Obiectiv turistic - Brașov
Obiectiv turistic - Brașov
Prima etapă de transformare a Aleii de Sub Tâmpa într-un loc de promenadă și de petrecere a timpului liber a fost finalizată. Transformarea zonei din acces către muntele Tâmpa într-una din cele mai frumoase zone de petrecere a timpului liber din Brașov a început cu interzicerea traficului auto și desființarea parcării, care reprezenta principalul impediment în transformarea aleii într-o zonă de promenadă.
Au fost amenajate două zone cu aparate pentru fitness și pentru work-out, au fost create mai multe zone de odihnă și interacțiune socială. În partea dinspre Suișul Castelului au fost amenajate mai multe jocuri pe asfalt, de la șotron la ceasul solar, iar Dealul Melcilor și Tâmpa au fost reprezentate pe asfalt prin curbe de nivel. Zona de dirt-bike, amenajată anul trecut de Asociația NH Bike, a fost extinsă cu o nouă zonă dedicată copiilor.
Sursa
Aleea Tiberiu Brediceanu, Brașov, Romania
Biserică
Obiectiv turistic - Brașov
Închis
Biserica Neagră este biserica parohială a Bisericii Evanghelice C.A. din Brașov. Numele actual l-a primit în urma marelui incendiu din anul 1689, care a afectat întregul oraș, lăcașul de cult rămânând un timp o ruină înnegrită de fum. Acest nume, inițial doar popular, s-a impus în secolul XX ca denumire oficială a monumentului.
Biserica Neagră este un obiect de studiu aproape inepuizabil, care adăpostește numeroase obiecte de patrimoniu. În interior, vizitatorul poate descoperi un număr mare de obiecte de artă, precum cristelniţa (1472), pictura murală a Sf. Maria (cca. 1476), covoarele anatoliene (sec. XVII-XVIII), care au fost donate bisericii de către enoriașii comunității, stranele din secolele XVIII-XIX care atestă activitatea intensă a breslelor braşovene, altarul monumental neogotic (1866), pietrele funerare ale personalităţilor braşovene și 5 orgi, dintre care 4 funcționale. În partea din spate a bisericii se află două expoziţii documentare, care povestesc despre istoria Bisericii Negre şi despre viaţa reformatorului Johannes Honterus.
PROGRAM DE VIZITARE
1 Aprilie – 15 octombrie:
Luni & Duminica 12.00-19.00
Marți - Sâmbăta 10.00-19.00
16 octombrie – 31 martie
Luni & Duminica 12.00 - 18.00
Marți - Sâmbătă 10.00 - 18.00
Biserica Neagră va fi închisă în 1 ianuarie și 25 decembrie.
Casa de bilete se închide cu 20 minute înainte de ora anunţată pentru încheierea programului.
În zilele de desfășurare a concertelor de orgă, ultima intrare are loc la ora 17:15. Începând cu ora 17:30 se vând doar bilete pentru concert.
Pentru ceremonii religioase programul de vizitare se întrerupe pentru 2 ore. Aceste modificări sunt anunțate pe Facebook Biserica Neagră - History&Music cu minim 2-3 zile înainte.
COSTURI VIZITARE:
Adulți: 25,00 RON
Studenți / pensionari: 20,00 RON (în baza carnetului de student / cupon de pensie)
Elevi: 15,00 RON (până la 18 ani, în baza carnetului de note)
Gratuități: Copii până la 7 ani.
Persoane cu dizabilități (în baza legitimaţiei).
Un însoţitor/ grup (ghid local, organizator sau şef de grup) beneficiază de gratuitate.
Cumpără din timp bilete pentru o vizită în Biserica Neagră sau la evenimentele noastre:
https://biserica-neagra.booktes.com
INFORMAȚII UTILE
Găsiți mai multe informații despre istoria, patrimoniul si evenimentele Bisericii Negre pe www.bisericaneagra.ro
Puteți poposi la noi, în curtea Bisericii Negre, să savurați o cafea de specialitate la CH9 Specialty Coffee, sau puteți cumpăra un suvenir de la INSPIRATIO gift studio.
