Brașov - Odată descoperit, nicodată uitat!

Brașov - Odată descoperit, nicodată uitat!


Localizare

Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, județul Brașov te cucerește prin complexul peisaj natural și localitățile sale fermecătoare cu aer medieval sau arhaic. Aici, fiecare poate petrece clipe minunate, în orice anotimp, de la o drumeție relaxantă sau pe două roți printre coline sau pe cărări de munte, la o adevărată aventură în zborul parapantei ori pe pârtiile de schi și snowboard. 

Brașovul fascinează prin cetățile medievale și bisericile sale fortificate, prin autenticitatea peisajelor agro-pastorale și potențialul său ecoturistic, prin multiculturalismul său, prin sălbăticia și bogăția naturii.

Compus din regiunile istorice Țara Bârsei, Țara Făgărașului și o parte din Pământul crăiesc (zona Rupea sau Țara Cohalmului), puţine zone ale ţării reunesc o atât de mare diversitate de peisaje, formaţiuni geologice şi paleontologice, elemente valoroase de biodiversitate, și un bogat patrimoniu cultural și arhitectural. 
Obiective de neratat Brașov în imagini - broșuri Cum ajungi în Județul Brașov?
Harta județului Brașov

Administrativ

Județul Brașov, a cărui reședință administrativă poartă același nume, se găsește în zona central-estică a României, la intersecția drumurilor comerciale care leagă Balcanii de restul Europei. Se întinde pe 5.363 km2, care reprezintă 2,2 % din teritoriul țării.

Municipiul Brașov, reședința administrativă, are o populație de peste 320.000 locuitori. 50% din populația județului este concentrată aici, de asemenea reprezintă 65% din populația urbană a județului.

Alte orașe importante sunt: Făgăraș (45 mii locuitori), Săcele (30 mii locuitori), Zărnești (26,6 mii locuitori), Codlea (24,4 mii locuitori), Râșnov (16,4 mii locuitori), Victoria (10,7 mii locuitori), Predeal (6,9 mii locuitori), Rupea (6,2 mii locuitori).

Clima

Clima județului Brașov are un specific temperat-continental, mai umedă și răcoroasă, cu precipitații relativ reduse și temperaturi ușor scăzute în zonele mai joase.
Inversiunile de temperatură nu sunt numeroase; de aceea, temperaturile minime din timpul iernii nu se înscriu în valorile extreme. Cantitatea de precipitații este relativ mai ridicată.
Temperatura medie multianuală a aerului este de 7,6 C, temperatura maximă absolută fiind de 37 C în luna august. Numărul mediu al zilelor de vară este de aproximativ 50 pe an. Numărul mediu al zilelor de iarnă este de aproximativ 50 pe an. Umiditatea aerului are valori medii anuale de 75%. 
Precipitațiile atmosferice au valori de 600-700 mm/an. Vântul la sol are direcții predominante dinspre vest și nord-vest și viteze medii cuprinse între 1,5 și 3,2 m/s.
Prognoza meteo

Alte sugestii

Iarna la Brașov: Recomandări de activități pentru toate gusturile
Descoperă diversitatea județului Brașov
LYNX FESTIVAL 2024
Noi perspective de călătorie în județul Brașov: 𝐵𝑒.𝐿𝒾𝓋𝑒𝐼𝓉 !
Itinerariu de 5 zile 🗺 Ce poți face în județul Brașov în minivacanță