Predeal - Munții și poveștile lor

Predeal - Munții și poveștile lor


Orașul este delimitat de trei masive impresionante: Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi, care îi oferă o atmosferă aparte. Fiecare ne dezvăluie taine misterioase și ne povestesc legende autentice.

Vârful cu Dor din Munții Bucegi

Un cioban ardelean, tinerel și viteaz, se îndrăgostise de fata stăpânului său și îndrăznise sa i-o ceară de nevastă. Mocanul se învoise să i-o dea, numai dacă s-o prinde să petreacă iarna pe vârful Bucegilor. Grozavă încercare! Dar băiatul foarte îndrăgostit nu stete în cumpăna și se prinse bucuros.

Pe la sfârșitul toamnei anului 1770, tânărul iși încredința mioarele fraților săi din Izvor, se duse la Mănăstirea Sinaia, aprinse câte o lumânare la icoanele Măicii Preciste și Sfântului Dumitru, săruta Sfintele icoane și, luându-și la spinare un sac cu mălai, trei burdușele și plosca cu rachiu, urcă plaiurile Bucegilor, însoțit de câinele său credincios.

Era în ziua de 28 octombrie, munții albiseră de fulgi groși de zăpadă care cădea fără încetare; era parcă un semn prevestitor al Celui de Sus, dat voinicului, îndemnându-l să-și mute gândul îndrăzneț; dar el se cațără mereu pe piepturile cele mai repezi și ajunse tocmai în vârf. Aici petrecu el cinci luni de iarnă. Cum? Dumnezeu a știut. Teama de urși, de lupi, de vulturi nu-i putea fi, fiare de acestea nefăcându-și veacul pe astfel de piscuri, dar zăpada cu nemiluița, vânturile turbate, gerul, ziua și noaptea!…Iși făcuse, chipurile, un bordeiaș și aprinsese focul cu hotărârea să nu-l lase să se stingă o clipă… Iarna trecu. A doua zi după Buna Vestire, ciobanii se suie la stână, în întâmpinarea fratelui lor. Cântecul fluierelor răzbate prin cutele munților. El trăiește… Dar picuratul fluierelelor și behaitul oilor atât de mulți îl înduioșează încât nu poate să scoată un chiot de bucurie și rămâne împietrit. Câinele lui aleargă spre ciobani, le dă tarcoale nebună, se juca voios, parcă zice: Stăpânul meu e colo mai sus, vă așteaptă, a câștigat prinsoarea.

Da, el stă în picioare pe lespedea aceasta, ascultând șoaptele vânturilor. Cât îl zăresc, ciobanii cântă din fluiere și cavale un cântec de logodnă și-i striga : – Marcule, Marcule, ai biruit, Marcule! Marcu îi vede, îi aude, dar deodată ochii i se împăienjenesc, brațele și picioarele îi amorțesc, rămâne nemișcat și mut ca o stâncă de piatră. Apoi in zadar încearca să coboare de pe lespede, genunchii îi tremura, cade. Ca să-i ajungă pe frații lui mai repede și mai degrabă să-și mângâie oițele, își încordează rămășița de puteri și, încrucișându-și brațele pe piept, cu picioarele țepene, se rostogolește până la poalele piscului, pe plaiul Furnicei. Ciobanii strigă, oile behăiesc, câinii latră jalnic; iată-l în mijlocul tovarășilor, îi privește, le întinde mâna, aduce mâna la inimă, vrea să le vorbească… și-și dă sufletul… Ciobanii i-au săpat groapa chiar in locul unde se oprise și au venit din nou în ziua de Paște, de au așezat pe mormântul lui crucea asta. 
De atunci piscul pe care ciobanul Marcu a petrecut o iarnă s-a numit Vârful cu Dor.

Iată legenda Vârfului cu Dor povestita în anul 1839 de țăranul comărnicean Stoica francezului. (*sursa: legendeinlume.blogspot.com)

Canionul 7 scări

Pe Masivul Piatra Mare, în Canionul 7 scări se povestește: că acest canion era locul de promenadă al mocanilor din satul Baciu, Săcele. Legendele transmise din generaţie în generaţie spun că tinerii feciori din sat îşi supuneau iubitele la două probe. Una era să le aducă în plimbare până la canion să vadă dacă sunt puternice şi nu cedează fizic. Apoi, după ce urcau împreună cele şapte scări, stăteau o noapte deasupra canionului. Dacă nu se certau deloc, atunci era meniţi să fie împreună toată viaţa.
(*sursa: adevărul.ro)

Canionul 7 Scari este un defileu săpat în calcare jurasice din partea vestică a munților Piatra Mare. Lungimea lor este de 160 metri cu o diferența de nivel de 58 metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din 7 trepte cu înălțimi între 2,5 ți 15 metri. Parcurgerea Canionului 7 Scări se face pe scări și platforme din metal montate in anul 2013.

*sursa: Canionul și Tiroliana 7 Scări

Alte sugestii

Iarna la Brașov: Recomandări de activități pentru toate gusturile
Descoperă diversitatea județului Brașov
LYNX FESTIVAL 2024
Central Mountains - De la Alpi la Carpați
Noi perspective de călătorie în județul Brașov: 𝐵𝑒.𝐿𝒾𝓋𝑒𝐼𝓉 !