Castelul Bran
Castel
Telefon
Website
Despre
Castelul Bran (situat la 22 km de Predeal şi 35 km de Braşov) – unul din cele mai cunoscute monumente arhitectonice şi istorice din România, atrage un număr foarte mare de vizitatori. De pe stânca pe care este construit, domină cu înălţimea sa toate aşezările din jur. A fost atestat documentar în 19 noiembrie 1377, când Ludovic I de Anjou a emis un act prin care braşovenii primeau încuviinţarea regală de a construi castelul.
Castelul îndeplinea atât funcţii militare, ca bastion de apărare împotriva invaziilor otomane, cât şi funcţiile unui punct de vamă. În semn de preţuire faţă de Regina Maria a României Mari, Consiliul orăşenesc al oraşului Braşov decide donarea Castelului Bran la data de 1 decembrie 1920. Restaurat între anii 1920-1927, Castelul Bran a fost transformat într-o frumoasă reşedinţă de vară, cu parc şi alei de promenadă, lac, terase, fântâni, tot atunci construindu-se şi Casa de ceai.
Prin atmosfera medievală autentică pe care o degajă, Castelul Bran este asociat cu celebra legendă a vampirului Dracula (ce-şi are obârşia în Evul Mediu transilvănean).
Prin atmosfera medievală autentică pe care o degajă, Castelul Bran este asociat cu celebra legendă a vampirului Dracula (ce-şi are obârşia în Evul Mediu transilvănean).