Brașov 5K, concurs internațional de atletism (alergare pe șosea 5km)

Brașov 5K, concurs internațional de atletism (alergare pe șosea 5km)


Gazdă:

Brașov Tourism, Romania

Dates And Hours:

Despre

 
BRAȘOV 5K este un concurs internațional de atletism, proba de alergare pe șosea pe distanța de 5 kilometri, organizat duminică, 13 noiembrie 2022, la Brașov (România), în cadrul evenimentelor ce comemorează împlinirea a 35 de ani de la Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane de la 15 Noiembrie 1987.

Primele două ediții ale întrecerii s-au desfășurat în anii 2018 și 2019.

Competiția este organizată de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, în parteneriat cu Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov, sub egida World Athletics -AIMS și a Federației Române de Atletism (FRA), cu co-finanțare din partea UAT Județul Brașov – Consiliul Județean Brașov, cu susținerea Primăriei Brașov, a Facultății de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Transilvania” Brașov, a autorităților și instituțiilor publice din Brașov, a sponsorilor și partenerilor. 

 Brașov 5K se va desfășura pe străzile din municipiul Brașov.

Startul (ora 11 feminin, ora 11:30 masculin) se va da în interiorul Parcului Industrial Roman, exact din dreptul fostei Secții 440, locul unde a izbucnit Revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987. După start, atleții vor trece de poarta Uzinei de Autocamioane și vor alerga pe traseul Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – AFI Brașov – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul Sică Alexandrescu – Prefectură. 

Festivitatea de premiere are loc de la ora 12:30, iar de la ora 16 este organizată ședința foto cu cei doi câștigători, la obiective din Brașov.

Deschiderea are loc sâmbătă, 12 noiembrie, în AFI Mall, de la ora 18:30.

Fotografii