Biserica Evanghelică C.A Fortificată  Codlea
Biserica Evanghelică C.A Fortificată  Codlea

Biserica Evanghelică C.A Fortificată Codlea

5.0 2 recenzii
Biserică fortificată Obiectiv turistic - Codlea
Închis

Strada Lungă, Codlea 505100, România

Despre

De pe noua promenadă frumos amenajată în Codlea, vizitatorul poate admira biserica fortificată, având ocazia de a visa la istoria seculară a acesteia. 

Cetatea bisericească din Codlea este dominată de turnul clopotniței, care în urma completărilor din diferitele etape de construcție a ajuns să aibă ziduri de 5 m grosime. 

Biserica a fost ridicată în sec. al XIII-lea, iar în sec. al XV-lea a fost transformată în biserică sală gotică. 

Primele invazii otomane i-au convins pe localnici că au nevoie de o bună apărare. Drept urmare ansamblul a fost înconjurat cu un zid de incintă înalt de peste 8 m și gros de 2 m, prevăzut cu goluri de tragere și guri de aruncare. La interiorul acestuia se construiesc cămări de provizii, astfel pe lângă vieţile oamenilor fiind protejate și bunurile lor.

Interiorul bisericii este dominat de tavanul casetat pictat, format din 252 de panouri și realizat la început de sec. XVIII. Nu mai puțin impresionantă este orga din 1783, opera maestrului Prause din Silezia, unul dintre cele mai valoroase instrumente din Transilvania, de a cărui cromatică s-a ocupat pictorul Oelhahn.

Accesul în Biserică este posibil doar ca urmare a unei solicitări/programări telefonice prealabile sau prin e-mail.

Contact: 
Oficiul Parohial Evanghelic Codlea 
tel.: 0040268251853 
tel: 0040787698452 
tel: 0040787707359 - Horst Schuller
adresa: Str. Lungă nr. 110 
e-mail: zeiden@evang.ro,

