Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

Mănăstire Predeal a fost zidită în secolul al XVIII-lea, mai puțin cunoscuta și frecventată decât celelalte mari mănăstiri din țara. Poartă hramul Nașterea Maicii Domnului, prăznuită la data de 8 septembrie, mănăstirea este îngrijita de o obște liniștită de maici. Ridicata intre anii 1818-1819, pe locul unui fost schit din lemn ce data din anul 1744, îsi păstrează încă și astăzi vechea biserica a Sfântului Ierarh Nicolae. Aceasta este îmbrăcată cu fresce murale valoroase. La poalele împădurite ale Muntelui Clăbucet a luat ființa Schitul Predeal, având drept ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae. Acest schit a ajuns, in cele din urma, mănăstire.  Schitul Predeal a fost ctitorit de "Ioanichie Ieromonahul si Duhovnicul". Numele acestuia, cât și data ridicării primei așezări monahale în acest loc, este menționat intr-un pomelnic vechi al locului. Datând din 20 mai 1821, pomelnicul consemnează: "anul 1774, in luna iunie in 20". *sursa

Mănăstirea „Congregation Jesu” (Congregația lui Iisus) din Timișul de Sus, mănăstire romano-catolică a cărei patroană este „Sfânta Teresa a Pruncului Iisus”. Forul superior al congregaţiei este Maica Generala, aflată la Roma. În prezent, mănăstirea are 8 maici, sora superioară este Luiza Tutuianu, iar preot este Ioan Gherman. În biserica „Sfânta Teresa a Pruncului Iisus” se oficiază serviciul la sărbători, iar serviciul religios de fiecare zi are loc în capelă.

Cronologic, al treilea așezământ mănăstiresc în zona Bucegilor este Metocul din Predeal, fondat la 1774 de ieromonahul Ioanichie.  Schitul s-a ridicat la poalele muntelui Clăbucetul Taurului, pe atunci proprietatea lui Biv-vel logofăt Crisoscolescu, care mai stăpânea și Piscul lui Cumpăt, Dutca, Râșnoava, fața și dosul Cerbului, pe care le vinde în 1821 doamnei Sakelarie. De asemenea, reiese din document că, la 1788, în timpul războiului ruso-turc, schitul a fost prefăcut în cenușă, pentru ca apoi starețul Ionisie să rezidească atât schitul cât și chiliile, sprijinit financiar de Ioan Buzatu din Baciul-Săcelelor. Construcția fiind făcută din lemn, la numai 30 de ani se reface în piatră, avându-l drept ctitor pe Ion Manole la anul 1819. Ridicarea bisericii de piatră la 1819 s-a facut – așa cum dovedește pisania – prin daniile mai multor creștini, în special a lui Ioan Manole (patronul hanului de la Malul Ursului) și Ioan Buzatu, ambii din Baciu-Săcele.  Este zidită în formă de cruce, din piatră de Caraiman, cu lungimea și lățimea de 5,10 m și o singură ușă de intrare, în partea vestică. În tindă se intră pe o deschidere fără ușă, având de o parte și de alta două deschideri, ai căror pereți laterali sunt semicilindrici. În dreptul lor, pe perete, deasupra, sunt zugrăviți Sfinții Nicolae, Dimitrie și Gheorghe. În tindă se mai găsesc pictați și cei 12 Apostoli, având în centru chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica mare, în care se slujeşte astăzi, este zidită între anii 1833-1836 și are aceleași caracteristici ca biserica Sf. Nicolae. Are lungimea exterioară de 22 m, lățimea de 18 m și înălțimea de 7 m, naosul fiind prevăzut cu o cupolă.  Din 1919 complexul mănăstiresc Predeal (schitul și cele două biserici) sunt declarate monument istoric. Până la 01.09.1926 serviciile religioase pentru localnicii care s-au strâns și au făcut în jurul mănăstirii orașul de astăzi se țineau de mănăstire, de către preoții monahi. De la această dată s-a înființat parohia Predeal, cu scopul de a stabili unitatea bisericească a credincioșilor de aici. Din anul 2001, slujirea de stareţă a fost încredinţată monahiei Spiridona Mihu care, dimpreună cu obştea şi părintele ieromonah Teofil Şerban, continuă viaţa mănăstirească lucrând şi rugându-se pentru toţi credincioşii.

Biserica de lemn a Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost construită între anii 1997-1999, în stil maramureșean, cu turnul-clopotniță deasupra pridvorului și chilii la subsol. Este singura biserică a stațiunii Poiana Brașov.

Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche este un vechi lăcaș de cult situat în cotul format de Munții Făgăraș și Perșani, sub dealul Pleșu, la 45 de km de Brașov și 22 de km de Făgăraș. I se mai spune „Templul Ursitelor” sau „Mănăstirea săpată în piatră”, fiind consacrat ca spațiu de reculegere, de mister și legendă, de împlinire a dorințelor bune și chiar de manifestare a unor fenomene paranormale, după părerea unora. Importante pentru ortodoxie, bisericile rupestre de la Șinca Veche sunt un simbol al monahismului românesc transilvănean și al implicării lui în lupta contra dominației străine austro-ungare și a prigoanei creștinilor. Pacea și bucuria spirituală au fost, adeseori, amenințate socio-politic: presiunile de catolicizare și calvinizare, uniația, distrugerile generalului Buccow, regimul totalitar comunist, forme de profanare. Este o luptă purtată împreună de istorie și religie, pentru câștigarea independenței românilor din Transilvania – ortodoxismul devine parte a identității de neam românesc și mod de păstrare a legăturilor cu românii din celelalte două principate.    În secolul al XVIII-lea, în zona satului Șinca Veche din Țara Făgărașului, existau 5 mănăstiri ortodoxe. Ascunse în pădure, cele două biserici rupestre protejează creștinii prigoniți și rezistă distrugerilor generalului Buccow. Arhitectura lor nu este însă o mărturie a unei istorii tumultuoase, ci a jertfei pentru creație și credință. Efortul cu care au fost dăluite în piatră este astăzi remarcat de specialiști. În România, numărul locașurilor de cult de acest fel este foarte mic. Există asemănări cu biserici construite în secolele 14-16 în Basarabi și Murfatlar (județul Constanța), Corbii de Piatră (județul Argeș), Voivodenii Mari, Viștea de Jos, Râmeț (județul Alba).  Peste veacuri, bisericile rupestre de la Șinca Veche continuă să mătrurisească jertfa, credința și spiritualitatea românească și păstrează același duh al liniștii, al păcii și al rugăciunii care i-a protejat și le-a dat putere creștinilor ortodocși din Transilvania.   „Așezământul monahal de pe Dealul Pleșu spune în chip tainic fiecărui suflet care vine să se închine cu evlavie ceva despre adâncimea unei jertfiri a întregii vieți lui Dumnezeu pe care unii creștini evlavioși au știut și au dorit să o aducă pe altarul neamului românesc.” (Monografia așezământului monahal de la Șinca Veche, 2019, Editura Foton, Brașov)  Programul Mănăstirii Rupestre: Vara (aprilie-octombrie): 8-20      Iarna (noiembrie-martie): 9-18