Mănăstirea Sfântul Nicolae Predeal

Mănăstirea „Congregation Jesu” (Congregația lui Iisus) din Timișul de Sus, mănăstire romano-catolică a cărei patroană este „Sfânta Teresa a Pruncului Iisus”. Forul superior al congregaţiei este Maica Generala, aflată la Roma. În prezent, mănăstirea are 8 maici, sora superioară este Luiza Tutuianu, iar preot este Ioan Gherman. În biserica „Sfânta Teresa a Pruncului Iisus” se oficiază serviciul la sărbători, iar serviciul religios de fiecare zi are loc în capelă.

Cronologic, al treilea așezământ mănăstiresc în zona Bucegilor este Metocul din Predeal, fondat la 1774 de ieromonahul Ioanichie.  Schitul s-a ridicat la poalele muntelui Clăbucetul Taurului, pe atunci proprietatea lui Biv-vel logofăt Crisoscolescu, care mai stăpânea și Piscul lui Cumpăt, Dutca, Râșnoava, fața și dosul Cerbului, pe care le vinde în 1821 doamnei Sakelarie. De asemenea, reiese din document că, la 1788, în timpul războiului ruso-turc, schitul a fost prefăcut în cenușă, pentru ca apoi starețul Ionisie să rezidească atât schitul cât și chiliile, sprijinit financiar de Ioan Buzatu din Baciul-Săcelelor. Construcția fiind făcută din lemn, la numai 30 de ani se reface în piatră, avându-l drept ctitor pe Ion Manole la anul 1819. Ridicarea bisericii de piatră la 1819 s-a facut – așa cum dovedește pisania – prin daniile mai multor creștini, în special a lui Ioan Manole (patronul hanului de la Malul Ursului) și Ioan Buzatu, ambii din Baciu-Săcele.  Este zidită în formă de cruce, din piatră de Caraiman, cu lungimea și lățimea de 5,10 m și o singură ușă de intrare, în partea vestică. În tindă se intră pe o deschidere fără ușă, având de o parte și de alta două deschideri, ai căror pereți laterali sunt semicilindrici. În dreptul lor, pe perete, deasupra, sunt zugrăviți Sfinții Nicolae, Dimitrie și Gheorghe. În tindă se mai găsesc pictați și cei 12 Apostoli, având în centru chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica mare, în care se slujeşte astăzi, este zidită între anii 1833-1836 și are aceleași caracteristici ca biserica Sf. Nicolae. Are lungimea exterioară de 22 m, lățimea de 18 m și înălțimea de 7 m, naosul fiind prevăzut cu o cupolă.  Din 1919 complexul mănăstiresc Predeal (schitul și cele două biserici) sunt declarate monument istoric. Până la 01.09.1926 serviciile religioase pentru localnicii care s-au strâns și au făcut în jurul mănăstirii orașul de astăzi se țineau de mănăstire, de către preoții monahi. De la această dată s-a înființat parohia Predeal, cu scopul de a stabili unitatea bisericească a credincioșilor de aici. Din anul 2001, slujirea de stareţă a fost încredinţată monahiei Spiridona Mihu care, dimpreună cu obştea şi părintele ieromonah Teofil Şerban, continuă viaţa mănăstirească lucrând şi rugându-se pentru toţi credincioşii.

La poalele Făgăraşilor, în satul Şinca, se află o pădure veche şi neatinsă, căreia i s-a dus vestea peste mări şi ţări. O pădure virgină! Frumuseţea şi unicitatea ei au făcut-o pretendentă la declara­rea ei drept “patrimoniu UNESCO”, cea mai înaltă dis­tinc­ţie pentru un loc natural. Turiştii străini vin în ade­vărate pelerinaje aici, ca să vadă pădurea neatinsă de la facerea ei, o minune ce la ei s-a pierdut. (Credit text: Formula As) Peste 300 de hectare de natură curată, neatinsă de om. Cocoşi de munte, urşi, salaman­dre, acvile sau ciocănitori, capre negre sau râşi, pădurile seculare ale Şincăi par a deveni o adevărată arcă a lui Noe. Pen­tru toate aceste vietăţi, aici e Raiul. Este regăsirea pădurii primordiale, unde fie­care arbore uriaş s-a născut dintr-o să­mânţă şi nu a fost plantat, unde fiecare palmă de pământ freamătă de viaţă. Trei sute de hectare de fericire, pe care vietă­ţile o simt şi vin să se bucure de ea, se adună aici, se cheamă unele pe altele. Dar nu doar străinii care ajung aici, ci şi oamenii de la poalele Făgăraşului au înţeles care este miza şi s-au hotărât să facă în zonă un alt fel de turism ecolo­gic, bazat pe ştiinţă şi educaţie. Nu vin hoarde de tu­rişti la pădurea virgină de la Şinca, însă cei care ajung sunt interesaţi să vadă şi să înţeleagă, să descopere şi să se bucure de o natură specială. Credit text: http://www.cunoastelumea.ro/raiul-de-la-facerea-lumii-padurea-virgina-de-la-sinca/ Ca zonă geografică, rezervaţia Codrii Seculari de la Şinca se situează în masivul Făgăraş, suprapunându-se total peste situl ROSCI 0122 Munţii Făgăraş, şi parţial peste aria de protecţie specială avifaunistică ROSPA 0098 „Piemontul Făgăraş”.

