Biserica evanghelică fortificată Bunești
Biserica evanghelică fortificată Bunești

Biserica evanghelică fortificată Bunești

Biserică fortificată

Despre

Biserica fortificată Buneşti a fost construită din rocă marină sedimentară, fosilele vizibile în zidărie purtând mărturia acelor timpuri. În schimb, casele ridicate în aceeaşi perioadă erau construite din lemn. În timpul atacurilor mereu însoţite de incendieri, sătenii se refugiau în fortificaţia rezistentă la foc.

Fortificarea bazilicii romanice târzii, ridicate la sfârşitul sec. al XIII-lea, s-a petrecut devreme: navele laterale au fost demolate, iar peste nava principală şi peste turn s-au ridicat caturi de apărare. Corul va fi înălţat şi el în 1500 cu un cat de apărare, prevăzut cu maşiculiuri.

Imaginea actuală a bisericii este îmbogăţită de turnul ridicat în 1847. Interiorul îngust şi înalt impresionează prin proporţiile sale, subliniate de tribuna pe două niveluri de pe partea de nord, realizată între 1680-1775, ale cărei panouri au fost pictate de familia Rössler, bunic şi nepot.

Zidul de fortificaţie din sec. al XIV-lea a fost prevăzut cu 4 turnuri şi cămări pentru provizii pe partea interioară.

Cheile se găsesc la fam. Wagner, tel.: 0040268248702, Bunești nr. 14

Sursă text și foto: http://kirchenburgen.org/

Alte sugestii

Biserică fortificată Obiectiv UNESCO
Închis
5.0 3 recenzii
În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.  Biserica fortificată din Viscri este un exemplu impresionant de arhitectură defensivă transilvană. Pe fundaţiile bisericii romanice ridicate de către primii colonişti secui a fost construit mai întâi un cor trapezoidal, după ce absida existentă a fost demolată.  În jurul anului 1500 biserica a fost fortificată. Astfel a fost prelungită sala bisericii şi s-a făcut legătura cu donjonul până atunci de sine stătător, care aparţinuse probabil unei familii de greavi. Donjonul a fost înălţat cu un nivel cu camere pentru clopote şi cu drum de strajă pe console. Un al şaselea nivel prevăzut cu orificii de tragere este realizat în acoperiş. Nivelul fortificat al corului a fost demolat în 1743.  Zidul de incintă, înalt de 7m a fost ridicat la început de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea a fost prevăzut cu case fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă, care se mai păstrează şi astăzi.  În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a fost demolat, în locul lui fiind construite cămări de cereale pentru săteni. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobilarea austeră. Programul de vizitare: Luni - Sâmbătă 10:00-13:00 și 15:00-18:00 Duminică după anunțare prealabilă Contact:  Dna Gerhild Gross, tel.: 0040742077506 sau 0040742069477  *Surse text și foto: http://www.rupeaturistica.ro/; http://kirchenburgen.org/
Viscri 507039, România