Asociatia "IZVORUL" Sacele
Asociatia "IZVORUL" Sacele

Asociatia "IZVORUL" Sacele

Organizatie Non-Guvernamentala

Despre

Asociația ”IZVORUL” a luat ființă în anul 1922, în Satulung. Pe atunci se numea „Societatea de Educație Fizică IZVORUL” și era una dintre primele forme de organizare în domeniul cultural și sportiv din mediul rural în România. La 26 mai 1924, în urma strădaniilor conducerii și membrilor asociației, a fost omologat de către FRF terenul de fotbal pe care își disputa meciurile echipa asociației, cu numele ”IZVORUL”, care a fost și prima echipă din mediul rural participantă la Cupa României, în sezonul 1933-1934. Tot sub egida asociației ” IZVORUL”, la Săcele se mai organizau în acea perioadă întreceri de atletism (alergări, aruncarea ciocanului, sărituri în înălțime și lungime), schi fond și alpin, drumeții montane. Pentru finanțarea acestor acțiuni, asociația a desfășurat și o bogată activitate culturală, constând în festivaluri artistice, numeroase simpozioane, conferințe, urmate de dans și tombole, maialuri și serbări câmpenești.
La data de 1 iunie 1932, societatea își schimbă numele în Asociația Cultural-Sportivă ”IZVORUL” și continuă să se manifeste ca un factor de antrenare a săcelenilor în activități culturale și sportive de masă cu rol educativ și de destindere. În deceniul 3 al secolului trecut, ilustrul cărturar săcelean Victor Tudoran înființează și conduce la Săcele două reviste de cultură , ”Viața Săceleană” și ”Plaiuri Săcelene”, care pot fi considerate și ele ca fiind printre primele asemenea publicații din mediul rural în România. Tot în acea perioadă și tot Victor Tudoran, împreună cu un grup de tineri membri ai asociației, reiau obiceiul organizării tradiționalei sărbători mocănești a Sîntiliei, readucând astfel în atenție bogăția spirituală a obiceiurilor străvechi.
După cel de-al Doilea Război Mondial, condițiile vitrege ale regimului comunist au impus încetarea activității asociației, până în anul 1993, când un grup de entuziaști săceleni au reînscris asociația la Judecătorie, în felul acesta Asociația  ” IZVORUL” începând o a doua etapă a existenței sale, etapă la fel de bogată în realizări și evenimente. Scopul asociației a fost și în acești ani conservarea vechilor și valoroaselor tradiții mocănești și transmiterea lor noii generații, în vederea valorificării și cunoașterii lor. Urmând tradiția, membrii actuali ai asociației s-au străduit să promoveze cultura și sportul de masă prin organizarea festivalului cultural ”Zilele culturii săcelene”, prin organizarea de conferințe și simpozioane omagiale, prin organizarea concursului de schi ”Memorialul Ion Tocitu” și a crosurilor ”IZVORUL”, prin editarea de cărți și organizarea de expoziții de fotografii care să facă o bună propagandă localității și moștenirii ei spirituale. Au existat parteneriate cu Biblioteca Jud. Brașov și Biblioteca Jud. Constanța cu ocazia vernisajului „Între munte și mare transhumanța mocanilor bîrsani în Dobrogea”. Deasemeni a fost organizat simpozionul cu ocazia atestării documentare a orașului nostru, „Săcele 650 de ani 1366-2016” în parteneriat cu Asociația „Astra Despărțămîntul Frații Popeea” și Liceul „George Moroianu”. A fost continuată tradiția organizării Balului Plăcintelor Mocănești și a fost revigorată preocuparea pentru portul popular tradițional mocănesc, din ce în ce mai mulți săceleni, tineri și vârstnici, confecționându-și asemenea costume. Asociația editează, de asemenea, revista de cultură trimestrială ”Plaiuri Săcelene”.
În anul 2022, Asociația "IZVORUL" Săcele împlinește 100 de ani de la înființarea sa, fiind una dintre cele mai vechi organizații din România. Cu acest prilej, conducerea a organizat o serie de evenimente, de proiecte care au fost încununate cu lansarea volumului "ASOCIAȚIA CULTURAL-SPORTIVĂ «IZVORUL» SĂCELE - Un veac de propășire prin cultură și sport a comunității locale" sub semnătura domnului Horia Bârsan.