Biserica de lemn a Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost construită între anii 1997-1999, în stil maramureșean, cu turnul-clopotniță deasupra pridvorului și chilii la subsol. Este singura biserică a stațiunii Poiana Brașov.

Datorită poziţiei strategice, biserica din Prejmer a fost puternic fortificată.  Construcţia acesteia a fost începută de către cavalerii teutoni în 1218, iar după expulzarea lor a fost finalizată de către cistercieni. Planul în formă de cruce greacă a fost modificat în perioada 1512-1515 prin anexarea a două nave laterale inegale şi prin extinderea navei centrale. Deasupra careului este ridicat în 1461 un turn clopotniţă.  Clădirea bisericii nu a fost niciodată fortificată, ci a fost protejată de zidul de incintă înalt de 14 m, întărit cu cinci turnuri de apărare, cu zwinger şi şanţ de apă. O caracteristică valoroasă păstrată până azi o reprezintă camerele de locuit şi cămările de provizii desfăşurate pe 4 etaje pe faţa interioară a zidului, având în spate drumul de strajă. Interiorul simplu nu păstrează urme de fresce, iar pictura de sec. XIX a fost îndepărtată cu ocazia restaurărilor. În interiorul bisericii atracţia principală o reprezintă altarul triptic, cu scena crucificării pe panoul central. În 1999, biserica a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.  Contact: Oficiul Parohial Evanghelic Prejmer Tel.: +40268362042 *Sursă text * Sursă video

Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche este un vechi lăcaș de cult situat în cotul format de Munții Făgăraș și Perșani, sub dealul Pleșu, la 45 de km de Brașov și 22 de km de Făgăraș. I se mai spune „Templul Ursitelor” sau „Mănăstirea săpată în piatră”, fiind consacrat ca spațiu de reculegere, de mister și legendă, de împlinire a dorințelor bune și chiar de manifestare a unor fenomene paranormale, după părerea unora. Importante pentru ortodoxie, bisericile rupestre de la Șinca Veche sunt un simbol al monahismului românesc transilvănean și al implicării lui în lupta contra dominației străine austro-ungare și a prigoanei creștinilor. Pacea și bucuria spirituală au fost, adeseori, amenințate socio-politic: presiunile de catolicizare și calvinizare, uniația, distrugerile generalului Buccow, regimul totalitar comunist, forme de profanare. Este o luptă purtată împreună de istorie și religie, pentru câștigarea independenței românilor din Transilvania – ortodoxismul devine parte a identității de neam românesc și mod de păstrare a legăturilor cu românii din celelalte două principate.    În secolul al XVIII-lea, în zona satului Șinca Veche din Țara Făgărașului, existau 5 mănăstiri ortodoxe. Ascunse în pădure, cele două biserici rupestre protejează creștinii prigoniți și rezistă distrugerilor generalului Buccow. Arhitectura lor nu este însă o mărturie a unei istorii tumultuoase, ci a jertfei pentru creație și credință. Efortul cu care au fost dăluite în piatră este astăzi remarcat de specialiști. În România, numărul locașurilor de cult de acest fel este foarte mic. Există asemănări cu biserici construite în secolele 14-16 în Basarabi și Murfatlar (județul Constanța), Corbii de Piatră (județul Argeș), Voivodenii Mari, Viștea de Jos, Râmeț (județul Alba).  Peste veacuri, bisericile rupestre de la Șinca Veche continuă să mătrurisească jertfa, credința și spiritualitatea românească și păstrează același duh al liniștii, al păcii și al rugăciunii care i-a protejat și le-a dat putere creștinilor ortodocși din Transilvania.   „Așezământul monahal de pe Dealul Pleșu spune în chip tainic fiecărui suflet care vine să se închine cu evlavie ceva despre adâncimea unei jertfiri a întregii vieți lui Dumnezeu pe care unii creștini evlavioși au știut și au dorit să o aducă pe altarul neamului românesc.” (Monografia așezământului monahal de la Șinca Veche, 2019, Editura Foton, Brașov)  Programul Mănăstirii Rupestre: Vara (aprilie-octombrie): 8-20      Iarna (noiembrie-martie): 9-18

