Biserica ortodoxă nouă din Fundata
Biserică
Obiectiv turistic - Fundata
Despre
Biserica ortodoxă nouă din Fundata cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sf Ierarh Nicolae" a fost construită între anii 1939-1943 și sfinţită în timpul mitropolitului Nicolae Bălan.
Photo Gallery
Alte sugestii
Biserică
Obiectiv turistic - Râșnov
În Râşnov se află cea mai veche biserică ortodoxă din sud-estul Transilvaniei: biserica ortodoxă românească cu hramul „Sfântul Nicolae”.
Monumentul a fost ridicat în mai multe etape. În urma cercetărilor arheologice s-a ajuns la concluzia că lăcaşul a fost ridicat în sec. al XIII-lea. Acestei faze arhitecturale îi aparţin altarul şi nava mică.
În anul 1384 refacerea lăcaşului beneficiază de sprijinul domnitorului Ţării Româneşti, Radu I. Biserica a fost alungită şi lărgită. De acum se pare că provine amprenta gotică din arhitectura bisericii râşnovene.
În 1773 biserica a fost mărită prin contribuţia negustorilor braşoveni Ioniţă şi Radu Boghici. Forma actuală datează din deceniul trei al secolului al XIX-lea. Pictura interioară de factură bizantină se pare că a fost realizată în secolul al XVII-lea.
De-a lungul secolelor, biserica a primit numeroase donaţii de la domnitori şi boieri din Ţara Românească.
Biserica ortodoxă veche „Sfântul Nicolae” este monument național clasa A (Lista Naţională a Monumentelor Istorice nr. BV-II-m-A-11762).
Strada Romulus Cristoloveanu 14, Râșnov 505400, România
Biserică
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Biserica Sfântul Nicolae, atestată documentar în anul 1292 și amintită de Bula papală de la 1399, a fost construită din piatră începând cu anul 1495, prin aportul ctitoricesc al voievozilor de peste munţi (Vlad Călugărul, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Petru Cercel, Aron Vodă, Gheorghe Ştefan).
Plastica bisericii cuprinde elemente gotice, renascentiste şi baroce, fiind în fapt o sinteză a acestor stiluri sub înrâurire bizantină. Aici se află mormântul lui Nicolae Titulescu (1882-1941), fost ministru de externe al României.
Sursa foto: https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfantul-nicolae-scheii-brasovului-67902.html
Piața Unirii 1, Brașov 500123, Romania
Biserică
Obiectiv turistic - Brașov
Deschis
Biserica Neagră este biserica parohială a Bisericii Evanghelice C.A. din Brașov. Numele actual l-a primit în urma marelui incendiu din anul 1689, care a afectat întregul oraș, lăcașul de cult rămânând un timp o ruină înnegrită de fum. Acest nume, inițial doar popular, s-a impus în secolul XX ca denumire oficială a monumentului.
Biserica Neagră este un obiect de studiu aproape inepuizabil, care adăpostește numeroase obiecte de patrimoniu. În interior, vizitatorul poate descoperi un număr mare de obiecte de artă, precum cristelniţa (1472), pictura murală a Sf. Maria (cca. 1476), covoarele anatoliene (sec. XVII-XVIII), care au fost donate bisericii de către enoriașii comunității, stranele din secolele XVIII-XIX care atestă activitatea intensă a breslelor braşovene, altarul monumental neogotic (1866), pietrele funerare ale personalităţilor braşovene și 5 orgi, dintre care 4 funcționale. În partea din spate a bisericii se află două expoziţii documentare, care povestesc despre istoria Bisericii Negre şi despre viaţa reformatorului Johannes Honterus.
PROGRAM DE VIZITARE
1 Aprilie – 15 octombrie:
Luni & Duminica 12.00-19.00
Marți - Sâmbăta 10.00-19.00
16 octombrie – 31 martie
Luni & Duminica 12.00 - 18.00
Marți - Sâmbătă 10.00 - 18.00
Biserica Neagră va fi închisă în 1 ianuarie și 25 decembrie.
Casa de bilete se închide cu 20 minute înainte de ora anunţată pentru încheierea programului.
În zilele de desfășurare a concertelor de orgă, ultima intrare are loc la ora 17:15. Începând cu ora 17:30 se vând doar bilete pentru concert.
