Tradiții din Râșnov

Tradiții din Râșnov


Balul Călușarilor

Căluşarii reprezintă una din tradiţiile importante ale râşnovenilor, iar steagul cetei a fost moştenit de la Societatea de Lectură Română, fondată în 1896. Cel mai important eveniment al ansamblului, Balul Căluşarilor, are loc, de regulă, în a doua zi de Crăciun, când dansatorii se adună pentru a colinda şi a juca Sârba, Brâul, Fecioreasca sau Căluţul oltenesc, alături bineînţeles de tradiţionalul Dans al Căluşarilor.

„Joc de zeci de ani şi conduc ceata. Generaţiile se schimbă, dar eu am rămas în loc. Am mai făcut şi pauze, dar vreau să joc atât cât mă ţin picioarele”, a spus bătrânul căluşar râşnovean, Mircea Ilie, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani și care este, în acest moment, cel mai bătrân călușar din țară. De asemenea, alături de ceata acestuia, pe scenă au urcat fetele de la „Romana”, care au oferit un alt dans vechi de peste 150 de ani, jucat şi el la majoritatea evenimentelor de acest gen la Râşnov.

În 2018, pentru al doilea an consecutiv, Balul Călușarilor s-a desfășurat în luna ianuarie.

„Sunt oameni care sunt plecaţi în perioada sărbătorilor, pe 26 decembrie, dată la care ne adunam odinioară, astfel că am hotărât, pentru o prezenţă cât mai mare, să petrecem pe 20 ianuarie”, a explicat Dorin Armăsar, unul dintre organizatori.

(sursa: BZB)

Deco Rustic Rasnov - Claudiu Bixa

Similar Suggestions

Central Mountains - De la Alpi la Carpați
August f'ESTIVAL: evenimente de neratat în județul Brașov
Preparate estivale
Mâncare pentru Moșii de vară
Preparate din perioda pascală (Săptămâna Luminată)