Fiecare vizită asigură resursele financiare pentru ocrotirea și punerea în valoare a patrimoniului acestui monument.
© Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov. Foto: Árpád Udvardi
Curtea Johannes Honterus 2, Brașov, România
Biserică
Obiectiv turistic - Brașov
Biserica Sfântul Bartolomeu este cea mai veche biserică și totodată cea mai veche clădire din Brașov, fiind construită în secolul al XIII-lea și suferind modificări substanțiale în secolul al XV-lea.
Biserica, de confesiune evanghelică-luterană, este situată în cartierul Brașovechi și face parte dintr-un ansamblu de monumente istorice sub numele de Ansamblul bisericii evanghelice „Sf. Bartolomeu”.
Ansamblul este compus din trei monumente:
• Biserica evanghelică „Sf. Bartolomeu”
• Zidul de incintă cu poarta
• Casa parohială
Se presupune că biserica Sf. Bartolomeu a fost construită la începutul secolului al XIII-lea, după ce Cavalerii Teutoni s-au stabilit în Țara Bârsei. Întemeietorul bisericii a fost Hermann von Salza, conducătorul Ordinului Cavalerilor Teutoni din acea vreme, iar la momentul construcției biserica Sf. Bartolomeu era una dintre cele mai mari biserici construite în Transilvania. Prima atestare documentară a bisericii datează din anul 1223.
Biserica Sfântul Bartolomeu a fost cunoscută în epocă și sub denumirea de „Biserica celor trei orfane”. Conform unei legende, trei orfane credincioase și-au donat toată averea bisericii, iar ca semn de recunoștință acestea au fost înmormântate sub altarul lăcașului.
Sursa
Credit foto: Ramona Georgescu, Andrei kokelburg
Strada Lungă 251, Brașov, Romania
Biserică
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Biserica Sfântul Nicolae, atestată documentar în anul 1292 și amintită de Bula papală de la 1399, a fost construită din piatră începând cu anul 1495, prin aportul ctitoricesc al voievozilor de peste munţi (Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Petru Cercel, Aron Vodă, Gheorghe Ştefan).
Plastica bisericii cuprinde elemente gotice, renascentiste şi baroce, fiind în fapt o sinteză a acestor stiluri sub înrâurire bizantină. Aici se află mormântul lui Nicolae Titulescu (1882-1941), fost ministru de externe al României.
Sursa foto: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfantul-nicolae-scheii-brasovului-67902.html
Piața Unirii 1, Brașov 500123, Romania
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Cartierul Șchei, unul din vechile cartiere ale Braşovului, prezintă un interes deosebit din punct de vedere istoric, cultural și turistic. Fost cartier slavo-românesc al Brașovului vechi, această zonă a orașului, cu aspect mai mult rural, este constituită în special din case mici construite de-a lungul unor străzi înguste, cu grădini pe partea dinspre munți. Ansamblul urban Șchei a fost declarat monument istoric.
Sursa foto: http://merg.in/brasov/de-povestit/reportaje/cartierul-schei-cel-mai-vechi-cartier-al-orasului-brasov-3679.html
Cartierul Schei
Muzeu
Obiectiv turistic - Brașov
Închis
Casa Junilor este Sediul Uniunii Junilor din Scheii Brașovului și Brașovechi, un spațiu cu caracter cultural care adăpostește un muzeu ce valorifică obiecte vechi din colecții private aparținând locuitorilor din Schei și piese vechi de costume aparținând celor 7 cete de Juni din Brașov, precum și ateliere creative (cusături, țesături, pictură icoane pe lemn și sticlă, crestături în lemn etc), expoziții de artă, lansări de carte și acțiuni de promovare a culturii și patrimoniului cultural local.
