Biserica evanghelică fortificată Homorod
Biserica evanghelică fortificată Homorod

Biserica evanghelică fortificată Homorod

Biserică fortificată Obiectiv turistic - Homorod

Despre

Puternica biserică – cetate de la Homorod a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. O primă refacere s-a realizat în cursul primei jumătăți a secolului al XIV-lea, când vopseaua s-a amplificat și a fost acoperită cu fresce de bună calitate. Apoi, cel târziu de la sfârșitul secolului al XV-lea, biserica romanică a fost fortificată. Deasupra vechiului altar a fost ridicat un turn, iar in jurul bisericii s-au ridicat și două curtine, una cu turnuri și o alta simplă.

Cele șapte nivele ale turnului ating 27,70 metri înălțime, al optulea nivel formând un coridor de apărare cu balustrada de lemn unde sunt amplasate astăzi cele trei clopote ale bisericii. Prin monumentalul turn-donjon, ridicat din blocuri de piatră deasupra corului se făcea la acel moment apararea bisericii din Homorod. Arcul triumfal romanic care susține greutatea peretelui vestic al turnului a fost umplut cu piatra pentru a se evita surparea; astfel corul s-a desparțit de sală, devenit impracticabil ca încăpere de cult.

Sursa

Photo Gallery

Alte sugestii

Biserică fortificată
În NE–ul unei piaţete, pe strada principală a satului, se ridică cetatea bisericească. De la bazilica cu hramul Sfântului Petru, realizată la începutul sec. 14. se păstrează doar 2 chei de boltă, astăzi, înzidite în masa altarului, care reprezintă un „Agnus Dei” şi Sfântul Petru . Biserica medievală a fost demolată în 1794 şi în 1797 a fost terminată noua biserică care are corul orientat spre vest şi este o biserică hală cu 3 nave. Patru perechi de piloni cu secţiune octogonală cu capiteluri ionice legate prin arce” mâner de coş” suportă un tavan drept. În navele laterale sunt balcoane. Corul are înspre vest o absidă semicirculară. Biserica este în conjurară de 2 respectiv trei incinte. Zidul interior, de 8m înălţime, are un plan oval iar spre est două segmente de linie dreaptă la a căror intersecţie este un turn cu plan pentagonal din anul 1676. Zidul de incintă este prevăzut cu fante de tragere şi guri de păcură. Biserica a trecut printr-un proces de reabilitare în perioada 4 februarie 2020 - 17 noiembrie 2023, datorită implementării unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Lucrările au inclus reabilitarea fundațiilor, curățarea și refacerea rosturilor, refacerea legăturilor elementelor dislocate, eliminarea drenului perimetral, precum și conservarea diafragmelor portante și a bolții de la capelă. De asemenea, s-au efectuat consolidări la planșeele bisericii, completări la turnuri și reabilitarea scărilor, toate contribuind la îmbunătățirea rezistenței, stabilității, siguranței în exploatare și durabilității ansamblului. Astfel, Biserica Evanghelică Fortificată din Sânpetru renaște în toată splendoarea sa istorică, pregătită să ofere o experiență autentică vizitatorilor interesați de patrimoniul cultural și arhitectural al regiunii. Sursă text: https://www.agramonia.com/
507190 Sânpetru, Romania
Obiectiv turistic - Homorod
Saşii şi-au folosit priceperea în cioplirea pietrei şi au construit structuri rezistente la atacurile prelungite, capabile să adăpostească sate întregi, şi care aveau spaţii mari de stocare a alimentelor. Cetatea din Jimbor este modestă ca suprafaţă, însă de-a lungul timpului şi-a îndeplinit rolul de apărare a sătenilor. Păstrate de sute de ani, zidurile cetăţii încă veghează la apărarea incintei construcţiei. O inscripţie foarte deteriorată şi puţin lizibilă, menţionează restaurarea din 1692, ca urmare a evenimentelor petrecute cu doi ani înainte – invazia tătarilor veniți in sprijinul principelui Emeric Thököly, in lupta sa împotriva habsburgilor. Astăzi, doar unul dintre ziduri se păstrează într-o formă destul de bună, iar pe colţul sudic se mai văd urmele unor încăperi dispuse pe două nivele, care erau probabil destinate păstrării alimentelor, şi, în caz de pericol, de adăpostire a sătenilor refugiaţi. Sursa
