Spectacol de teatru ACADEMIA PLĂCERII

Spectacol de teatru ACADEMIA PLĂCERII


Gazdă:


Strada Apollonia Hirscher, Brașov, Romania

Data și ora:

Miercuri, 20 Noiembrie 2024
19:00 - 21:00

Despre

Vă invităm la ,,Academia Plăcerii” de Sasha Dudin, un spectacol inspirat din serialul american ,,Hung”  în data de 20 noiembrie, de la ora 19.00.

Piesa de teatru are în comun cu serialul povestea unei escorte masculine, Alex de peste 40 de ani, care are întâlniri la Hotelul Intim cu 5 femei puternice.

În „Academia Plăcerii” personajul central este sofisticat: își pune întrebări existențiale, este participant activ al unui cerc de literatură, specializat pe poezie. El însuși este poet, iar la bază este profesor de educație fizică la o școală gimnazială. Personajele feminine sunt, de asemenea, complexe.

Doamnele cu care interacționează Alex, ca escortă, sunt femei de succes, carieriste, în cea mai mare parte, femei care au muncit zi și noapte pentru a atinge apogeul carierei și care au neglijat viața personală, dar și viața intimă. Aceste femei, în spatele puterii și a siguranței de sine, sunt femei vulnerabile, măcinate de întrebări, dar și de dorințe. In dinamica acestor personaje se implică și Vera, manager de proiect și matroană, care este o funcționară la bancă. Ea este cea care a venit cu ideea unui firme de escorte masculine.

„Academia Plăcerii” îmbină ingenios dragostea adevărată, sinceră, cu dragostea remunerată; îmbină poezia cu mercantilismul.

Muzica are un rol însemnat în piesă unde personajul Bob, muzicianul american, nu e străin de activitatea vecinilor și nu numai că nu-l deranjează, dar îl și inspiră. Muzica va fi cântată live de talentatul pianist Mihai Nedea, care pentru deliciul spectatorilor, a compus muzica originală.

Regia este semnată de Dan Murzea, el însuși actor și un talentat coordonator de teatru de improvizație. Dan și-a adus un aport deosebit mai ales în nuanțarea și deslușirea deplină a psihologiei personajelor.

În concluzie, „Academia Plăcerii” este despre dragoste, cu toate fețele ei, despre traume, despre discriminare și despre refulările succesului. O piesă îndrăzneață unde se spun lucrurilor pe nume, fără ipocrizii și fără prejudecăți. Este despre vulnerabilitate, despre o lume unde pare să se instaleze matriarhatul, iar singură bulă de oxigen este poezia și muzica, ambele de genul feminin.

Vă așteptăm la spectacol cu mințile și inimile deschise!

*Spectacolul este recomandat persoanelor peste 16 ani.

Distribuția: Iza Porumbu | Silviu Dudescu | Anca Stroe

Regia: Dan Murzea

Fotografii