Prundului 1, Brasov, Romania
Obiectiv turistic - Brașov
Casa Sfatului, construită iniţial ca turn de veghe, a fost transformată în Primărie pe măsură ce oraşul s-a dezvoltat. În 23 decembrie 1420 s-a încheiat un acord între Adunarea Districtului Ţara Bârsei şi breasla blănarilor privind construirea ei. Din cauza invaziei turceşti din 1421, a distrugerii în mare parte a oraşului, precum şi a arestării magistratului oraşului, acest proiect a fost amânat.
Următoarea menţiune despre Casa Sfatului din Braşov apare în 1503, clădirea fiind menţionată sub numele de „Praetorium”. Clădirea dominată de un turn înalt de 58 de metri (construit între 1525-1528), denumit „Turnul Trompeţilor” de unde se dădea alarma când oraşul era ameninţat de vreo primejdie, a fost restaurată în stil baroc în 1977.
Piața Sfatului 28, Brașov 500025, Romania
Cetate
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Cetatea medievală locuită a Brașovului este una dintre puținele cetăți medievale din Europa, care este încă locuită pe vechile amplasamente.
Cetatea Brașovului, edificată între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, considerată a fi una dintre cele mai puternice din Transilvania, păstrează numeroase vestigii care, în urma restaurărilor efectuate în ultimii ani, au devenit obiective de mare atracție dintre care: Bastionul Cojocarilor, Bastionul Postăvarilor, Bastionul Țesătorilor – Muzeul Cetății Brașovului, Bastionul Frânghierilor, Biserica Neagră, Casa Sfatului – Muzeul Județean de Istorie, Turnul Alb, Turnul Negru, Turnul Măcelarilor, Bastionul Graft – pod fortificat peste pârâul Graft, Poarta Ecaterinei, Cetățuia, Bastionul Fierarilor, Muzeul “Casa Mureșenilor”.
Centrul Vechi, Brașov, Romania
Arie naturală protejată
Obiectiv turistic - Brașov
Tâmpa se înalță la circa 400 m deasupra orașului Brașov. Rezervație naturală ce se întinde pe o suprafață de 150 ha, Tâmpa este și singura rezervație peisagistică din județul Brașov.
Aici au fost descrise pentru prima dată două endemisme (specii care trăiesc numai într-un anumit teritoriu) românești: crucea voinicului (Hepatica transsilvanica) și obsiga barsana (Bromus marcensis).
Pe versantul nordic se întinde o pădure deosebită, formată din mai multe specii de valoare ornamentală și științifică, cum ar fi: fagul, carpenul, stejarul, teiul, ulmul de munte, frasinul, laricele, pinul etc.
Versantul sudic, care este puternic însorit și mai uscat, adăpostește ochiuri de stepă în care încercările de plantare cu arbori au dat greș în mare parte.
De asemenea, Tâmpa adăpostește multe specii de păsări, mamifere și insecte (aici s-au descoperit aproape 35% din totalul speciilor de fluturi din țara noastră).
Surse text și foto: http://www.brasovtourism.eu/; http://romaniasalbatica.ro/; https://www.metropolabrasov.ro/
Tâmpa, Brașov, Romania
Muzeu
Obiectiv turistic - Brașov
Închis
Casa Mureșenilor s-a deschis în Piața Sfatului, nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor. Din anul 1998 este o instituție autonomă, în subordinea Consiliului Județean Brașov.
Arhiva Muresenilor este una dintre cele mai bogate si importante arhive de familie. Conducând timp de mai bine de o jumătate de secol „Gazeta Transilvaniei”, Mureșenii au corespondat cu toți fruntașii politici ai vremii lor, atât din Ardeal cât și din celelalte provincii locuite de români. Pe lângă corespondența politică, în Arhiva Mureșenilor se găsesc – sporindu-i valoarea culturală – numeroase manuscrise ale Mureșenilor și ale corespondenților ziarelor conduse de ei. Atrage atenția și prezența documentelor legate de istoria Imnului național, „Deșteaptă-te, Române”, creație a nemuritorului Andrei Mureșanu. Muzeul „Casa Mureșenilor” s-a transformat într-un complex de case memoriale dedicate amintirii unor mari personalități brașovene, prin deschiderea în 24 iunie 2006 a secției memoriale Casa „Ștefan Baciu”, din strada G. Baiulescu, nr. 9.