Pentru ceremonii religioase programul de vizitare se întrerupe pentru 2 ore. Aceste modificări sunt anunțate pe Facebook Biserica Neagră - History&Music cu minim 2-3 zile înainte.
COSTURI VIZITARE:
Adulți: 25,00 RON
Studenți / pensionari: 20,00 RON (în baza carnetului de student / cupon de pensie)
Elevi: 15,00 RON (până la 18 ani, în baza carnetului de note)
Gratuități: Copii până la 7 ani.
Persoane cu dizabilități (în baza legitimaţiei).
Un însoţitor/ grup (ghid local, organizator sau şef de grup) beneficiază de gratuitate.
Cumpără din timp bilete pentru o vizită în Biserica Neagră sau la evenimentele noastre:
https://biserica-neagra.booktes.com
INFORMAȚII UTILE
Găsiți mai multe informații despre istoria, patrimoniul si evenimentele Bisericii Negre pe www.bisericaneagra.ro
Puteți poposi la noi, în curtea Bisericii Negre, să savurați o cafea de specialitate la CH9 Specialty Coffee, sau puteți cumpăra un suvenir de la INSPIRATIO gift studio.
Fiecare vizită asigură resursele financiare pentru ocrotirea și punerea în valoare a patrimoniului acestui monument.
© Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov. Foto: Árpád Udvardi
Curtea Johannes Honterus 2, Brașov, România
Biserică
Obiectiv turistic - Codlea
Biserica Ortodoxă Română Codlea, cu hramul „Înălțarea Domnului”, este prima biserică ortodoxă din Codlea și a fost construită în anul 1783.
Până la zidirea acesteia, credincioșii se adunau într-o capelă. Ei aveau și cimitir, după cum atestă o cruce ce datează din anul 1726 și care acum se află așezată în curtea bisericii, în fața teiului, care a fost sădit în anul 1783.
Strada Cetății, Codlea 505100, România
Muzeu
Obiectiv turistic - Fundata
Închis
Evoluția satului Șirnea și dezvoltarea sa turistică și muzeală din anii 1960-1980 este strâns legată de personalitatea lui Nicolae Frunteș.
Între anii 1962-1965, Nicolae Frunteș a inițiat și a participat la procesul de constituire a satului turistic Șirnea: popularizare mass-media, amenajare parc în centrul satului, marcare trasee turistice, ghidaje pentru turiști, întocmire materiale documentare, înființare birou turism, constituire colecție muzeală, deschidere muzeu Șirnea, îmbogățire permanentă a colecțiilor, organizare de evenimente culturale și educaționale, cu caracter turistic, ridicare monument pentru eroi.
Bazele muzeului etnografic din Șirnea s-au pus în anul 1965. Sub coordonarea cadrelor didactice, cercul școlar „Căutătorii de comori” din cadrul unității de pionieri ai școlii și cetățenii din sat, au colecționat, an de an, piese folclorice și etnografice.
În anul 1971, cu ocazia semicentenarului Partidului Comunist Român, muzeul a fost reorganizat și se prezenta astfel: ocupa trei încăperi și era organizat tematic. Tematica a fost avizată de Comitetul județean pentru cultură și artă, la care și-a adus aportul și Titus Hașdeu, directorul muzeului din Bran. O secție a muzeului era dedicată practicii oieritului, prelucrării laptelui și lânii, o altă secție fiind dedicată uneltelor specifice prelucrării lemnului – ocupație de bază a localnicilor, evidențiată și în „Legenda Branului”.
Evoluția portului popular era ilustrată de țesături și cusături, cu sublinierea influențelor din portul muscelean. Era ilustrată, de asemenea, activitatea educațională din vechime, cu obiecte folosite în instruirea și educarea copiilor. La aceasta trebuia să se adauge la acel moment și o machetă a primei școli din localitate.
Secțiile muzeului ilustrau „Istorie locală, Portul popular local și zonal, Evoluție și influențe, Unelte și scule folosite pentru prelucrarea lemnului, Unelte și scule folosite pentru prelucrarea laptelui, Unelte și scule pentru prelucrarea lânei, Instrucție și educație școlară, Evoluția sporturilor de iarnă în localitate, Interior de cameră țărănească, Din realizările fiilor satului Șirnea.”
Șirnea 507072, România