Bienala Albastra - Bienala de Arta Vizuala Essentia 2021 la Codlea și Feldioara


Dates and Hours:
Host:
Brașov metropolitan area, Romania

About

Începând din 17 octombrie, până în 21 noiembrie, Cetatea Feldioara și Muzeul Tradițiilor Codlene vor găzdui saloane expoziționale ale participanților la ” BIENALA ALBASTRĂ – Bienala  de Arte Vizuale Brașov 2021 la Codlea si Feldioara” – Essentia , 

Aflată la ediția a II-a, ”Bienala Internațională de Arte vizuale – Bienala Albastră, Essentia” creează contextual cultural prin care creativitatea exprimată prin arta vizuală este stimulată la nivel local, zonal, național și internațional, promovând dialogul între arte prin intermediul expozițiilor, al dialogului între participanți, invitați, actanți culturali și publicul general. 

21 de locații galerii de artă și spații alternative din municipiul Brașov și zona metropolitană – Cdodlea și Feldioara, vor găzdui peste 1000 de lucrări de artă, devenind primul eveniment dedicat  manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale din centrul României.  16 artiști vizuali invitați, aproape 400 de artiști vizuali aplicanți, o expoziție de colecționar și o expoziție de carte veche și manuscris, îi vor încânta pe brașoveni și turiști cu operele lor, în perioada 17 octombrie – 21 noiembrie, 2021.

Muzeul Tradițiilor Codlene, Str. Lungă nr. 113, Codlea, județul Brașov, monument istoric intrat în circuitul muzeal nu de mulți ani, oferă șansa acestui oraș să facă parte dintr-un circuit cultural și de patrimoniu și va prezenta în perioada Bienalei Albastre - Essentia, una dintre expozițiile participanților selecționați. 
Expozantii sunt artiști vizuali recunoscuți, din toate regiunile țării.

Aria tematică a expoziției este o reinterpretare a temei propuse în anul acesta în cadrul Bienalei, Essentia, și va fi vernisată de curatorul expoziției, Victoria Țăroi Galbenu,
Deschiderea oficială a expoziției va bucura publicul iubitor de frumos cu un recital de vioară și pian al artiștilor Filarmonicii Brașov, prim-violonist Decebal Costache – vioară, Liliana Iacobescu – pian.
Publicul local și turiștii sunt așteptați la Muzeul Tradițiilor Codlene și în 31 octombrie, la ora 15.00, la un concept nou în ceea ce înseamnă entertainment-ul, DJ Alex Mixaj Live.
 
Muzeul Cetatea Feldioara, monument istoric naţional clasa A, printre cele mai importante fortificaţii medievale săseşti din Transilvania de Sud, găzduiește pe perioada evenimentului de arte vizuale, expoziția participanților înscriși în Bienala Albastră – Essentia 2021. 
Numele artiștilor de pe simeze aparțin mai multor artiști vizuali brașoveni, membrii ai Uniunii Artistilor plastici și ai altor asociații culturale.
Vernisajul și cuvântul de deschidere va fi susținut de curatorul Victoria Țăroi, în 24 octombrie, ora 15 și va fi însoțit de un recital special al Cvartetului Fortissimi, al artiștilor filarmonicii Brașov.
Tema expoziției este inspirată de numele Bienalei – Essentia.
În perioada de desfășurare a Bienalei, în decorul fabulos al fortăreței, ne vom bucura de un eveniment inedit, Teatrul Particular Brașov și Dorina Roman în spectacolul, "4 Femei la Poliție"!, o comedie spumoasă, dupa un scenariul - adaptare liberă după Tudor Mușatescu, în data de 30 octombrie,  ora 15,00.
 
Pe parcursul celor cinci săptămâni de expunere, pe lângă programul de vizitare stabilit, se vor organiza pentru Codlea și Feldioara, patru tururi ghidate de un artist, participanții care se vor înscrie vor fi provocați la discuții despre expoziții, artiști, descifrarea și rolul artelor vizuale în viața noastră.
 
Deschiderea oficială a Bienalei Albastre va avea loc duminică, 17 octombrie, începând cu orele 16, la Galeria 9 din laterarul Teatrului ”Sică Alexandrescu” Brașov. În perioada 17 octombrie – 22 octombrie vor fi vernisate expozițiile de autor și expozițiile din salonul participanților. Expozițiile de arte vizuale valorifică creațiile artiștilor din medii variate: pictură, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, instalație, experiment vizual, performance-art, happening, mapping, tehnici mixte, etc. 

Bienala Albastră – Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2021 – Essentia” este organizată de Asociația Culturală Artessentia și este rodul colaborării acesteia cu alte organizații și instituții de cultură prestigioase din Brașov și bazată foarte mult pe implicarea actanților culturali locali și pe voluntariat. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și de Consiliul Județean Brașov. 
Bienala de Arte Vizuale nu se limitează doar la mediul artistic plastic, ci abordează întreg segmentul cultural prin acțiuni de intervenție culturală conexe expozițiilor: concerte de muzică clasică, jazz și muzică electronică, reprezentații teatrale, dans contemporan, lecții deschise adresate elevilor, întâlniri de tipul meeting - artists între artiști vizuali, critici și mediul de afaceri cultural etc. 

Vă așteptăm cu bucurie, este un eveniment care merită orice efort (cu respectarea regulilor de vizitare și igienă în vigoare)
 
Detalii privind expozițiile și programul galeriilor de artă găsiți pe: 
Ø  facebook.com/ Bienala Albastră @bluebiennale
Ø  website:  www.bluebiennale.com
Parteneri: Primăria Codlea -Muzeul Tradițiilor Codlene, Primăria Feldioara - Cetatea Feldioara, Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Muzeul Casa Mureșenilor, Librăria Cărturești, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Biblioteca Județeană George Barițiu, Brașov, Galeria UAP Europe, CATTIA – Agentia Metropolitană Brașov, Filarmonica Brașov, Casa Junilor, Galeria Kronart, Vila Alder, Centrul Cultural Reduta, Opera Brasov, RATBV SA,  Teatrul Sică Alexandrescu, Brașov, Uniunea Scriitorilor din Romania – filiala Brașov, Muzeul de Artă modernă și contemporană Paul Șușară, București.
Sponsori: Kronospan; Kronstadt Art; Coni-Trans Export Packaging; Fuze-Concept; Transbus Codreanu.

Persoane de contact pentru informații suplimentare:
Victoria Țăroi, curator Bienală (0724212460, asociatiaartessentia@gmail.com)
Gabriela Lupu, manager proiect (0722227669)

Photos