Peștera de Gheață
Atracție naturală
Obiectiv turistic - Predeal
Despre
Peștera de Gheață este considerată a fi cea mai importantă cavitate din Masivul Piatra Mare, fiind localizată în zona muntelui Gatul Chibei.
Dezvoltată pe o fisura verticală, peștera are o deschidere de 50 m, cu orientare spre nord.
În interiorul ei, temperatura este scazută pe toată perioada anului, existând uneori și zăpadă.
Alte sugestii
Obiectiv turistic - Predeal
Spațiu de agrement
Poliștioaca este locul de promenadă cel mai puternic ionizat din Predeal, traseu de aproximativ o oră. O zonă aflată în totalitate în mijlocul pădurii, perfectă pentru diferite activități sportive, antrenamente, competiții.
Poliștoaca, Predeal 505300, Romania
Mănăstire
Obiectiv turistic - Predeal
Mănăstirea „Congregation Jesu” (Congregația lui Iisus) din Timișul de Sus, mănăstire romano-catolică a cărei patroană este „Sfânta Teresa a Pruncului Iisus”. Forul superior al congregaţiei este Maica Generala, aflată la Roma.
În prezent, mănăstirea are 8 maici, sora superioară este Luiza Tutuianu, iar preot este Ioan Gherman. În biserica „Sfânta Teresa a Pruncului Iisus” se oficiază serviciul la sărbători, iar serviciul religios de fiecare zi are loc în capelă.
Timișu de Sus 505303, Romania
Biserică
Obiectiv turistic - Predeal
Închis
Biserica ortodoxă cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” se află în centrul orașului, amplasare ce îi conferă cu adevărat calitatea de „inimă a Predealului”.
Construcția ei a început în anul 1990, sub păstoria preotului Ioan Herda, continuând din 1993 până în prezent sub păstoria preotului Lucian Vitan.
Este proiectată în stil montan, nou pentru arhitectura clasică bisericească, impunătoare și reprezentativă pentru întreaga Vale a Prahovei.
Bulevardul Mihail Săulescu, Predeal 505300, Romania
Mănăstire
Obiectiv turistic - Predeal
Închis
Cronologic, al treilea așezământ mănăstiresc în zona Bucegilor este Metocul din Predeal, fondat la 1774 de ieromonahul Ioanichie.
Schitul s-a ridicat la poalele muntelui Clăbucetul Taurului, pe atunci proprietatea lui Biv-vel logofăt Crisoscolescu, care mai stăpânea și Piscul lui Cumpăt, Dutca, Râșnoava, fața și dosul Cerbului, pe care le vinde în 1821 doamnei Sakelarie. De asemenea, reiese din document că, la 1788, în timpul războiului ruso-turc, schitul a fost prefăcut în cenușă, pentru ca apoi starețul Ionisie să rezidească atât schitul cât și chiliile, sprijinit financiar de Ioan Buzatu din Baciul-Săcelelor. Construcția fiind făcută din lemn, la numai 30 de ani se reface în piatră, avându-l drept ctitor pe Ion Manole la anul 1819.
Ridicarea bisericii de piatră la 1819 s-a facut – așa cum dovedește pisania – prin daniile mai multor creștini, în special a lui Ioan Manole (patronul hanului de la Malul Ursului) și Ioan Buzatu, ambii din Baciu-Săcele.
Este zidită în formă de cruce, din piatră de Caraiman, cu lungimea și lățimea de 5,10 m și o singură ușă de intrare, în partea vestică. În tindă se intră pe o deschidere fără ușă, având de o parte și de alta două deschideri, ai căror pereți laterali sunt semicilindrici. În dreptul lor, pe perete, deasupra, sunt zugrăviți Sfinții Nicolae, Dimitrie și Gheorghe. În tindă se mai găsesc pictați și cei 12 Apostoli, având în centru chipul Domnului nostru Iisus Hristos.
Biserica mare, în care se slujeşte astăzi, este zidită între anii 1833-1836 și are aceleași caracteristici ca biserica Sf. Nicolae. Are lungimea exterioară de 22 m, lățimea de 18 m și înălțimea de 7 m, naosul fiind prevăzut cu o cupolă.
Din 1919 complexul mănăstiresc Predeal (schitul și cele două biserici) sunt declarate monument istoric. Până la 01.09.1926 serviciile religioase pentru localnicii care s-au strâns și au făcut în jurul mănăstirii orașul de astăzi se țineau de mănăstire, de către preoții monahi. De la această dată s-a înființat parohia Predeal, cu scopul de a stabili unitatea bisericească a credincioșilor de aici.
Din anul 2001, slujirea de stareţă a fost încredinţată monahiei Spiridona Mihu care, dimpreună cu obştea şi părintele ieromonah Teofil Şerban, continuă viaţa mănăstirească lucrând şi rugându-se pentru toţi credincioşii.
Strada Mănăstirii, Predeal 505300, Romania
Obiectiv turistic - Predeal
Parc de aventură
Fun Park Trei Brazi este situat în vecinătatea cabanei Trei Brazi din stațiunea Predeal. Datorită peisajului, locația este unică. În Fan Park se pot desfășura activități pe tot parcursul anului, în funcție de sezon beneficiind de distracție, adrenalină și sport.
Fun Park vara:
Cățărare - trasee de aventură prin copaci cu dificultate medie pentru copii și adulți și o tiroliană cu lungimea de 80 metri;
Tubbing - piste de alunecare cu colacul de pe o rampă înaltă de 3,5 - 4,5 metri, cu lungimi de 100 metri;
Zonă de joacă - saltele pentru sărituri copii (maxim 70 kg), mini-tiroliană de 20 m, leagăne, tir cu arcul cu săgeți cu ventuze, mini-piramidă escaladă, turnball, badminton;
Închirieri biciclete pentru adulți - închiriere biciclete pentru montainbike;
Paintball pentru adulți - echipament paintball (salopetă camuflaj, mască cu ochelari, mănuși, paintball victory markers) + cumpărare bile paintball (min. 1000 bile/joc) pentru grupuri de min.10 jucători cu rezervare în prealabil.
Snow Parc iarna:
Tubing - două piste de snowtubing, cu lungimea de 100 metri fiecare, cu plecare de la 3,5 m pentru adulți și 4,5 m înălțime pentru copii;
Pârtie săniuș - pârtie pentru săniuș cu lungimea de 60-70 m;
Snowmobile - pentru copii (mini snowmobile) 8-12 ani, cu greutatea maximă de 50 kg și maxim 1,6 m înălțime.
Notă: un singur copil pe snowmobil!
Predeal, Romania
Atracție naturală
Obiectiv turistic - Predeal
Cascada Tamina este situată în Masivul Piatra Mare pe Valea Pietrei Mici, la o altitudine de 1.100 de metri.
Este, practic, o înşiruire de cinci cascade, cea mai mare având o înălţime de 10 metri. În zonă există şi posibilităţi de escaladă pentru cei pasionaţi.
Sursă foto: http://www.predeal.ro/
Cascada Tamina, România
Atracție naturală
Obiectiv turistic - Fundata
La peștera de la Uluce, mitul se împletește cu realitatea. Legenda spune cã aceastã peșterã, numitã a ulucelor, era adãpostul haiducilor care jefuiau la drumul mare boierii care treceau prin culoarul Rucãr - Bran.
Credit foto: Andrei Samoil (București)
Peștera de la Uluce, DJ730A, Romania