Obiectiv turistic - Racoș
Amplasat acum la întretăierea a două străzi ale localităţii, castelul se remarcă prin ţinuta-i încă impunătoare, specifică arhitecturii Renaşterii târzii.
Descrie o planimetrie dreptunghiulară, cu laturile lungi pe sud şi pe nord, la colţuri cu turnuri circulare. Intrarea a fost fixată la mijlocul laturii de sud, sub protecţia unui turn rectangular ce domină cu înălţimea sa tot complexul.
Turnurile circulare din stânga şi dreapta intrării au fost dublate de bastioane cu aspect romboidal, cu un ax împins mult către exterior, acum mult mai joase decât celelalte componente.
Interioarele mai păstrează urme ale vechilor decoraţii (console de bolţi, fragmente de la profilaturi din piatră şi stucaturi, ferestre din lemn cu trăsături renascentiste şi picturi al secco).
Impresionantă este amenajarea coşului de bucătărie care ocupă întregul interior şi acoperiş al turnului rotund, de sud-vest.
Sursă text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/
Racoș 507175, Romania
În interiorul creierei s-a format Lacul de Smarald, denumire provenită de la culoarea apei. Se spune că ar avea o adâncime de 10 metri.
Lacul de Smarald s-a format în urma topirii zăpezilor și a precipitațiilor.
În apropiere se află și vulcanul stins, într-o zonă cu o vegetație mai săracă, roșiatică. În trecut, pe aceste locuri se exploata zgura vulcanică.
Chiar dacă nu este apă, fauna continuă să existe și să reziste mediului.
Geologii spun că locul este asemănător cu cel de la vulcanul Etna, unde se găsesc aceleași tipuri de roci și culori.
Specialiștii au descoperit aici tipuri de zgură, precum cenușă, bombe vulcanice, piatra ponce, bazalturi, lave întărite, și multe altele.
Racoș, România
Vulcanul Stins este mărturie a activității vulcanice din zona Racoș. Peisajul este unul desprins din filme, parcă selenar. Vegetația este puțină, predomină coniferele, iar solul este format din rocă roșie, contrastul de culori fiind neobișnuit, dar în același timp foarte frumos. În trecut, aici se exploata zgura vulcanică.
Se spune că locul seamănă cu cel de pe vulcanul Etna.
Specialiștii au găsit în zonă zgură vulcanică, cenușă vulcanică, bombe vulcanice, piatră ponce, bazalturi și lave întărite.
Sursă text: https://pemeleaguri.blogspot.com/
Racoș, Romania