HOTEL OHMA
00:00 - 00:00
Open

Strada Poiana lui Stechil, Brașov 500001, Romania

About

Fondat în 1994, complexul hotelier cu 3 Vile de 4 stele și un domeniu care se întinde pe o suprafață de 3 hectare oferă oaspeților săi servicii turistice accesibile atât pentru turismul de relaxare, cât și pentru turismul de afaceri.
Când găzduiești frumos, primești la rândul tău, numai frumos. Am deprins lecția de la locurile care ne îmbrățișează de fiecare dată când urcăm spre hotelul nostru – pădurea care ne conduce spre o intimitate tot mai evidentă, poiana interioară care se deschide spre apus, florile care odihnesc privirea pe la colțuri de grădini și terase.
Drept vecini – doar brazii cu poteci care se întind de cealaltă parte a drumului forestier până în centrul vechi la orașului Brașov sau, pentru cine se încumetă, până în vârful Cristianu Mare.
Simplitate. Adaptarea la peisaj. Aplecarea către frumos. Integrarea specificului local în arhitectură modernă. Aer tare de munte. Primiri calde de la ospitalierii noștri.
Hotel ohma - Casa Viorel trăiește, respiră și crește prin oamenii care aleg să îi treacă pragul.

Stars

4 stars

Similar Suggestions

Restaurantul principal al hotelului Teleferic Grand Hotel, 4 Anotimpuri cu o capacitate de 180 locuri, a fost conceput pentru a vă oferi o experienţă culinară de excepţie. Fie că vorbim despre bucătăria utilată după cele mai moderne standarde, arhitectura de interior, care oferă confort şi intimitate sau serviciul ireproşabil al personalului nostru, toate urmăresc un singur deziderat: satisfacţia oaspetelui. Veţi avea parte de o experienţă deosebită, un serviciu excepţional şi toate ingredientele necesare unei extravaganţe culinare, pornind de la gustare, până la desert, toate într-o ambianţă de neuitat. Meniurile noastre rafinate îmbină mâncăruri tradiţionale româneşti, austriece şi internaţionale, servite alături de vinuri alese şi deserturi specifice.
Strada Poiana Soarelui 243, Brașov 500001, România
Romanian Adventure - rafting, kayaking, offroad
Piața Unirii nr15, Râșnov 505400, România
Hi! I'm Crina Coco Popescu, I am 18 years old and I'm a climber. I'm Born in Rasnov, Brasov County (a famous mountainous area in central Romania) and I am doing mountain escalations since the age of 6, alongside my father, Ovidiu Popescu.
Râșnov 505400, România
4Village Events & Sound is a company set up in 2015 to organize events in Săcele and Braşov with a superior quality compared to what was on the market. Cultural, musical events are a priority for 4 Village. In addition to the quality of the events we considered that we should also increase the quality of the sound in Braşov county, so from 2017 we provide sound services for small events, with live concerts being a priority.
Bulevardul George Moroianu 219, Săcele 505600, Romania
Complex turistic CARPATI*** - Predeal  Avem placerea sa va prezentam Hotelul CARPATI*** din Predeal. Situat la 1200 m de partie si la 300 m de centrul statiunii pe drumul care duce la cabana Cioplea ( b-dul Libertatii ). Va punem la dispozitie 93 spatii de cazare, dispuse astfel:  75 camere duble 3*  3 camere suite 4*  5 garsoniere 3* LUX 2 Sali de conferinta complet utilate, capacitate 90 locuri si respectiv 60 locuri  Sala de sedinte,capacitate 36 locuri  Restaurant 200 locuri  Bar de zi 60 locuri  Lobby Bar 50 locuri  Crama 30 locuri  Parcare privata 50 locuri  WI-FI gratuit  Camera depozitare echipament ski si bagaje Centru SPA* dispune de: Piscina incalzita cu Jacuzzi Sauna umeda Sauna uscata THERASOL Salon masaj Sala Fitness * doar pentru oaspeții hotelului Dotari standard: TV- LCD, telefon, minibar, baie cu dus /cada, seif, uscator par /corp, mocheta, balcon.
Str. Nicolae Balcescu nr.1, Predeal, Romania, 505300
Str. Avram Iancu nr. 3, Predeal, Romania, 505300
Valea Rasnoavei nr. 69, Predeal, Romania, 505300
Str. Nufarului, nr.7, Predeal, Brasov RO, Predeal, Romania, 500303