Munții Perșani

În interiorul creierei s-a format Lacul de Smarald, denumire provenită de la culoarea apei. Se spune că ar avea o adâncime de 10 metri. Lacul de Smarald s-a format în urma topirii zăpezilor și a precipitațiilor. În apropiere se află și vulcanul stins, într-o zonă cu o vegetație mai săracă, roșiatică. În trecut, pe aceste locuri se exploata zgura vulcanică. Chiar dacă nu este apă, fauna continuă să existe și să reziste mediului. Geologii spun că locul este asemănător cu cel de la vulcanul Etna, unde se găsesc aceleași tipuri de roci și culori. Specialiștii au descoperit aici tipuri de zgură, precum cenușă, bombe vulcanice, piatra ponce, bazalturi, lave întărite, și multe altele.

Rezervaţia  „Valea Zimbrilor” a luat fiinţă în noiembrie 2008, la Vama Buzăului, ca parte a unui proiect de dezvoltare turistică a zonei, la care au participat primăriile Prejmer şi Vama Buzăului, Consiliul Judeţean Braşov şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov.  Cu o suprafaţă de 10 hectare de păşune şi autorități ce doresc accesarea fondurilor europene pentru lărgirea împrejmuirii cu încă 80 de hectare de pădure, alocate în acest sens de comuna Prejmer, Rezervatia "Valea Zimbrilor" este a patra din România. Planul celor care o administrează este ca în viitor să lase zimbrii în libertate, animalele urmând a fi incluse într-un program de repopulare a Munţilor Carpaţi. Rezervaţia  în prezent  numara 14 exemplare de zimbri, Cerbi și căprioare împart același areal cu legendarul animal, protejat în toată Europa şi care, în condiţii optime, poate ajunge să cântărească şi 900 kilograme. Primul zimbru născut în rezervaţia de la Vama Buzăului se numeşte Genţiana. În rezervaţie nu se poate intra cu maşina sau bicicleta, pentru a asigura atât mediul natural al animalelor, cu cât mai puţini factori agresivi externi, cât şi liniştea specifică zonei. Vizitatorii şi turiştii pasionaţi de recreere pot profita de bănci şi foişoare la umbră, iar cei mici de leagăne. Programul de vizitare al rezervaţiei este de la 9:00 la 20:00 în fiecare zi a săptămânii, de luni-duminica. Pe lângă zimbri în rezervație vei întâlni aici o familie de cerbi, o familie de reni, păuni, mufloni.  cerbi lopatari. Familia mufloni lor sa mărit cu un nou membru un puiuț alb  Începând cu data de 01.05. 2025 prețul uni bilet de acces în rezervatie costa:   30lei adulți și 20 lei copiii Pe lângă toate acestea.  În centru de informare turistica mai avem  expoziție de animale sălbatice impaiate  și magazin de suveniruri. Apoi pot lua masa la punctele Gastronomice aflate în comuna noastră.  *Sursă text și foto:

Peştera Liliecilor, sau Peştera cu lilieci este situată în spaţiul administrativ al satului Peştera, din comuna Moeciu, la 5 km de comuna Moeciu, pe versantul estic al dealului Bisericii, în partea de nord-vest a platformei Branului şi la o altitudine de 950 m. Peştera s-a format ca urmare a fenomenului de eroziune a muntelui calcaros de către unul din afluenţii pârâului Văii cu Cale, care astăzi este un pârâu temporar. Numele peşterii provine din existenţa în peşteră a unei numeroase colonii de lilieci. Cunoscută şi sub numele de Peştera Mare din satul Peştera sau Peştera Bădichii, peştera a fost semnalată cu multe secole în urmă, dar a fost explorată şi studiată abia la sfârşitul secolului trecut, de către speologul Iuliu Czaran, care a şi realizat primul marcaj spre peştera Liliecilor. Peştera Liliecilor este o peşteră uşor de vizitat, are o lungime de 370 m, din care 109 m de galerie activă şi o denivelare de 10 m. Accesul în peşteră se face printr-un culoar îngust, după care se ajunge într-o grotă, nu foarte mare, cu podea ascendentă. De aici mai porneşte o galerie, spre nord, care are o lungime de 15 m şi care se termină cu un horn. Peştera este o peşteră caldă, cu umiditate moderată şi este presărată cu multe formaţiuni calcaroase, cu "lacrimi ale pământului" şi cu camere care au tavan cu colorit diferit. Prin peşteră curge un pârâiaş plin de mâl. Deşi nu este necesar un echipament special, o lanternă fiind suficientă, este bine să aveţi un echipament de protecţie, pentru a evita murdărirea cu argilă şi guano (excremente ale liliecilor, justificate de existenţa în peşteră a numeroşi lilieci solitari sau grupaţi în colonii). Sursă text și foto: http://www.visitbran.com/

