⛰️ Hai la munte! Trasee montane ușoare și spectaculoase

⛰️ Hai la munte! Trasee montane ușoare și spectaculoase


În ultimii ani experiențele care implică trasee montane au devenit din ce în ce mai populare, iar în județul Brașov poți să te bucuri de o mulțime de aventuri de acest gen, indiferent de nivelul de pregătire sau condiția fizică pe care o ai. Aici găsești de toate!

Și pentru că această toamnă a fost foarte generoasă cu noi, dar zilele devin din ce în ce mai scurte, venim cu o serie de propuneri de trasee scurte, ușoare și spectaculoase. 

1. Gustă bucuria unei aventuri în Munții Făgăraș 🌲

Un traseu ușor care poate fi abordat în orice sezon este cel care te îndrumă spre Cabana Valea Sâmbetei. 
Triunghiul roșu te ghidează de la Complexul Turistic Sâmbăta spre Cabana Valea Sâmbetei într-un interval de timp de 2.5-3 ore la urcare și 2-2.5 ore la coborâre. Ajuns la destinație vei admira spectacolul naturii și te vei felicita pentru alegerea făcută. 
Te poți delecta cu un ceai, poți profita de razele blânde ale soarelui, iar apoi te vei întoarce la locul de unde ai pornit cu bateriile încărcate. 

2. Admiră Munții Bucegi de la umbra Cabanei Mălăiești 🏔️

Sunt multe trasee care te pot purta spre această cabană cu priveliști spectaculoase, dar cel care pornește din Râșnov (drumul forestier Glăjărie) poate fi parcurs în 3 ore dus și 2 ore întors. Asta doar în cazul în care nu te vei lăsa furat de tot ce te înconjoară, pentru că te vei simți ca într-o poveste.
Traseul bandă albastră te va călăuzi în această zi.

Sursă foto
Vezi profilul Cabanei Mălăiești

3. Explorează cu pași mărunți Masivul Postăvaru 🥾

Dacă te afli în Brașov și ai poftă de „potecărit” îți recomandăm un traseu ușor, accesibil, numai bun pentru acele zile în care soarele ne răsfață cu lumina sa ceva mai puține ore.
Traseul bandă roșie pornește de la Pietrele lui Solomon și are o durată de apoximativ două ore. Acesta te va purta pe Drumul Vechi al Poienii, având ca destinație finală Restaurantul Capra Neagră.

Sursă foto

4. În circuit la Cabana Curmătura 🌄

Bine ai venit în c(Rai)! 
Munții Piatra Craiului sunt spectaculoși, iar peisajele cu care te întâmpină te vor face să simți fluturi în stomac. În funcție de pregătirea pe care o ai poți aborda fie trasee cu un grad de dificultate ridicat, fie trasee ușoare care pot fi parcurse în tihnă. 
Noi îți recomandăm un circuit spre Cabana Curmătura, care te va face să revii din ce în ce mai des în această zonă. Traseul bandă galbenă pornește de la Fântâna lui Botorog, punct aflat la aproximativ 3.5 km de centrul orașului Zărnești, te va purta prin Poiana Zănoaga, iar după aproximativ 2.5 ore vei ajunge la Cabana Curmătura. După o porție de relaxare te poți întoarce la Fântâna lui Botorog fie pe același traseu, fie pe traseul bandă albastră care trece prin Prăpăstiile Zărneștiului și are un timp de parcurgere de aproximativ 2.5 ore.

Sursă foto
Vezi profilul Cabanei Curmătura

Recomandări pentru plimbările pe munte

• să ai un echipament adecvat (bocanci de munte, jachetă impermeabilă, tricou tehnic, polar) 
• rucsacul tău să conțină: apă/ceai, ceva de mâncare și ceva de ronțăit, cremă cu SPF, un spray repelent împotriva insectelor, o lanternă frontală, fluier, un tricou și șosete de schimb, o mini-trusă de prim-ajutor, o brichetă sau chibrituri). 

Nu uita să urmărești și lista drumețiilor ghidate, pentru aventurieri mai mici sau mai mari.
Drumeții în județul Brașov

Alte sugestii

Explorează gusturile Brașovului: Tradiții culinare și delicii locale
Iarna la Brașov: Recomandări de activități pentru toate gusturile
Descoperă diversitatea județului Brașov
LYNX FESTIVAL 2024
Noi perspective de călătorie în județul Brașov: 𝐵𝑒.𝐿𝒾𝓋𝑒𝐼𝓉 !