Biserica evanghelică fortificată Bunești

Biserica evanghelică fortificată Bunești

Biserică fortificată


Address

Bunești 507035, Romania

Despre

Biserica fortificată Buneşti a fost construită din rocă marină sedimentară, fosilele vizibile în zidărie purtând mărturia acelor timpuri. În schimb, casele ridicate în aceeaşi perioadă erau construite din lemn. În timpul atacurilor mereu însoţite de incendieri, sătenii se refugiau în fortificaţia rezistentă la foc.

Fortificarea bazilicii romanice târzii, ridicate la sfârşitul sec. al XIII-lea, s-a petrecut devreme: navele laterale au fost demolate, iar peste nava principală şi peste turn s-au ridicat caturi de apărare. Corul va fi înălţat şi el în 1500 cu un cat de apărare, prevăzut cu maşiculiuri.

Imaginea actuală a bisericii este îmbogăţită de turnul ridicat în 1847. Interiorul îngust şi înalt impresionează prin proporţiile sale, subliniate de tribuna pe două niveluri de pe partea de nord, realizată între 1680-1775, ale cărei panouri au fost pictate de familia Rössler, bunic şi nepot.

Zidul de fortificaţie din sec. al XIV-lea a fost prevăzut cu 4 turnuri şi cămări pentru provizii pe partea interioară.

Cheile se găsesc la fam. Wagner, tel.: 0040268248702, Bunești nr. 14

Sursă text și foto: http://kirchenburgen.org/

Alte sugestii

Parohia Evanghelică C.A. Sânpetru

Biserică fortificată

Biserica fortificată din Cincșor

Biserică fortificată

Biserica evanghelică fortificată Feldioara

Biserică fortificată / Obiectiv turistic - Feldioara

Biserica fortificată Roadeș

Biserică fortificată

Biserica evanghelică fortificată Meșendorf

Biserică fortificată