Piața Sfatului 25, Brașov, Romania
Muzeu
Obiectiv turistic - Brașov
Închis
Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului este adăpostit într-un valoros monument de arhitectură civilă, reprezentativ pentru tipologia spațiilor comerciale publice și private din orașele transilvănene între secolele XVI-XIX.
Fiind situată în incinta vechii cetăți a Brașovului, clădirea construită în anul 1566 relevă aspecte constructive specifice Renașterii. La parter se află două încăperi ce prezintă pictură decorativă cu elemente florale și vegetale din secolul al XVIII-lea.
Expoziția permanentă a muzeului surprinde aspecte ale vieții urbane din secolele XVII-XIX: o pivniță pentru depozitat mărfuri, un spațiu pentru schimburi comerciale, un salon specific patriciatului săsesc, o cameră a copilului, un atelier de broderie și de pălării și un atelier de fotografie din secolul al XIX-lea. Mansarda este dedicată expozițiilor temporare.
Program de vizitare:
Program de iarnă:
Miercuri – Duminică 09:00 – 17:00
Program de vară:
Miercuri – Duminică 10:00 – 18:00
Piața Sfatului 15, Brașov 500031, Romania
Galerie de Arta
Muzeu
Obiectiv turistic - Brașov
Închis
Muzeul de Artă Brașov a fost înfiinţat în anul 1949 ca secţie a Muzeului Regional. În 1950 s-a deschis la etajul Casei Sfatului prima expoziţie de artă plastică, iar din 1970 muzeul funcţionează în actuala locaţie. Muzeul de Artă Braşov s-a constituit ca instituţie de sine stătătoare la 1 iunie 1990, prin desprinderea Secției de Artă din Muzeul Judeţean Braşov.
Patrimoniul muzeal cuprinde peste 4500 de bunuri culturale (pictură de şevalet, grafică, sculptură, artă decorativă, icoane, tapiserie, covoare orientale, etc.). Colecţia de pictură, grafică şi sculptură este reprezentativă pentru arta românească modernă şi contemporană şi pentru arta transilvăneană din secolele XVI-XX.
Expoziţia permanentă (Galeria Națională) reunește picturi și sculpturi care ilustrează evoluția artei transilvănene între secolele XVIII-XIX, evoluția artei românești între secolele XIX-XX și cea a artei brașovene de la portretele patriciatului brașovean din secolul XVIII până la lucrări realizate în perioada postbelică.
Muzeul de Artă Braşov a organizat în ultimii ani ample expoziţii având ca obiectiv valorificarea patrimoniului muzeal și promovarea patrimoniului artistic brașovean:
• Colecţia de grafică
• Arta germană din Transilvania în colecţia Muzeului de Artă Braşov
• Maeştri ai picturii româneşti - patrimoniu inedit din colecţia Muzeului de Artă Braşov
• Un secol de artă brașoveană. 1815-1918
• Artă și istorie în colecția Muzeului de Artă Brașov
• Arta Brașoveană Interbelică
• Arta sub comunism. Arta oficială a regimului comunist (1945-1989)
• Arta Brașoveană Postbelică (1945-1989)
Program de vizitare:
• Program de iarnă (1 octombrie - 31 martie):
• Marţi - Duminică, orele 09.00-17.00 (cu excepţia sărbătorilor legale)
• Program de vară (1 aprilie - 30 septembrie):
• Marţi - Duminică, orele 10.00-18.00 (cu excepţia sărbătorilor legale)
Bulevardul Eroilor 21, Brașov 500030, Romania
Muzeu
Obiectiv turistic - Brașov
Organizator de Evenimente
Închis
Muzeul de Etnografie Braşov este consacrat etnologiei regionale din sud-estul Transilvaniei, ilustrând prin patrimoniul său valoros civilizaţia rurală din zonele etnografice: Ţara Bârsei, Ţara Oltului, Rupea, Valea Hârtibaciului.
