Biserica fortificată Hălchiu
Biserica fortificată Hălchiu

Biserica fortificată Hălchiu

Biserică fortificată

Hălchiu 507080, Romania

Despre

Între Codlea și Feldioara se află satul Hălchiu/Heldsdorf, menționat pentru prima dată în anul 1377 într-un privilegiu regal.

Altarul bisericii fortificate este unul deosebit: viu colorat și neobișnuit de mare, altarul se înalță măreț în corul bisericii-hală gotice, ale cărei elemente constructive cele mai vechi datează din secolul al XIII-lea. Altarul cu voleuri duble are o înălțime de 8,1 m și o lățime de 7,7 m. Pe predelă sunt ilustrate cinci personaje, și anume: Abraham, Moise, Aron, Petru și Pavel. Figurile îi călăuzesc drumul fostului preot al comunității, Johannes Reichart, până la mântuirea oamenilor. Drumul său se încheie odată cu proclamarea Evangheliei de către Petru și Pavel.

Deasupra predelei se înalță scrinul central; altarul are două panouri fixe și două mobile, pictate pe ambele părți, predominant în roșu, verde și auriu. Când voleurile sunt deschise, privitorului i se arată patru sfinți, fiecare cu povestea lui: martiriul apostolilor Andrei și Petru, execuția lui Iacob, iar în a patra imagine, sfântul Andrei, care salvează un episcop de la ispita diavolului. În partea din mijloc a altarului, expusă în zilele de sărbătoare, se află o imagine a figurii lui Iisus, străjuită la stânga și la dreapta de cei patru evangheliști.

Sursă text și foto: http://kirchenburgen.org/

Alte sugestii

Biserică fortificată Obiectiv UNESCO
Deschis
5.0 3 recenzii
În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.  Biserica fortificată din Viscri este un exemplu impresionant de arhitectură defensivă transilvană. Pe fundaţiile bisericii romanice ridicate de către primii colonişti secui a fost construit mai întâi un cor trapezoidal, după ce absida existentă a fost demolată.  În jurul anului 1500 biserica a fost fortificată. Astfel a fost prelungită sala bisericii şi s-a făcut legătura cu donjonul până atunci de sine stătător, care aparţinuse probabil unei familii de greavi. Donjonul a fost înălţat cu un nivel cu camere pentru clopote şi cu drum de strajă pe console. Un al şaselea nivel prevăzut cu orificii de tragere este realizat în acoperiş. Nivelul fortificat al corului a fost demolat în 1743.  Zidul de incintă, înalt de 7m a fost ridicat la început de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu case fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă, care se mai păstrează şi astăzi.  În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a fost demolat, în locul lui fiind construite cămări de cereale pentru săteni. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobilarea austeră. Programul de vizitare: Luni - Sâmbătă 10:00-13:00 și 15:00-18:00 Duminică după anunțare prealabilă Contact:  Dna Gerhild Gross, tel.: 0040742077506 sau 0040742069477  *Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://kirchenburgen.org/
Viscri 507039, România