Muzeul Codlei

De pe noua promenadă frumos amenajată în Codlea, vizitatorul poate admira biserica fortificată, având ocazia de a visa la istoria seculară a acesteia.  Cetatea bisericească din Codlea este dominată de turnul clopotniței, care în urma completărilor din diferitele etape de construcție a ajuns să aibă ziduri de 5 m grosime.  Biserica a fost ridicată în sec. al XIII-lea, iar în sec. al XV-lea a fost transformată în biserică sală gotică.  Primele invazii otomane i-au convins pe localnici că au nevoie de o bună apărare. Drept urmare ansamblul a fost înconjurat cu un zid de incintă înalt de peste 8 m și gros de 2 m, prevăzut cu goluri de tragere și guri de aruncare. La interiorul acestuia se construiesc cămări de provizii, astfel pe lângă vieţile oamenilor fiind protejate și bunurile lor. Interiorul bisericii este dominat de tavanul casetat pictat, format din 252 de panouri și realizat la început de sec. XVIII. Nu mai puțin impresionantă este orga din 1783, opera maestrului Prause din Silezia, unul dintre cele mai valoroase instrumente din Transilvania, de a cărui cromatică s-a ocupat pictorul Oelhahn. Accesul în Biserică este posibil doar ca urmare a unei solicitări/programări telefonice prealabile sau prin e-mail. Contact:  Oficiul Parohial Evanghelic Codlea  tel.: 0040268251853  tel: 0040787698452  tel: 0040787707359 - Horst Schuller adresa: Str. Lungă nr. 110  e-mail: zeiden@evang.ro, Sursă text: http://kirchenburgen.org/

Lângă Șinca Veche, la Ohaba, cea mai veche moară din Țara Făgărașului încă macină. Este o moară de apă care funcționează perfect în ciuda faptului că are mai mult de 130 de ani de activitate. Pietrele morii au fost aduse din Franța, în 1873 și nu au fost niciodată înlocuite. Pentru turiștii care se abat prin această zonă a Țării Făgărașului, cu destinația Șinca Veche și complexul mănăstirii rupestre, o oprire la Moara de Apă de la Ohaba completează experiența rusticului, a vieții satului așa cum se mai păstrează, în crâmpeie, din vechime.

Vâltorile Lisa: Complexul de instalații tradiționale de prelucrare a lânii “La vâltori” este cel mai vechi din România, datând din anii 1850. Meșteșugul prelucrării lânii cu ajutorul instalațiilor care pot fi vizitate și astăzi a fost transmis din generație în generație. Program de vizitare: Duminică – Vineri, 9-18, lunile mai – octombrie. Sâmbătă este închis.

Evoluția satului Șirnea și dezvoltarea sa turistică și muzeală din anii 1960-1980 este strâns legată de personalitatea lui Nicolae Frunteș. Între anii 1962-1965, Nicolae Frunteș a inițiat și a participat la procesul de constituire a satului turistic Șirnea: popularizare mass-media, amenajare parc în centrul satului, marcare trasee turistice, ghidaje pentru turiști, întocmire materiale documentare, înființare birou turism, constituire colecție muzeală, deschidere muzeu Șirnea, îmbogățire permanentă a colecțiilor, organizare de evenimente culturale și educaționale, cu caracter turistic, ridicare monument pentru eroi. Bazele muzeului etnografic din Șirnea s-au pus în anul 1965. Sub coordonarea cadrelor didactice, cercul școlar „Căutătorii de comori” din cadrul unității de pionieri ai școlii și cetățenii din sat, au colecționat, an de an, piese folclorice și etnografice. În anul 1971, cu ocazia semicentenarului Partidului Comunist Român, muzeul a fost reorganizat și se prezenta astfel: ocupa trei încăperi și era organizat tematic. Tematica a fost avizată de Comitetul județean pentru cultură și artă, la care și-a adus aportul și Titus Hașdeu, directorul muzeului din Bran. O secție a muzeului era dedicată practicii oieritului, prelucrării laptelui și lânii, o altă secție fiind dedicată uneltelor specifice prelucrării lemnului – ocupație de bază a localnicilor, evidențiată și în „Legenda Branului”. Evoluția portului popular era ilustrată de țesături și cusături, cu sublinierea influențelor din portul muscelean. Era ilustrată, de asemenea, activitatea educațională din vechime, cu obiecte folosite în instruirea și educarea copiilor. La aceasta trebuia să se adauge la acel moment și o machetă a primei școli din localitate. Secțiile muzeului ilustrau „Istorie locală, Portul popular local și zonal, Evoluție și influențe, Unelte și scule folosite pentru prelucrarea lemnului, Unelte și scule folosite pentru prelucrarea laptelui, Unelte și scule pentru prelucrarea lânei, Instrucție și educație școlară, Evoluția sporturilor de iarnă în localitate, Interior de cameră țărănească, Din realizările fiilor satului Șirnea.”

Muzeul de Pânze și Povești Mândra: un concept de muzeu-virtual, cu aplicații reale, în regim pop up event (în diverse locuri). Colecţii de pânze și poveşti, evenimente, expoziții, tabere de creaţie, atelierele - şezătoare Mândra Chic - proiect social, suveniruri, atelierele de restaurare şi de joacă, itinerarii cultural-gastronomice.

Casa Junilor este Sediul Uniunii Junilor din Scheii Brașovului și Brașovechi, un spațiu cu caracter cultural care adăpostește un muzeu ce valorifică obiecte vechi din colecții private aparținând locuitorilor din Schei și piese vechi de costume aparținând celor 7 cete de Juni din Brașov, precum și ateliere creative (cusături, țesături, pictură icoane pe lemn și sticlă, crestături în lemn etc), expoziții de artă, lansări de carte și acțiuni de promovare a culturii și patrimoniului cultural local.

La 65 de km de Braşov, pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, în centrul oraşului Rupea, se află Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”. Muzeul, găzduit de o clădire istorică din secolul al XVIII-lea, recent renovată, evocă  lumea rurală din jurul localităţii Rupea, al cărei târg este atestat documentar din anul 1433. Amenajarea muzeală ilustrează principalele aspecte care definesc specificul zonei etnografice Rupea: pescuitul tradiţional pe Olt, centrul de olărit din Drăuşeni, obiceiuri specifice populaţiei săseşti din zonă (Kronenfest), nunta românească, interiorul casei săseşti şi româneşti, comerţul înfloritor din târgul Cohalm (băcănia lui Michael Falk). Muzeul poată numele lui Gheorghe Cernea (1898-1965), una dintre personalităţile marcante din zona Rupea, care s-a dedicat folclorului şi etnografiei româneşti. 

Muzeul Etnografic Săcele funcţionează într-o clădire atestată documentar în anul 1543, care timp de trei secole, a servit ca loc de strângere a dijmelor. Expoziţia permanentă ilustrează segmente de viaţă specifice pentru civilizaţia tradiţională a Carpaţilor (ocupaţii, meşteşuguri, instalaţii tehnice, un spaţiu de locuit şi costume tradiţionale). Aceste aspecte evidenţiază ipostaze ale multiculturalităţii zonei Săcele prin prezentarea sugestivă a unei lumi comune atât mocanilor, cât şi ceangăilor. În curtea muzeului se află o piuă cu ciocane acţionată hidraulic. Piua, care îngroşa textilele groase din lână, a fost transferată din localitatea Tărlungeni în curtea muzeului. Relaţia urban-rural, sesizată indirect în expunere, aduce în prim-plan fenomenul de aculturaţie, aşezările săcelene fiind puternic influenţate de modul de viaţă urban, prin situarea lor în proximitatea oraşului Braşov.