Expozițiile permanente Patrimoniul textil și Memoria fibrelor textile. De la împletitul manual la tricotajul mecanic sunt dedicate istoriei ţesăturilor din regiune, incluzând aspecte legate de mutaţiile ce au intervenit la nivelul materiilor prime, al tehnicilor de țesut și împletit, al coloranţilor, corelate cu evoluţia societăţii rurale şi urbane. Expoziţiile înfăţişează modul de trai și îmbrăcămintea tradiţională, dar şi noile curente ale modei de la începutul secolului al XX-lea în sud-estul Transilvaniei. Un punct de atracție este un război de țesut mecanic funcţional, tip Jacquard, de la începutul secolului al XX-lea.
Program de vizitare:
Program de iarnă:
Miercuri - Duminică 09:00-17:00
Program de vară:
Miercuri - Duminică 10:00-18:00
Bulevardul Eroilor 21A, Brasov
Muzeu
Obiectiv turistic - Brașov
Organizator de Evenimente
Închis
Muzeul Județean de Istorie Brașov
Muzeul Județean de Istorie Brașov este între cele mai importante instituții culturale publice ale județului Brașov.
Deține cel mai mare patrimoniu istoric mobil al judetului Brasov (159.255 piese), acoperind toate epocile istorice, din preistorie până în perioada contemporană. Muzeul organizeaza diverse evenimente culturale (expozitii, seminarii, conferinte, dezbateri, festivaluri etc.), in parteneriat cu institutii si organizatii publice sau private.
Misiunea Muzeului Județean de Istorie Brașov este de a descoperi, identifica, colecta, proteja, cerceta și valorifica patrimoniul istoric al județului Brașov, de a aduce comunităților brașovene, prestigiu, mândrie și înțelegere, de a învăța și educa, și, nu în ultimă instanță, de a obține obișnuința brașoveanului de a vizita muzeele sale și dorința turistului de a reveni în Brașov.
Muzeele nu reprezintă puncte de interes importante pentru comunitatea brașoveană și turiștii veniți în zona Brașovului, iar evenimentele culturale organizate de acestea au publicul cel mai redus, între preferințele culturale ale brașovenilor.
Planul de management al Muzeului de Istorie Brașov pentru perioada 2014 – 2019, prezentat în septembrie 2014, a plecat tocmai de la această realitate dureroasă. Viziunea pe termen lung și misiunea Muzeului de Istorie Brașov au fost formulate sub influența situației de criză.
Astfel, noul plan de management a urmărit reinventarea Muzeului Județean de Istorie Brașov prin transformarea în instituția culturală reprezentativă pentru prezentarea identității istorice a Brașovului.
Activitățile principale sunt:
• constituirea ştiințifică, administrarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului muzeal;
• cercetarea ştiințifică, evidența, documentarea, protejarea şi dezvoltarea patrimoniului muzeal;
• punerea în valoare cu caracter permanent şi/sau temporar a patrimoniului muzeal în scopul cunoaşterii, educării şi recreerii;
• organizarea cercetărilor arheologice de teren, sistematice şi de salvare şi a perieghezelor pentru depistarea unor noi situri arheologice;
• contactul permanent cu categoriile de public țintă (în special, comunitatea municipiului Brașov, comunitățile județului Brașov, elevii, turiștii români și străini);
• contactul permanent cu mediile de informare, cu organizaţii neguvernamentale, organisme culturale, instituţii de învăţământ şi cercetare, muzee, organisme şi foruri internaţionale.
• Muzeul Județean de Istorie Brașov este membru ICOM – International Council of Museums și începând din 2014 colaborează cu Institutul European pentru Itinerarii Culturale.
În perioada 2014 – 2015, Muzeul Județean de Istorie Brașov este liderul muzeelor locale după criteriul numărului total anual de vizitatori, inclusiv categoria de beneficiari tineri și elevi.
