Proiecție: ÎNTREGALDE


Gazdă:


Strada Apollonia Hirscher, Brașov, Romania

Data și ora:

Despre

„ÎNTREGALDE”
Proiecție și Q&A cu echipa filmului
25 septembrie, 19:00
Sala Reduta
Bilete: la casieria Reduta și pe platforma Eventbook:
https://eventbook.ro/film/bilete-serile-filmului-romanesc-centrul-cultural-reduta-intregalde
25 lei preț bilet întreg
10 lei preț bilet elevi/studenți/pensionari

Eveniment organizat în cadrul „Serilor Filmului Românesc la Centrul Cultural Reduta”, 24-26 septembrie 2021.

Cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Muntean în data de 25 septembrie, de la 19:00. Astfel, publicul prezent la eveniment va avea ocazia ca la finalul vizionării să participe la o discuție deschisă alături de regizorul și actorii filmului.

Selecționat recent în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, „Întregalde” a avut premiera națională la Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2021. Trailerul filmului a fost lansat în exclusivitate de către Variety care scrie despre film că „explorează limitele altruismului într-un context în care oamenii își ating propriile limite”.

Sinopsis:
Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

Este un film în care altruismul personajelor principale, cu care acestea pornesc la pachet la începutul poveștii, e pus la încercare atunci cînd se pune problema propriei lor supraviețuiri. Natura, cu pădurea întunecată, noroiul, gaterul abandonat, văile către nimic, este aproape un personaj în film.”, declară Radu Muntean.

Spectatorii îi vor putea revedea pe mare ecran pe Maria Popistaşu (Marți, după Crăciun, Heidi, Otto Barbarul), Ilona Brezoianu (Sieranevada, Urma) şi Alex Bogdan (Ana, mon amour, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) alături de Luca Sabin, Toma Cuzin (Aferim!, Comoara), Carmen Lopăzan și Gabor Bondi.

Cred că este un film în care personajele și natura au partituri egale și foarte frumos armonizate. O să fie foarte plăcut să îl urmăriți pe Luca Sabin, un actor amator care se descurcă minunat în rolul lui Kente, bătrînul tăietor de lemne.”, spune Maria Popistașu

„Întregalde” este cel de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Muntean cunoscut în țară dar și peste hotare pentru „Furia” (2002), „Hârtia va fi albastră” (2006), „Boogie” (2008), „Marți, după Crăciun” (2010), „Un etaj mai jos” (2015) sau „Alice T.” (2018).

„ÎNTREGALDE”
Proiecție și Q&A cu echipa filmului
25 septembrie, 19:00
Sala Reduta
Biletele se găsesc la casieria Centrului Cultural Reduta și pe platforma Eventbook: https://bit.ly/3zVreh6

Fotografii