Colinele Transilvaniei

Colinele Transilvaniei


Despre

Descoperă în Colinele Transilvaniei leagănul colonizării saxone din Evul mediu, află istoria şi poveştile comunităţilor multiculturale, ce trăiesc aici de secole. Admiră natura deosebită, care încă dăinuie şi defineşte viaţa tihnita de aici.

Străjuite de râurile Târnava Mare, Hârtibaciu și Olt, Colinele Transilvaniei îţi dezvăluie un peisaj pe cât de variat, pe atât de încântător, ce farmecă prin peisajul mozaicat cu păduri, fânețe și pajiști valoroase din punct de vedere al biodiversității. Respiră natura sălbatică şi bucură-te de clipe tihnite în cea mai mare arie protejată continentală Natura 2000 din România. 

Descoperă surprizătoarea poveste a comunităţilor de sași, ce au venit aici în Evul Mediu, dar şi a celorlalte etnii şi naţionalităţi ce au trăit şi încă mai locuiesc aici. Alfă povestea ultimului peisaj cu adevărat medieval din Europa aici, în Colinele Transilvaniei. 
Păşeşte dincolo de asfalt, pe drumuri bătătorite de secole de oamenii locului, care îţi vor deschide poarta casei şi a sufletului şi te vor invita în lumea lor, care curge după alte reguli, cele ale naturii şi echilibrului cu mediul. 

(c) Mihai Moiceanu

Sursă informații

Video

Alte sugestii

Asociația Viața la Cetate

Organizatie

ASOCIAȚIA JUGENDZENTRUM SELIGSTADT

Organizatie

Asociația CONSTANTIN TOMIANI

Organizatie

Federatia Romana de Schi Biatlon

Organizatie

New book out this Spring! Sneak-peek preview ❤

Organizatie