mai amorfe, sunt acum în exploatare. Împrejurimile Racoşului sunt dintre cele mai consistente în relicve geologice, cu mărunte animale prinse în straturi străvechi. Locul fosilifer Carhaga, de 1,60 ha, se afla în raza comunei Racoş, între pâraiele Carhaga, şi Chioveş. Sedimente geologice, de culoare cenuşie şi rozalie, cu vinişoare de calcar, au prinse în ele o gamă de cefalopode. Formele insolite şi cromatica pietrelor se combină cu cea a lacului. Deşi nu fac parte din munţii propriu-zişi, extensiunea vulcanilor noroioşi de la Homorod se datorează tot istoriei foarte îndepărtate a teritoriului. Izvoare de apă sărată s-au înregistrat la Rupea (odinioară, câteva captate), Homorod (cu concentraţie sulfuroasă), Mercheaşa, iar o concentrare mai importantă o au izvoarele din Dacia şi Racoşu de Jos. Izvoare minerale, cu debit mic, aparţin teritoriului Homorodului. Zonele calcaroase din nord-vestul Munţilor Perşani adăpostesc stejarul pufos mojdrean, corn, răsură, viorea albă, iarba şarpelui etc. Se regăsesc şi câteva plante endemice, protejate (garofiţele albe de stâncă, florile azurii ale crucii voinicului şi cădelniţei şi o raritate locală de mur. Calitatea bună a păşunilor şi clima potrivită au întreţinut multă vreme herghelia de la Homorod (mai ales rasa Nonius), destinată armăsarilor de prăsilă ai armatei. Sunt frecvente fructele de pădure şi ciupercile. Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/

La 65 de km de Braşov, pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, în centrul oraşului Rupea, se află Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”. Muzeul, găzduit de o clădire istorică din secolul al XVIII-lea, recent renovată, evocă  lumea rurală din jurul localităţii Rupea, al cărei târg este atestat documentar din anul 1433. Amenajarea muzeală ilustrează principalele aspecte care definesc specificul zonei etnografice Rupea: pescuitul tradiţional pe Olt, centrul de olărit din Drăuşeni, obiceiuri specifice populaţiei săseşti din zonă (Kronenfest), nunta românească, interiorul casei săseşti şi româneşti, comerţul înfloritor din târgul Cohalm (băcănia lui Michael Falk). Muzeul poată numele lui Gheorghe Cernea (1898-1965), una dintre personalităţile marcante din zona Rupea, care s-a dedicat folclorului şi etnografiei româneşti. 

Se află la marginea estică a Podișului Hârtibaciului, la cca 66 km de Brașov, în partea central-nordică a județului. Căi de acces: pe DN 13 Brașov-Sighișoara, până la km 66, în centrul orașului Rupea, de aici se poate urca pe un drum de acces după cca 500 m atingându-se altitudinea de 579 m. Suprafața ivirii de bazalt este de aproape 5 ha, dar împreună cu sedimentele ce acoperă bazaltele, zona tampon se ajunge la un areal de 9 ha. Stânca bazaltică de la Rupea - Punctul cel mai vestic de apariție a bazaltelor din Munții Perșani se găsește izolat în plină zonă de apariție a formațiunilor terțiare ale Bazinului Transilvaniei. Rezervația se află situată pe un relief colinar rezidual (stânca de bazalt), a cărui suprafață se suprapune în rest pe formațiunile sedimentare marginale ale Podișului Hârtibaciului. Bazaltele sunt compacte și nu au produse piroclastice. Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://www.rupeaturistica.ro/; http://romaniasalbatica.ro/