Vârful Măgura Codlei, cu altitudinea de 1.292 m, face parte din Munții Perșanilor, din gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, reprezentând grupa sudică a Carpaților Orientali. Constituie un punct principal de atracție al orașului mai ales pentru iubitorii de munte și trasee montane. Măgura Codlei are și rol de barometru al Țării Bârsei. În funcție de prezența sau lipsa căciulii de nori, vremea va fi închisă sau senină. Zona Măgurei Codlei este sub influența unor curenți de aer ascendenți și descendenți foarte puternici, care pun în pericol aparatele de zbor. O parte din suprafaţa administrativă a U.A.T. Municipiul Codlea este inclusă în Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 (Sit Natura 2000)

La 65 de km de Braşov, pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, în centrul oraşului Rupea, se află Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea”. Muzeul, găzduit de o clădire istorică din secolul al XVIII-lea, recent renovată, evocă  lumea rurală din jurul localităţii Rupea, al cărei târg este atestat documentar din anul 1433. Amenajarea muzeală ilustrează principalele aspecte care definesc specificul zonei etnografice Rupea: pescuitul tradiţional pe Olt, centrul de olărit din Drăuşeni, obiceiuri specifice populaţiei săseşti din zonă (Kronenfest), nunta românească, interiorul casei săseşti şi româneşti, comerţul înfloritor din târgul Cohalm (băcănia lui Michael Falk). Muzeul poată numele lui Gheorghe Cernea (1898-1965), una dintre personalităţile marcante din zona Rupea, care s-a dedicat folclorului şi etnografiei româneşti. 

Coloanele de bazalt de la Racoş, din frumosul defileu al Oltului săpat în Munţii Perşani, impresionează prin înălțimea lor de 10 – 15 m. În apropiere poate fi văzut şi un fragment al edificiului vulcanic de unde până nu demult s-a exploatat zgura bazaltică.

*Începând cu data de 21.10.2021 , din cauza incidenței de peste 6 la 1000 -Sars-Cov , Canionul Șapte Scări și tiroliana sunt închise pe perioadă neprecizată ! Canionul și Tiroliana Șapte Scări Canionul 7 Scari este un defileu sapat in calcare jurasice din partea vestica a muntilor Piatra Mare, in judetul Brasov,Romania. Lungimea lor este de 160 metri cu o diferenta de nivel de 58 metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din 7 trepte cu inaltimi intre 2,5 si 15 metri. Parcurgerea Canionului 7 Scari se face pe scari si platforme din metal montate in anul 2013. Nu se impune echipament specializat insa vizitatorii trebuie sa fie echipati cu bocanci/semighete, haine impermeabile. Pentru copii se recomanda ham de siguranta. Exista pericol de alunecare, caderi de pietre si arbori. Tot aici gasim si cea mai lunga tiroliana din tara. Aproximativ 4000 de metri de cablu, 37 de tronsoane pentru adulti si copii. Program zilnic  10:00-18:00 Tarifele de vizitare Canion 7 Scări: 10 lei /adult 5 lei / copil, elev, student * 5 lei /grup adulţi ** 2 lei / grup copii *** Informatii suplimentare: *Se considera copil de la varsta de 0 ani -14 ani. După aceasta varsta face dovada calitatii de elev/student cu carnetul de elev/student sau legitimaţie de student. **Grup organizat de minim 10 adulţi însoţiţi de ghid turistic atestat, care prezintă la achiziţionarea biletelor atestatul de ghid turistic. ***Conform Ordinului 3060 din 03.02.2014 – Condiţii de organizare a taberelor, excursiilor, expediţiilor si a altor activitati de timp liber in sistemul de invatamant preuniversitar.  