În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.  Biserica fortificată din Viscri este un exemplu impresionant de arhitectură defensivă transilvană. Pe fundaţiile bisericii romanice ridicate de către primii colonişti secui a fost construit mai întâi un cor trapezoidal, după ce absida existentă a fost demolată.  În jurul anului 1500 biserica a fost fortificată. Astfel a fost prelungită sala bisericii şi s-a făcut legătura cu donjonul până atunci de sine stătător, care aparţinuse probabil unei familii de greavi. Donjonul a fost înălţat cu un nivel cu camere pentru clopote şi cu drum de strajă pe console. Un al şaselea nivel prevăzut cu orificii de tragere este realizat în acoperiş. Nivelul fortificat al corului a fost demolat în 1743.  Zidul de incintă, înalt de 7m a fost ridicat la început de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu case fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă, care se mai păstrează şi astăzi.  În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a fost demolat, în locul lui fiind construite cămări de cereale pentru săteni. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobilarea austeră. Programul de vizitare: Luni - Sâmbătă 10:00-13:00 și 15:00-18:00 Duminică după anunțare prealabilă Contact:  Dna Gerhild Gross, tel.: 0040742077506 sau 0040742069477  *Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://kirchenburgen.org/

Atracția zonei este Mănăstirea BRÂNCOVEANU SÂMBĂTA DE SUS – loc de pelerinaj pentru mulți credincioși, Istoria Mănăstirii Brăncoveanu începe din secolul al XVII-lea. În anul 1654 satul și moșia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaților, care a construit o bisericuță din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714, a zidit în piatră o mănăstire. MUZEUL MĂNĂSTIRII SÂMBĂTA Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus deține astăzi una din cele mai bogate colecții de picturi vechi pe sticlă, aparținând secolelor XVIII-XIX, icoane pe lemn, predominant fiind stilul brâncovenesc, vesminte preotești și arhierești, o colecție unică de carte veche, manuscrise, pergamente, scrisori, precum și o valoroasă colecție de obiecte de cult. Academia de la Sâmbăta – este vorba de o clădire cu aproximativ 70 de camere, un amfiteatru în care pot fi primiți, găzduiți și serviți oamenii din afară, care în dorința lor de studiu și retragere să se poată bucura de condițiile oferite de mănăstire, de materialul științific necesar studiului pus la dispoziție din biblioteca, precum și de atmosfera propice studiului oferită de cadrul natural. Academia este proiectată ca un loc unde să se desfășoare diferite conferințe pe teme religioase, culturale, științifice și artistice. Atelierul de pictură al Mănăstirii Brâncoveanu, este cea mai importantă școală de pictură din țară, școală condusă de Părintele Arhidiacon Calinic Morar. Acest atelier a adus un mare renume mânăstirii. Atelierul de pictură realizează într-o maniera nouă picturi tradiționale pe sticlă și creații noi ce respectă vechiul stil impus de meșterii din secolele trecute. Toate picturile sunt realizate manual și expuse într-o aripă a muzeului mănăstirii. Biserica Sâmbăta de Sus Apuseană Biserica, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, a fost construită în 1784 în stilul brâncovenesc, în formă de navă, fără abside laterale. Zidurile sunt masive, de o grosime apreciabilă, făcute din piatră de râu. Ferestrele sunt cu specific de cetate, largi în interior şi îngustându-se spre exterior. Biserica din Sâmbăta de Sus Răsăriteană – ctitorie a lui Brâncoveanu a fost constuita în anul 1786 de către egumenul Visarion la puțin timp după prigoana din anii 1761-1762 când hazburgii catolici au distus bisericile din Ardeal. Lucrări de reparații s-au făcut în anii 1954-1957. Sursa