Muzeul Etnografic Săcele
Muzeul Etnografic Săcele

Muzeul Etnografic Săcele

5.0 1 recenzie
Muzeu Obiectiv turistic - Săcele
10:00 - 16:00
Închis

Bulevardul Brașovului 153, Săcele 505600, Romania

Despre

Muzeul Etnografic Săcele funcţionează într-o clădire atestată documentar în anul 1543, care timp de trei secole, a servit ca loc de strângere a dijmelor.

Expoziţia permanentă ilustrează segmente de viaţă specifice pentru civilizaţia tradiţională a Carpaţilor (ocupaţii, meşteşuguri, instalaţii tehnice, un spaţiu de locuit şi costume tradiţionale). Aceste aspecte evidenţiază ipostaze ale multiculturalităţii zonei Săcele prin prezentarea sugestivă a unei lumi comune atât mocanilor, cât şi ceangăilor. În curtea muzeului se află o piuă cu ciocane acţionată hidraulic. Piua, care îngroşa textilele groase din lână, a fost transferată din localitatea Tărlungeni în curtea muzeului.

Relaţia urban-rural, sesizată indirect în expunere, aduce în prim-plan fenomenul de aculturaţie, aşezările săcelene fiind puternic influenţate de modul de viaţă urban, prin situarea lor în proximitatea oraşului Braşov. 

