Cetatea Jimbor
Cetatea Jimbor

Cetatea Jimbor

Obiectiv turistic - Homorod

Homorod, Romania

Despre

Saşii şi-au folosit priceperea în cioplirea pietrei şi au construit structuri rezistente la atacurile prelungite, capabile să adăpostească sate întregi, şi care aveau spaţii mari de stocare a alimentelor. Cetatea din Jimbor este modestă ca suprafaţă, însă de-a lungul timpului şi-a îndeplinit rolul de apărare a sătenilor. Păstrate de sute de ani, zidurile cetăţii încă veghează la apărarea incintei construcţiei.

O inscripţie foarte deteriorată şi puţin lizibilă, menţionează restaurarea din 1692, ca urmare a evenimentelor petrecute cu doi ani înainte – invazia tătarilor veniți in sprijinul principelui Emeric Thököly, in lupta sa împotriva habsburgilor.

Astăzi, doar unul dintre ziduri se păstrează într-o formă destul de bună, iar pe colţul sudic se mai văd urmele unor încăperi dispuse pe două nivele, care erau probabil destinate păstrării alimentelor, şi, în caz de pericol, de adăpostire a sătenilor refugiaţi.

Sursa

Alte sugestii

Atracție naturală Obiectiv turistic - Homorod
Mai sus de satul Mercheaşa aparţinător comunei Homorod din judeţul Braşov, pe păşunea cu stejari seculari, la cca 1.7 km est - nord est de localitate se află Stejarul din Mercheaşa sau Bătrânul Carpaţilor. El are următoarele coordonate GPS: 25º 21' 49.191" long E & 46º 03' 59.047" lat N.  Specia arborelui este Quercus robur şi are următoarele caracteristici botanice:  • vârsta: cca 900 de ani;  • circumferinţa măsurată la (înăltimea de) 1,3 m de la pământ: 9.3 m;  • înălţimea arborelui este de 21.3 m şi are o coroană aproape întreagă, frumos rotunjită;  • până la înălţimea de 3 metri de la pământ prezintă 5 cioturi, urme ale unor ramuri rupte în decursul existenţei sale;  • nu prezintă urme ale existenţei insectelor dăunătoare.  • în partea de jos prezintă 4 zone cu scoarţă arsă superficial, probabil urme ale focurilor făcute de ciobanii care au grijă de vitele satului.  Informaţii despre ture ghidate de biologi sau experți în arii protejate găsiți pe site-ul www.carpaterra.org. Pentru excursii ghidate - 0720985529.
Mercheașa 507107, Romania
Arie naturală protejată Obiectiv turistic - Homorod
Prezenţa vulcanilor noroioşi în Bazinul Transilvaniei este favorizată de prezenţa acumulărilor de gaze şi a apelor de zăcământ şi a depozitelor sedimentare, care servesc ca strat sursă de material pentru vulcanii noroioşi. Pe la mijlocul sec. XX au apărut primele emanaţii de noroi, care au clădit acești vulcani noroioși, un caz geologic extrem de rar. Au fost observați şase astfel de vulcani în perimetrul care constituie situl geologic protejat. Vulcanii Noroioși de la Homorod se manifestă diferit. Doi dintre ei au o activitate sporadică şi cel mai probabil gradul lor de activitate este influenţat de greutatea masei de apă care îi presează. Unul dintre cei mai activi este denumit Homorod 3, acesta având o erupție chiar în infrastructura drumului. Homorod 4 este de tip bazin noroios și este cel mai activ, putând fi văzut bolborosind. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/
Vulcanii noroioși de la Băile Homorod, DC30, Romania
Atracție naturală Obiectiv turistic - Homorod
Zona deluroasă de aici, mozaicată cu multe pajişti şi păduri de foioase, este tipică pentru sud-estul Transilvaniei. Este una dintre cele mai importante zone din ţară pentru acvila ţipătoare mică, dar și pentru berza neagră, ciocănitoarea de stejar, sfrânciocul roşiatic sau cristelul de câmp. În Dealurile Homoroadelor se află şi rezervaţia naturală Cheile Vârghișului, situată în partea sudică a Carpaţilor Orientali, în zona de întâlnire a Munţilor Perşani cu Munţii Harghita. Cheile Vârghişului reprezintă unul dintre cele mai interesante fenomene naturale din sudul Carpaţilor Orientali, în care se regăsesc o serie de elemente naturale de valoare excepţională din punct de vedere botanic, zoologic, speologic și peisagistic. În chei se găsesc peste 120 de peșteri, dintre care se remarcă peștera Orban Balasz sau Șura Calului, care au intrări mai spectaculoase aproape de poteca turistică. Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/
Meresti, Romania
Biserică fortificată Obiectiv turistic - Homorod
Puternica biserică – cetate de la Homorod a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. O primă refacere s-a realizat în cursul primei jumătăți a secolului al XIV-lea, când vopseaua s-a amplificat și a fost acoperită cu fresce de bună calitate. Apoi, cel târziu de la sfârșitul secolului al XV-lea, biserica romanică a fost fortificată. Deasupra vechiului altar a fost ridicat un turn, iar in jurul bisericii s-au ridicat și două curtine, una cu turnuri și o alta simplă. Cele șapte nivele ale turnului ating 27,70 metri înălțime, al optulea nivel formând un coridor de apărare cu balustrada de lemn unde sunt amplasate astăzi cele trei clopote ale bisericii. Prin monumentalul turn-donjon, ridicat din blocuri de piatră deasupra corului se făcea la acel moment apararea bisericii din Homorod. Arcul triumfal romanic care susține greutatea peretelui vestic al turnului a fost umplut cu piatra pentru a se evita surparea; astfel corul s-a desparțit de sală, devenit impracticabil ca încăpere de cult. Sursa
DJ132 403, Homorod 507105, Romania