Sursă text: http://kirchenburgen.org/

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Obiectiv turistic - Codlea Ștrand
A fost amenajat în anul 1904 prin eforturile Asociației pentru Înfrumusețarea Codlei.  Bazinul este alimentat de un izvor al ,,Goldbach-ului’’- Pârâul de Aur - a cărui apă are temperatura de 18°C pe toată perioada anului.  În anul 1905 a fost amenajat Hanul din padure, în prezent funcționând ca terasă de vară.  În perioada 1932-1936, prin muncă voluntară, bazinul a fost mărit la 50 m lungime și 15 m lațime.  Zona mai cuprinde și două lacuri, care se întind pe un perimetru de 7 ha, ce adăpostesc un conținut bogat în pește și reprezintă un mijloc de relaxare și recreere. 
Codlea, România
Atracție naturală Obiectiv turistic - Codlea
Vârful Măgura Codlei, cu altitudinea de 1.292 m, face parte din Munții Perșanilor, din gruparea muntoasă a Carpaților de Curbură, reprezentând grupa sudică a Carpaților Orientali. Constituie un punct principal de atracție al orașului mai ales pentru iubitorii de munte și trasee montane. Măgura Codlei are și rol de barometru al Țării Bârsei. În funcție de prezența sau lipsa căciulii de nori, vremea va fi închisă sau senină. Zona Măgurei Codlei este sub influența unor curenți de aer ascendenți și descendenți foarte puternici, care pun în pericol aparatele de zbor. O parte din suprafaţa administrativă a U.A.T. Municipiul Codlea este inclusă în Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 (Sit Natura 2000)
Munții Măgura Codlei, România
Obiectiv turistic - Codlea
A fost ridicată de către Cavalerii Teutoni și coloniștii germani în perioada 1211-1225, pe vârful unui deal (980 m), pe muntele Măgura Codlei. Cetatea a avut rol de refugiu și supraveghere a drumului comercial care lega Țara Bârsei de Provincia Sibiului, așa numitul „drum al Sașilor”. Cetatea a rezistat până în anul 1345, când a fost distrusă probabil prin incendiere în timpul invaziei tătarilor și nu a mai fost reconstruită niciodată. Macheta Cetății Negre este expusă în Muzeul Tradițiilor Codlene.
Strada Lungă, Codlea 505100, România
Obiectiv turistic - Codlea
Este situată la poalele muntelui Măgura Codlea și adăpostește în luna iunie a fiecărui an „Sărbătoarea Tradițională Kronenfest”. Odinioară organizată a doua zi de Rusalii, sărbătoarea reprezenta încheierea anului școlar (Serbarea Coroniței). Astăzi a devenit o tradiție pentru întreaga comunitate codleană. Aici au loc concerte de fanfară, recitaluri de muzică ușoară și populară, dansuri, dar și obiceiuri vechi cum ar fi: marșul copiilor prin melc, unic în Transilvania, numit si ,„Cercul Minunilor”’ amenajat în 1899; ecaladarea stâlpului încoronat, înalt de 15 m. Aceste obiceiuri se păstrează și azi ca o punte între trecut și prezent.
Măgura Codlea, România
Obiectiv turistic - Codlea
Este cel mai mare parc al orașului, o oază de liniște și aer curat, unde te poți plimba într-un cadru peisagistic deosebit. Din aleea principală se poate observa unul dintre cele mai vechi restaurante din Codlea din perioada 1927 - restaurantul Eden.
Codlea 505100, România
Obiectiv turistic - Codlea
Școala românească nouă de stat a fost ridicată în anul 1928 când s-a pus prima piatra de temelie și s-a turnat fundația, aceasta fiind recepționată în data de 9 ianuarie 1933. Proiectul a fost propus de către Ioan Pascu, ajuns director în anul 1921. Demersurile sale și girul ministrului Cultelor și Învățământului, dar și al codlenilor, au dus la îndeplinirea planului său. Astfel, că în anul 1934, școala a fost inaugurată în mod oficial. Noua și frumoasa construcție din parcul denumit atunci Parcul Regele Carol I (în prezent Parcul cu Soare), dăinuiește ca un simbol peste timp.
Strada Cloșca 26, Codlea 505100, România
Biserică Obiectiv turistic - Codlea
Biserica Ortodoxă Română Codlea, cu hramul „Înălțarea Domnului”, este prima biserică ortodoxă din Codlea și a fost construită în anul 1783. Până la zidirea acesteia, credincioșii se adunau într-o capelă. Ei aveau și cimitir, după cum atestă o cruce ce datează din anul 1726 și care acum se află așezată în curtea bisericii, în fața teiului, care a fost sădit în anul 1783.
Strada Cetății, Codlea 505100, România
Centru cultural Obiectiv turistic - Codlea
Închis
Casa de Cultură  a municipiului Codlea este o clădire care etalează o diversitatea de stiluri și a cărei construcție a început în anul 1881, fiind finalizată abia în anul 1925. Ridicată în stil neoclasic cu influențe baroce și elemente specifice arhitecturii săsești, clădirea reprezintă un important centru de promovare a valorilor culturale. Clădirea a fost reabilitată pe fonduri europene accesate de către administrația publică locală alături de alte clădiri din Centrul Istoric, în scopul de a crea premisele necesare pentru oferirea populației, dar și turiștilor din Municipiul Codlea, unui mediu urban corespunzător, contribuind la creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă în oraș, prin reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor sociale și culturale. După trei ani de lucrări intense, pe 8 decembrie 2015, a avut loc inaugurarea „noii” Case de Cultura din Codlea. Conform prevederilor legale în vigoare, după reabilitare, Casa de Cultură Codlea dispune de un număr de 300 de locuri pe scaune. Casa de Cultură găzduiește de mai bine de 50 de ani activitatea neîntreruptă a Ansamblului Folcloric “MĂGURA”, durată pe parcursul căreia s-au perindat sute de dansatori, cântareți populari și instrumentiști, care poartă cu mândrie numele localității Codlea în țară și străinătate.
Strada Lungă 111, Codlea 505100, România
Bibliotecă Obiectiv turistic - Codlea
Deschis
Biblioteca a fost construită în anul 1908 și a avut inițial o dublă destinație: de clădire judecătorie de scaun și de Oficiu Poștă-Telegraf, cu centrală telefonică pentru acele vremuri. Clădirea se caracterizează printr-o arhitectură ce combină elemente de baroc cu elemente neoclasice.
Str. Lungă nr. 109, Codlea, Romania, 505100