Homorod, Romania
Biserică fortificată
Capela construită în a doua jumătate a sec. al XIII-lea in Cincșor a fost punctul de plecare pentru ridicarea actualei biserici finalizate în 1421. Edificiul a fost fortificat pas cu pas in sec. XV- XVI, după cum mărturisesc structurile de tip “fachwerk”. Corul a fost sprijinit cu contraforți și prevăzut cu drum de strajă, sistem construit și la clopotniță. Sătenii au ridicat în jurul bisericii un zid de incintă cu patru turnuri de apărare și un șanț cu apă la exterior. Au folosit în acest scop inclusiv pietre provenite din ruinele unei tabere militare romane care se aflase pe un deal în apropiere. Ansamblul şi-a păstrat până astăzi imaginea medievală: între ziduri şi turnurile de apărare timpul pare că a stat pe loc. *Pentru vizitatori individuali: cheile sunt la d-na Iuliana Cseh, tel. +40756584739 *Grupurile de vizitatori sunt rugate să se anunțe în prealabil la d-na Carmen Schuster, tel: +40744373090 *sursă text & foto *sursă text & foto 
Cincșor, Romania
Atracție naturală Obiectiv turistic - Homorod
Mai sus de satul Mercheaşa aparţinător comunei Homorod din judeţul Braşov, pe păşunea cu stejari seculari, la cca 1.7 km est - nord est de localitate se află Stejarul din Mercheaşa sau Bătrânul Carpaţilor. El are următoarele coordonate GPS: 25º 21' 49.191" long E & 46º 03' 59.047" lat N.  Specia arborelui este Quercus robur şi are următoarele caracteristici botanice:  • vârsta: cca 900 de ani;  • circumferinţa măsurată la (înăltimea de) 1,3 m de la pământ: 9.3 m;  • înălţimea arborelui este de 21.3 m şi are o coroană aproape întreagă, frumos rotunjită;  • până la înălţimea de 3 metri de la pământ prezintă 5 cioturi, urme ale unor ramuri rupte în decursul existenţei sale;  • nu prezintă urme ale existenţei insectelor dăunătoare.  • în partea de jos prezintă 4 zone cu scoarţă arsă superficial, probabil urme ale focurilor făcute de ciobanii care au grijă de vitele satului.  Informaţii despre ture ghidate de biologi sau experți în arii protejate găsiți pe site-ul www.carpaterra.org. Pentru excursii ghidate - 0720985529.
Mercheașa 507107, Romania
Biserică fortificată Obiectiv turistic - Feldioara
5.0 2 recenzii
Biserica evanghelică şi ruinele cetăţii Ordinului Cavalerilor Teutoni, aflate doar la un şant distanţă una de alta sunt mândria Feldioarei. Biserica romanică de sec. XIII, cu trei nave şi turn clopotniţă prezintă o particularitate interesantă: la al doilea nivel al turnului este construită o tribună de ctitor acoperită cu boltă. În sec. al XVIII-lea turnul primeşte un nou acoperiş, construit după modelul Bisericii Negre din Braşov. Interiorul bisericii este bogat decorat, cu bolţi în cruce care sprijină în cor pe colonete cu capiteluri decorate cu motive vegetale, antropomorfice şi chiar scene biblice. Din altarul realizat înainte de Reformă se mai păstrează câteva panouri, depuse la Biserica Neagră. Din zidul de incintă se păstrează doar câteva urme, pe când zidurile cetăţii Ordinului Teuton realizate din piatră spartă şi piatră de râu încă se mai păstrează în apropiere. Zidul de incintă al acesteia din urmă avea 4 m grosime şi era întărit cu patru turnuri. În incintă încă se mai pot recunoaştele urmele unei capele. Contact: Cheile sunt la dl Gheorghe Taus tel: 0040727188557 adresa: str. Octavian Goga nr. 90 Sursă text: http://kirchenburgen.org/
Strada Octavian Goga, Feldioara 507065, Romania
Arie naturală protejată Obiectiv turistic - Homorod
Prezenţa vulcanilor noroioşi în Bazinul Transilvaniei este favorizată de prezenţa acumulărilor de gaze şi a apelor de zăcământ şi a depozitelor sedimentare, care servesc ca strat sursă de material pentru vulcanii noroioşi. Pe la mijlocul sec. XX au apărut primele emanaţii de noroi, care au clădit acești vulcani noroioși, un caz geologic extrem de rar. Au fost observați şase astfel de vulcani în perimetrul care constituie situl geologic protejat. Vulcanii Noroioși de la Homorod se manifestă diferit. Doi dintre ei au o activitate sporadică şi cel mai probabil gradul lor de activitate este influenţat de greutatea masei de apă care îi presează. Unul dintre cei mai activi este denumit Homorod 3, acesta având o erupție chiar în infrastructura drumului. Homorod 4 este de tip bazin noroios și este cel mai activ, putând fi văzut bolborosind. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/