Turul virtual al Cetății Rupea ▶️ https://tur3d.real-tour.ro/show/?m=y63YcnPT3pe Cetatea Rupea, aşa cum ni se înfăţişează astăzi, acoperă o suprafaţă de aproape 11 ha cu ziduri, turnuri şi curţi interioare. Datorită poziţiei dominante pe care o ocupă în apropierea drumului european E60, în dreptul oraşului, este o prezenţă remarcabilă de la mare distanţă. În ciuda unor speculaţii avansate de diferiţi autori, este sigur că suprafaţa sa a fost utilizată în preistorie, însă nu şi în Antichitate, de către daci sau romani. La fel de sigur este că reprezintă o creaţie medievală, un complex arhitectonic major, cu nivele rezultate în cinci secole de funcţionare. Anul primei sale consemnări documentare este 1324. Dar acesta nu este al întemeierii, care trebuie să fie anterioară măcar cu câteva decenii. Atunci când a început să funcţioneze, a fost mereu legată de autorităţile publice rânduite într-o ierarhie specifică Evului Mediu: rege – voievod – castelan – scaun şi autorităţi scăunale. Raporturile dintre ele s-au modificat doar în sensul eliminării intermediarilor, astfel încât, la final, dispunem de un centru al scaunului Rupea şi de autoritatea principatului Transilvaniei, intermediată adesea doar de „Universitatea” saşilor (organizarea autonomă), cu centrul de la Sibiu. Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă urmăm o sectorizare în funcţie de colina proeminentă, unde avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare se identifică printr-o centură de zidărie aparte, corespunzătoare unei epoci diferite, marcate de evoluţia armamentului, a tehnicilor de asediu sau de nivelul dezvoltării aşezării şi scaunului de care depindea finanţarea lucrărilor. La rândul lor, turnurile au o identitate acoperită de câte un nume propriu, care, în parte, le trădează o anume particularitate (adesea legată de funcţiune) rezultată din dezvoltarea lor istorică.  Pe linia dreaptă a curtinei de la intrare (incinta a IV-a), în dreapta Turnului porţii, avem Turnul Slujitorilor, în partea opusă, de cel al Slăninii (numit înainte „Turnul Nou”, dar care a ajuns să fie folosit pentru conservarea cărnii şi slăninilor comunităţii şi astfel şi-a schimbat numele). Pe frontul următor, al curtinei Cetăţii de mijloc, se află în ordine, de la dreapta, la stânga: Turnul Ungrei (cu dezvoltările sale mai mult arheologice), Turnul Pentagonal şi Turnul Diecilor (probabil destinat conservării arhivelor scăunale). Mai departe, turnurile se identifică mai uşor pe curtina de vest, unde se află Turnul Cercetaşilor, Turnul Capelei şi alte două turnuri mărginind culoarul de acces, dar slab conservate: Turnul Gros şi Turnul Pulverăriei (lângă intrarea în Cetatea de sus). Cel mai spectaculos este Turnul Pentagonal, a cărui „familie” constructivă, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, se regăseşte în arhitectura militară a întregii Transilvanii, influenţată de meşterii italieni ai Renaşterii tardive. Este evident că, spre deosebire de multe alte cetăţi ale Transilvaniei, Rupea a avut şansa unei conservări de excepţie. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de când datează primele desene documentare credibile, realizate de către militari, degradările s-au legat mereu de dispariţia acoperişurilor şi rapidul colaps al unor zidării rămase astfel neprotejate. Intrarea cetăţii în istorie s-a marcat printr-o luptă purtată între rebelii din rândul elitei saşilor, împotriva oamenilor voievodului Transilvaniei (1324). Apoi, se poate specula pe ideea că părăsirea sa de către reprezentanţii voievodatului a avut loc după invazia turcească din 1421. Cert este faptul că cetatea a fost cedată, în acea vreme, în stăpânirea deplină a scaunului Rupea. Informaţiile foarte zgârcite care o privesc