Biserica fortificată Hărman
Biserica fortificată Hărman

Biserica fortificată Hărman

5.0 3 recenzii
Biserică fortificată
08:00 - 16:00
Închis

Harman, Romania

Despre

Cetatea de la Hărman a fost asediată şi atacată în repetate rânduri, mai ales în sec. XVI – XVII, dar nu a fost niciodată cucerită. În ianuarie 1612 sătenii au reuşit chiar să ţină piept puternicei armate de 7.000 de oameni a prinţului ungar Bathori.

Bazilica romanică cu trei nave, deja înconjurată de un zid de apărare, primeşte în anul 1290 un turn clopotniţă în partea de vest.

În sec. al XV-lea, atât turnul cât şi nava sunt adaptate stilului gotic şi se construieşte un al doilea zid de apărare. Zidul interior este înălţat până la 12 m şi întărit cu 7 turnuri defensive şi zwinger. Un al treilea zid, care astăzi nu se mai păstrează, înconjura şanţul cu apă astupat în 1814. Pe partea interioară a primului zid de fortificaţie, parţial conservat, a fost construit un drum de strajă.

O particularitate deosebită o reprezintă grânarele şi locuinţele adosate bisericii în partea de S.

Turnul de vest, cel mai înalt din Ţara Bârsei, a fost prevăzut cu un vârf nou în anul 1794.

Mobilierul interior datează preponderent din sec. al XVIII-lea.

În turnul de apărare de est se află o capelă datând din perioada pre-reformă, decorată cu fresce înfăţişând printre altele Judecata de Apoi şi Pedepsirea Păcătoşilor.

Contact:
Dan Ioan Ilica-Popescu
tel.: 0040729745210
Program de vizitare:
Vara: luni-sâmbătă, orele 9:00-18:00, duminică 10:00-18:00
Iarna: zilnic, orele 10:00-16:00
(este posibil ca vizitarea să nu fie permisă cu ocazia unor evenimente)

Sursă text și foto: http://kirchenburgen.org/

Alte sugestii

Biserică fortificată Obiectiv UNESCO
Închis
5.0 3 recenzii
În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.  Biserica fortificată din Viscri este un exemplu impresionant de arhitectură defensivă transilvană. Pe fundaţiile bisericii romanice ridicate de către primii colonişti secui a fost construit mai întâi un cor trapezoidal, după ce absida existentă a fost demolată.  În jurul anului 1500 biserica a fost fortificată. Astfel a fost prelungită sala bisericii şi s-a făcut legătura cu donjonul până atunci de sine stătător, care aparţinuse probabil unei familii de greavi. Donjonul a fost înălţat cu un nivel cu camere pentru clopote şi cu drum de strajă pe console. Un al şaselea nivel prevăzut cu orificii de tragere este realizat în acoperiş. Nivelul fortificat al corului a fost demolat în 1743.  Zidul de incintă, înalt de 7m a fost ridicat la început de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu case fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă, care se mai păstrează şi astăzi.  În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a fost demolat, în locul lui fiind construite cămări de cereale pentru săteni. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobilarea austeră. Programul de vizitare: Luni - Sâmbătă 10:00-13:00 și 15:00-18:00 Duminică după anunțare prealabilă Contact:  Dna Gerhild Gross, tel.: 0040742077506 sau 0040742069477  *Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://kirchenburgen.org/
Viscri 507039, România