Municipiul Brașov este destinaţia turistică favorită la nivel național care atrage prin oraşul vechi fortificat și prin cartierul Şchei unde se păstrează numeroase case vechi şi un impresionant patrimoniu de antichităţi şi obiecte de cult vechi.

Clădirile din Piaţa Sfatului îți dovedesc prin arhitectura lor originea germanică a acestui frumos oraş. În Piaţa Sfatului te poţi aşeza vara la o terasă de unde să te bucuri de toată frumuseţea ce te înconjoară: Casa Sfatului (azi muzeu), siluetele vechilor turnuri ale cetății (Turnul Alb și Turnul Negru) și unele din bastioanele breslarilor care au adus renume și putere economică burgului. Principalul simbol al Braşovului, Biserica Neagră, străjuiește Piaţa Sfatului, fiind unul din cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România. Dacă-ți ridici privirea, vei vedea Cetățuia în vârf de deal.

În centrul vechi al Brașovului te poți bucura de liniște la o plimbare pe străduțe, unde la fiecare pas simți farmecul orașului și descoperi istoria și poveștile sale. Strada Sforii datează de la începutul secolului al XIII-lea, fiind considerată drept cea mai îngustă stradă din estul Europei, iar nu departe vei descoperi Poarta Ecaterinei, Poarta Schei și Sinagoga, precum și ansamblul de fortificații, turnuri și bastioane medievale care flanchează pe două laturi orașul vechi.

Șcheiul, unul din vechile cartiere ale orașului, prezintă un interes deosebit din punct de vedere istoric, cultural și turistic. Această zonă a orașului, cu aspect mai mult rural, este constituită în special din case mici construite de-a lungul unor străzi înguste, cu grădini pe partea dinspre munți și renumită pentru zecile de troițe răspândite pe străduțele sale. Ansamblul urban Șchei a fost declarat monument istoric și Destinație Europenă de Excelență a României.

Video

Obiective turistice Cazare Restaurante Camere web Centrul de informare turistică

Alte sugestii

Munții Piatra Craiului
Râșnov
Orașul Brașov
Rupea
Parcul Natural Bucegi