Alte sugestii

Organizatie Non-Guvernamentala
Asociația lnteract Proiects (Proiecte lnteractive) este o organizație nonguvernamentală ce are ca scop promovarea culturii sub toate aspectele ei, cultivarea interesului membritor comunității pentru studiu, învățare și dobândirea de aptitudini relevante pentru societatea actuală, precum și organizarea si derularea de activități, evenimente și programe culturale, artistice, educative, ecologice, științifice sau de dezvoltare personală adresate diverselor categorii de vârstă sau socio-profesionale.
Organizatie Non-Guvernamentala
Asociatia “Copiii buni pentru Europa” are ca scop educarea civic-morala a copiilor, tinerilor si familiilor acestora pentru societatea europeana. Asociatia a fost infiintata pentru o buna desfasurare a activitatilor cu copiii si tinerii din cadrul bisericii Parohiei Carpati Brasov, coordonate de parintele paroh Pr. Dr. Sicoe Tudor. 
Organizatie Non-Guvernamentala
Închis
Înfiinţată în 1961, Asociaţia Nevăzătorilor Braşov, filială a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, este o organizaţie neguvernamentală de utilitate publică cu caracter social-cultural, educativ, sportiv şi umanitar, bazată în principal pe voluntariat. Promovând permanent principiile deplinei libertăţi şi democraţii, Asociaţia Nevăzătorilor Braşov acţionează pentru integrarea persoanelor cu deficienţe de vedere în viaţa economică, socio-profesională, cultural-artistică şi sportivă a judeţului.
Strada Castelului 106, Brașov, România
Organizatie Non-Guvernamentala
Organizatie Non-Guvernamentala
CULMEA este primul festival de film din țară dedicat educației de mediu pentru copii și tineri, cu scopul de a transforma cinemaul într-un instrument de înțelegere, dezbatere și implicare în criza climatică. De asemenea, este şi printre singurele inițiative din România înscrise în rețeaua ECFA (European Children’s Film Association), care are acum peste 190 de membri internaționali. 
nr.1 W, Bulevardul Griviței 65, Brașov 500198, Romania
Organizatie Non-Guvernamentala
🟣 International Documentary & Human Rights Film Festival & NGO 🟣
Strada Constantin Bosianu, București, Romania
Organizatie Non-Guvernamentala
 Proiectul „Brașovul - Portal cultural virtual” își propune să inițieze procesul de digitalizare a 2 obiective culturale din Județul Brașov, (1. Cetatea Făgărașului, 2. Cetatea Rupea) prin intermediul tururilor virtuale 3D interactive realizate cu echipament laser 3D de înaltă performanță, ce vor fi disponibile gratuit timp de doi ani pe platforma Matterport Discover. Tururile virtuale vor fi integrate și accesibile și pe platformele Google Street View, Maps și Earth, fără a avea un termen de expirare.  Fiecare obiectiv va beneficia și de un set de fotografii profesionale de tip detaliu și landscape interior/exterior/aerian și un scurt videoclip de prezentare. Obiectivele culturale selectate vor fi promovate prin intermediul platformelor de prezentare și promovare a obiectivelor culturale și turistice, paginile web și social media ale obiectivelor culturale beneficiare, etc.) respectiv prin reclame livrate în mediul online. Materialele realizate pe parcursul proiectului vor fi livrate și către obiectivele culturale aferente și autoritatea contractantă în vederea valorificării acestora în regim propriu. Utilizând interfața interactivă a tururilor virtuale 3D, utilizatorul va putea naviga cu ușurință prin copia digitală a obiectivului, va putea vedea locația exactă a acestuia pe Google Maps și va putea trimite email sau contacta telefonic obiectivul, transformând astfel turul virtual într-o cale facilă de promovare și comunicare. Proiectul va fi intens promovat timp de 3 luni în mediul online prin intermediul campaniilor de Facebook Ads și Google Ads la o audiență largă și potrivită domeniului de activitate. Click aici pentru a vizita Cetatea Făgărașului – tur virtual Click aici pentru a vizita Cetatea Rupea - tur virtual Videoclip de prezentare Cetatea Rupea Videoclip de prezentare Cetatea Făgărașului
Organizatie Non-Guvernamentala
Organizatie Non-Guvernamentala
Asociația Sonoro Din anul 2006, Asociația Sonoro organizează evenimente dedicate muzicii de cameră în România. Încă de la debut, a reușit să includă Festivalul SoNoRo într-o rețea de festivaluri din întreaga lume: Germania – „Chiemgauer Musikfrühling”, Austria – „Festivalul Gmunden”, Anglia – “Music at Plush”, Slovenia – “Festivalul „Tartini”, sau Japonia – “Kobe International Arts Festival”, cu unele dintre ele concepând programe artistice comune. Platforma culturală SoNoRo include: • Festivalul SoNoRo • SoNoRo Conac – o serie anuală de concerte estivale găzduite în clădiri de patrimoniu din România • SoNoRo Musikland – un festival anual dedicat tradițiilor și patrimoniului arhitectural al Transilvaniei • SoNoRo Interferențe – un program anual de burse pentru tineri muzicieni • SoNoRo Arezzo • Orchestra SoNoRo Strings • SoNoRo KIDS