Photo Gallery

Alte sugestii

Piața Unirii 2, Brașov 500123, Romania
Muzeu Obiectiv turistic - Zărnești
Închis
Muzeul este amenajat în cadrul taberei naționale de artă „Fekete Gabor”, fiind un spațiu expozițional cu vânzare pentru lucrări de artă tradiționale și moderne, expuse atât în aer liber cât și în interior, oferind de asemenea și cursuri de artă gratuite (pictură, sculptură). Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Str.soseaua Branului nr 19 (Cartier Sughina), Zarnesti, Romania, 505800
Biserică Biserici - Săcele Obiectiv turistic - Săcele
În municipiul Săcele se găsesc 14 biserici monumente istorice cu o vechime de peste 100 de ani. Trei dintre ele, Biserica ortodoxă Sf.Nicolae – Cernatu, Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului Satulung și Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului Turcheș sunt monumente istorice de patrimoniu cultural național, celelalte nouă fiind clasificate ca făcând parte din patrimoniul cultural local. Din cele 14 biserici, 7 sunt ortodoxe, 5 protestante luterane, 1 catolică și 1 protestantă reformată. Mai multe detalii despre fiecare dintre biserici în Vitrina Digitală a Săcelelui: https://www.asociatia-portavicum.ro/
Săcele, Romania
Atracție naturală Obiectiv turistic - Săcele Zonă de alergare montană
Muntele Bunloc/Bolnoc era principalul loc de promenadă pentru săceleni. Altitudinea maximă este de 1.185 m. În anul 1933 aici a fost construită prima trambulină de sărituri cu schiurile din România, pe o structură de lemn, un an mai târziu, în 1934, având loc și primul concurs. Până în 1989 aici exista și pârtie de schi foarte apreciată și căutată de localnici și brașoveni. Astăzi muntele Bunloc este una din zonele cele mai căutate și apreciate de parapantiști. În zonă există și un telescaun care deservește iubitorii de parapantă și pe cei care doresc să urce muntele fără efort. Din anul 2016 muntele Bunloc a devenit un loc apreciat și de alergătorii montani, aici având loc o probă de alergare montană pe verticală în cadrul unui festival de sporturi montane. La 1.000 m altitudine există și cabana Sava, unde se poate rămâne și peste noapte.
Bunloc, Săcele, România
Atracție naturală Obiectiv turistic - Săcele
Munții Neamțului se întind între Săcele, Predeal, Azuga și Valea Doftanei, la sud de masivul Piatra Mare până la munții Baiului, la est de ei fiind munții Grohotiș. Cele mai înalte vârfuri sunt vf. Neamțului – 1923 m și vf. Paltinu 1900 m. Sunt munți accesibili, foarte căutați de pasionații de MTB, însă fără posibilități de cazare la cabane. Traseele cele mai accesibile pleacă din Azuga și Predeal și se îndreaptă spre vf Turcu, vf Paltinu și vf Neamțului. Alte trasee (mai lungi ca distanță) pleacă din Săcele prin valea Gârcinului – vf Paltinu – vf Neamțului. Sursă foto: http://romania-natura.ro
Munții Neamțului, Romania
Atracție naturală Obiectiv turistic - Săcele
Munții Grohotiș urmează în bună parte vechea graniță dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească. Unele borne se mai pot vedea și astăzi. Cel mai înalt pisc este vf. Gropșoarele – 1.768 m. Este un munte cu culmi blânde, însă fără posibilități de cazare. Creasta lui, între Săcele și Slănic, se poate parcurge în aproximativ 3 zile, cu cortul. De aici izvorărește râul Târlung. Traseele pornesc din Săcele (Babarunca – valea Tărlung – vf Bobu Mare – vf Grohotiș, Brădet – valea Doftanei Transilvane, pasul Predeluș - muntele Văii Negre, pasul Bratocea – vf Bobul Mare – vf Grohotiș) și din localitățile Slănic și Tristeni din Prahova. Sursă foto: http://www.carpati.org/
Munții Grohotis, Romania
Obiectiv turistic - Săcele Tiroliană
Închis
Tiroliana este cea mai lungă instalație de acest fel din România, cu lungime de peste 3,5 km. Ea pornește chiar de la canionul 7 scări și urmează în mare traseul turistic. Într-o primă etapă, în anul 2013, s-au pus în funcțiune 21 de ateliere cu o lungime de 2.174 m, la care s-au adaugat 4 ateliere pentru copii. În anul 2018 s-au adăugat încă 14 ateliere cu o lungime de cca. 1.700 m. Lungimea totală a sistemului de tiroliene este astfel de 3.874 m. Ecartul de greutate pentru care se poate folosi tiroliana este de 45 – 90 kg. Tariful este de 90 lei/coborâre, iar la tirolienele destinate copiilor de 20lei/30 min/copil.
Valea Sipoaiei, Sacele, Romania, 505600
Muzeu Obiectiv turistic - Făgăraș
Închis
Muzeul Ţării Făgăraşului este muzeul unei întinse zone istorice şi etnografice, al unei bogăţii de documente şi mărturii despre locuitorii Ţării Făgăraşului.
Piata Mihai Viteazul nr 1, Fagaras, Romania, 505200
Muzeu Obiectiv turistic - Zărnești
Închis
Program de iarnă-  Centrul de vizitare Parcul Național Piatra Craiului: *Luni - Închis *Marți- Joi- 10:00-16:00 *Vineri - 10:00-14:00 *Sâmbătă: 11:00- 15:00 *Duminică - 11:00- 13:00 Tarife vizitare:  Adulți - 5 lei                         Tineri sub 18 ani - Gratuit                              Plătitori taxă acces Parcul Național Piatra Craiului - Gratuit                         Dacă veniți cu un grup este OK să anunțați din timp Administrația parcului! *Biletul de vizitare al muzeului se poate achiziționa doar de la sediul Centrului de vizitare Piatra Craiului. *Mai multe detalii pe: https://www.pcrai.ro/program Deschis în anul 2016, centrul de vizitare este un spațiu expozițional, care îmbină traseele din parc cu informația, fiind bazat pe tehnici interactive, machete tridimensionale și exponate legate de biodiversitatea zonei. Cu ajutorul dispozitivelor touch screen vizitatorii pot vedea peisaje din Piatra Craiului şi pot afla toate informaţiile necesare despre flora şi animalele sălbatice care trăiesc aici, dar şi despre rocile care alcătuiesc masivul. Pot face de asemenea un tur virtual al traseelor turistice. Totul cu o simplă mişcare a mâinii.  În centrul de vizitare a fost amenajată şi o stână artificială pentru ca vizitatorii să vadă cum arată pe interior, dar şi o peşteră artificială unde sunt lilieci şi alte insecte care trăiesc în acest mediu.  Pe traseul care străbate centrul de vizitare pot fi admirate animalele sălbatice. Acestea nu pot fi doar văzute, ci şi auzite, fapt care aduce un element de spectaculozitate şi cu siguranţă este o mare atracţie pentru cei mici.  Tot interiorul centrului este amenajat să simuleze cât mai bine ideea de stâncă, astfel că vizitatorii vor avea senzaţia că se află chiar pe munte. În plus efectele speciale cu tunete, fulgere sau ciripitul păsărelelor vor aduce vizitatorul şi mai aproape de frumuseţea Pietrei Craiului. Centrul are şi o machetă a Pietrei Craiului şi o pasarelă pe care turiştii pot urca pentru a o admira de sus ca şi cum ar fi pe munte la înălţime. De asemenea, pe pasarelă pot fi proiectate imagini din Piatra Craiului, informaţii geologice şi despre habitat, dar şi traseele turistice. Totul este cu o comandă touch screen. Practic vizitatorul poate proiecta ce hartă doreşte şi poate admira virtual întreg masivul Piatra Craiului. Mai multe informații: prezentare (pcrai.ro)
Zărnești, Romania