direct se datorează acestei apartenenţe şi faptului că arhivele locului s-au conservat doar de la mijlocul secolului al XVII-lea. În secolul al XVI-lea, o bună parte din comunitatea locală a saşilor privilegiaţi s-a mutat cu totul între zidurile cetăţii. Atunci cetatea trebuie să fi arătat ca un oraş în miniatură, în care locuiau în permanenţă câteva sute de oameni. Populată intens, înainte de anul 1621, cetatea şi-a dobândit întreaga planimetrie pe care astăzi o regăsim pe teren. Locuitorii săi dispuneau de toate facilităţile: case de locuit (aproape o sută), spaţii pentru administraţia comunităţii şi a scaunului, capelă, casa preotului, loc pentru căruţe, depozite de documente, provizii şi arme, fântână, loc de târg (Cetatea de jos). Probabil apogeul său a fost în secolul al XVII-lea, de când cunoaştem cele mai multe inscripţii de construcţie/reparaţie (din păcate, dispărute în cea mai mare parte). Apoi, la finele veacului, armata habsburgică a folosit cetatea de mai multe ori ca bază de încartiruire şi pregătire de campanie. Localitatea avea statut de târg, iar cultura sa materială redescoperită ne spune că aici nu a fost niciodată o cetate ţărănească. Legarea ei de nişte ţărani s-a făcut tardiv, alunecându-se dinspre concepţiile democraţiei burgheze, apoi consolidându-se datorită istoriografiei marxiste, prin comparaţie cu bisericile fortificate. Dar, stăpânii locului nu şi-au numit altfel ansamblul decât „cetate” (Burg) sau „castel” (Schloss). Graţie fortificaţiilor şi înţelepciunii gospodarilor ei, Rupea nu fost atacată, cucerită sau jefuită în toate aceste secole. Cetatea a fost părăsită treptat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după asigurarea politică garantată de către armata Imperiului Habsburgic. Un singur moment trecător, de refugiere în cetate, a mai fost înregistrat la 1789, la panica provocată de o posibilă agresiune turcească. Acela a fost chiar ultimul eveniment în care cetatea a fost solicitată pentru apărare. Viaţa s-a reluat la baza cetăţii, în jurul amplasamentului bisericii parohiale evanghelice (fostă catolică). Însă, un fond special de întreţinere a cetăţii a fost creat de către primărie în anul 1838. Fondurile şi donaţiile au existat de-a lungul întregului secol XIX, cu destinaţie precisă pentru întreţinerea locului, denumit deja „monument”. Mai mult, în cetate a fost menţinut, cu domiciliu şi familie, un paznic permanent (într-o casă refăcută probabil în jurul anului 1850). O colecţie cu rost proto-muzeal a existat în cetate mult timp. În 1792, se aflau printre alte piese, 53 de arme de foc, ghiulele şi tipare de turnat gloanţe. Tot pe atunci, erau menţionate părţi de armuri, coifuri şi cămăşi de zale. Se mai ştie că la 1812, un tun al cetăţii, turnat la 1613, a fost topit, o altă parte a fost împrăştiat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, iar la finele secolului al XIX-lea se mai aflau acolo alte piese de armament aparţinătoare vechiului arsenal de care avuseseră parte toate marile cetăţi ale Transilvaniei. Cea mai radicală schimbare a cetăţii s-a produs în urma programului de restaurare din anii 2010-2012, când cetatea şi-a recuperat şi renovat mare parte din zestrea originală, aflată mult timp în uitare. Programul de vizitare al Cetăţii Rupea: Perioada 01 noiembrie – 31 martie: 9:00 – 17:00 Perioada 01 aprilie – 31 august: 9:00 – 20:00 Perioada 01 septembrie – 31 octombrie: 9:00 – 19:00 Tarife: Persoane Adulte – 15 lei / persoană Persoane Adulte cu audioghid – 20 lei / persoană Copii până la 18 ani – 8 lei / persoană Tarife Grupuri: Grupuri de minim 20 persoane adulte – 12 lei / persoană Grupuri de minim 20 persoane minore – 5 lei / persoană Persoană de contact – Dl. Călbează Adrian: (0728) 950 646 Sursa