Activitatea Muzeului de Istorie Brașov se desfăşoară în mai multe clădiri, majoritatea dintre ele fiind monumente istorice clasa A:
Casa Sfatului, mun. Braşov, Piaţa Sfatului nr. 30, în care funcţionează expoziţia permanentă „Braşov – Istorie, Cultură, Civilizaţie” (600 m.p. spaţii de expunere); în aceeaşi clădire, la etajul I, se află sala de expoziţii temporare cu o suprafaţă de 100 m.p.
Bastionul Ţesătorilor, mun. Braşov, str. George Coşbuc nr. 9, clădire monument istoric, cu suprafața de 700 m.p., în care funcţionează expoziţia permanentă „Cetatea Braşovului şi fortificaţiile din Ţara Bârsei” (două săli de expoziţie, 120 m.p. spaţii de expunere).
Bastionul Graft, mun. Braşov, Aleea După Ziduri, clădire monument istoric.
Piața Sfatului, Brașov, Romania
Obiectiv turistic - Brașov
Parc de aventură
Închis
Parcul de aventură este o activitate sportivă în aer liber, un mod plăcut de a petrece timpul liber cu familia și prietenii. Parcul dispune de 8 trasee de dificultate progresivă, fiecare participant primește un material de securitate cu 2 carabiniere care trebuie folosite în permanență pentru siguranță.
Fiecare nivel de dificultate este simbolizat de o culoare: 2 trasee mov pentru copii sub 8 ani, cu sistem de securitate fără manipularea carabinierelor, pentru maximum de siguranță. 2 trasee galbene pentru copii de la 8 ani împliniți și pentru începători, care nu depășește o înălțime de 3 metri. Traseul verde este un parcurs ușor, unde deja ne obișnuim cu înălțimea jocurilor; nu depășește înălțimea de 6 metri. Cel albastru este un parcurs de dificultate medie, considerat cel mai plăcut; nici prea ușor, nici prea greu, atât cât să fie distractiv. Traseele roșu și negru cer deja forță și tehnică, avem parte de adrenalină la înălțime. Cel mai înalt punct îl întâlnim la traseul negru, 20 de metri.
Paltinului 16bis, Brasov, Romania, 500312
Obiectiv turistic - Brașov
Poarta Ecaterinei este cea mai bine păstrată poartă de acces în oraş. A fost ridicată în 1559, fiind principala poartă de acces către oraş dinspre Șchei şi având rolul de „bastion de colţ”.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Poarta_Ecaterinei_din_Bra%C8%99ov
Centrul Vechi, Brașov, Romania
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Sinagoga Neologă din Brașov a fost construită între anii 1899-1901, după planurile arhitectului maghiar Lipót (Leopold) Baumhorn (1860-1932) și a fost inaugurată la 20 august 1901. Suprafața clădirii este de 657 m².
Stilul de construcție al sinagogii este stilul maur, ea având planul unei bazilici cu trei nave. Sunt prezente elemente decorative gotice (rozete, ancadramentele ferestrelor și porților) și romanice.
Sinagoga a fost renovată în anul 2001, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență. Ea este folosită și în prezent în scopuri rituale.
Surse text și foto: https://ro.wikipedia.org/; https://ghidlocal.com/
Strada Poarta Schei 29, Brașov, Romania
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Întinde brațele! Atât e lățimea uneia dintre cele mai înguste străzi din Europa: Strada Sforii.
Da, măsoară între 1,11 și 1,35 m lățime și 83 m lungime și datează din secolul al XIII-lea, dar nu doar cifrele fac strada acesta printre cele mai „instagrammable” obiective din Brașov….
Fiind o uliță mică și îngustă folosită mai ales ca acces pentru pompieri în caz de incendiu, străduța rămânea destul de retrasă pentru țesut povești de iubire.
Localnicii povestesc că aici își dădeau întâlnire cuplurile a căror dragoste era interzisă. Suspinul și fericirea a sute de generații au transformat strada într-un loc fermecat: Îndrăgostiții care se vor săruta pe această stradă sunt destinați să rămâne împreună pe veci!
Strada Sforii, Brașov, Romania