Vulcanii noroioși de la Băile Homorod, DC30, Romania
Atracție naturală Obiectiv turistic - Homorod
Zona deluroasă de aici, mozaicată cu multe pajişti şi păduri de foioase, este tipică pentru sud-estul Transilvaniei. Este una dintre cele mai importante zone din ţară pentru acvila ţipătoare mică, dar și pentru berza neagră, ciocănitoarea de stejar, sfrânciocul roşiatic sau cristelul de câmp. În Dealurile Homoroadelor se află şi rezervaţia naturală Cheile Vârghișului, situată în partea sudică a Carpaţilor Orientali, în zona de întâlnire a Munţilor Perşani cu Munţii Harghita. Cheile Vârghişului reprezintă unul dintre cele mai interesante fenomene naturale din sudul Carpaţilor Orientali, în care se regăsesc o serie de elemente naturale de valoare excepţională din punct de vedere botanic, zoologic, speologic și peisagistic. În chei se găsesc peste 120 de peșteri, dintre care se remarcă peștera Orban Balasz sau Șura Calului, care au intrări mai spectaculoase aproape de poteca turistică. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/
Meresti, Romania
Biserică fortificată
În fortificaţia din Roadeş a fost probabil ridicată în sec. al XIV-lea o biserică sală cu cor poligonal şi clopotniţă. Clădirea a fost fortificată în sec. al XV-lea, turnul fiind înconjurat cu un zid masiv ce cuprindea pridvorul, la vremea aceea deschis. Corul şi nava erau protejate de caturi de apărare pe contraforţi, dotate cu guri de aruncare. În lateral a fost ridicată o sacristie pe două niveluri, iar turnul a fost supraînălţat prin adăugarea a cinci niveluri şi a unei platforme de apărare. Majoritatea sistemelor defensive ale corului, navei şi turnului au fost demolate în cursul sec. al XIX-lea. Biserica era înconjurată de un zid de fortificaţie cu zwinger şi patru turnuri de apărare, dintre care trei s-au conservat până în prezent. În interior se remarcă bolta corului în stil gotic târziu, tribunele parţial supraetajate, pictate cu imagini ale bisericii din Roadeş din perioada barocă, înainte ca vechile caturi de apărare să fi fost demolate, precum şi orga din 1838. Valorosul altar triptic din 1533 se află în prezent la Biserica Sf. Ioan din Sibiu. În luna februarie 2016 turnul bisericii s-a prăbușit parțial. Contact: Cheile sunt la dl. Gerhard Hietsch. tel.: 0040741959588 adresa: Roadeș, no. 63 Surse text și foto: http://kirchenburgen.org/; http://www.rupeaturistica.ro/
DC29, Roadeș 507038, Romania
Biserică fortificată
Biserica fortificată Buneşti a fost construită din rocă marină sedimentară, fosilele vizibile în zidărie purtând mărturia acelor timpuri. În schimb, casele ridicate în aceeaşi perioadă erau construite din lemn. În timpul atacurilor mereu însoţite de incendieri, sătenii se refugiau în fortificaţia rezistentă la foc. Fortificarea bazilicii romanice târzii, ridicate la sfârşitul sec. al XIII-lea, s-a petrecut devreme: navele laterale au fost demolate, iar peste nava principală şi peste turn s-au ridicat caturi de apărare. Corul va fi înălţat şi el în 1500 cu un cat de apărare, prevăzut cu maşiculiuri. Imaginea actuală a bisericii este îmbogăţită de turnul ridicat în 1847. Interiorul îngust şi înalt impresionează prin proporţiile sale, subliniate de tribuna pe două niveluri de pe partea de nord, realizată între 1680-1775, ale cărei panouri au fost pictate de familia Rössler, bunic şi nepot. Zidul de fortificaţie din sec. al XIV-lea a fost prevăzut cu 4 turnuri şi cămări pentru provizii pe partea interioară. Cheile se găsesc la fam. Wagner, tel.: 0040268248702, Bunești nr. 14 Sursă text și foto: http://kirchenburgen.org/
Bunești 507035, Romania