Activități montane și de iarnă

Activități montane și de iarnă


Județul Brașov este recunoscut pentru abundența de variante de activități în timpul sezonului rece. Iată câteva dintre acestea.
Schi și snowboard

Trasee drumeție

În județul Brașov se organizează o serie de trasee de drumeție, printre care: drumeție pe traseele turistice montane ale Parcului Național Piatra Craiului, trasee cu plecare din Zărnești sau în zona orașului Râșnov.

Organizatori de drumeții

Cățărare, escaladă

Cățărarea este un sport care se practică de obicei pe stânci de diferite grade de dificultate în care participantul este asigurat atât de coechipieri, cât și de un instructor specializat. Cățărarea se face cu asigurare de sus.

Zona oraşului Braşov, ca de altfel cea a întregului judeţ, îţi oferă numeroase posibilităţi de a practica alpinismul şi escalada sportivă, atât pe stâncă, cât şi pe gheaţă.

Organizatori de cățărări și escalade

Patinaj

În județ există două patinoare deschise pe tot parcursul anului, pe care poate fi practicat atât patinajul de relaxare, cât și sporturi pe patine.

Patinoare

Săniuș

Cei care ajung în Poiana Brașov se pot distra și la săniuș pe derdelușul special amenajat în zona de acces către Pârtia Bradul (în spatele bisericuței de lemn). Pârtia de săniuș este singura din țară care dispune de sistem de înzăpezire artificială, astfel că, deși nu prea a mai nins este deja practicabilă, dar este dotată și cu nocturnă, precum și o bandă de transport.

Locații pentru săniuș

Ture rachete de zăpadă

Rachetele de zăpadă sunt ideale pentru plimbări lejere pe poteci înzăpezite sau trasee pe teren cu înclinație mică și medie. Drumețiile cu acestea, numite și snowshoeing-ul, se pot practica în toate lunile de iarnă. Avantajul utilizării lor este că nu ne afundăm prea mult în stratul de zăpadă, deplasarea fiind mai ușoară, și nu în ultimul rând ca prin mișcările executate în timpul deplasării ne îmbunătățim condiția fizică.

Ture cu rachete de zăpadă

Alpinism pe coardă iarna

Datorită reliefului prielnic, există în județul Brașov zone potrivite pentru a practica alpinismul pe coardă, în sezonul rece.

Organizatori de alpinism pe coardă iarna Organizatori de tururi ghidate

Alte sugestii

Cetățile și castelele Brașovului: O călătorie în timp
Explorează gusturile Brașovului: Tradiții culinare și delicii locale
Iarna la Brașov: Recomandări de activități pentru toate gusturile
Descoperă diversitatea județului Brașov
LYNX FESTIVAL 2024