Feldioara, mai de mult Cetate de Pământ, (în dialectul săsesc Marienbrichm, Marembrix, Merembrix, în germană Marenburch, Marienburg, în traducere ‘’Cetatea Mariei’’, în maghiară Foldvar, în latină Caştrum Sancte Maria este o localitate în judetul Brasov, Transilvania - România. Face parte din regiunea istorică Ţara Bârsei, aflându-se la cca. 389 m deasupra nivelului mării. Numele românesc al localităţii este derivat din maghiară, Fold-Var, care înseamnă cetate de pământ. Denumirea germană Marienburg înseamnă cetatea Mariei, cu referire la Fecioara Maria, patroana Ordinului cavalerilor teutoni. Cetatea de la Feldioara este cea mai importantă fortificaţie ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania. Săpăturile arheologice au scos la iveală un inventar bogat din epoca neolitică, cu preponderenţă ceramică pictată de tip Ariusd. Pe teritoriul comunei au fost găsite 109 morminte, datând din secolul XII, aşadar dinainte de aşezarea saşilor pe aceste locuri. Cetatea teutonilor era situată pe colina de la Feldioara, înconjurată de trei laturi de râul Olt. Experienţa de constructori a teutonilor acumulată în Ţara Sfântă şi în Asia Mică a adus pe meleagurile transilvănene tehnici şi soluţii de construcţie întâlnite la marile castele cruciate de la Tyr,Krak des Chevalier şi Ascalon. Din vechea cetate a teutonilor se mai păstrează astăzi numai un rest dintr-un zid de piatră în partea de nord-vest. La ruinele cetăţii care se pot vedea astăzi pe colină abia se mai păstrează urme vizibile ale prezenţei Cavalerilor Teutoni. Turnurile şi curtinele de la început au fost construite probabil de comunitatea săsească rămasă după plecarea lor, dar nu se poate preciza cu exactitate perioada. Comuna FELDIOARA este situată pe DN 13 şi E 60, la 20 km nord de Braşov şi 100 km de Sighişoara, la 45, 82 latitudine şi 25, 6 longitudine. Comuna se învecinează cu următoarele comune: Măieruş, Hălchiu, Vâlcele, Bod şi Hăghig (judeţul Covasna). Localitatea Feldioara se află pe o colină care se desprinde din munţii Perşani şi se opreşte pe malul Oltului. Formele de relief întâlnite sunt: lunca aluvionară, terasele şi câmpia. Economia se bazează pe: agricultură (produse cereale, sfeclă de zahăr), construcţii civile şi industriale, industrie extractivă, comerţ, transport, morărit şi panificaţie, industria laptelui, producţie mobilă, gater, balastieră). Suprafaţa este de 7578 ha. Unitatea administrativ-teritorială este compusă din: Feldioara, Reconstrucţia şi Rotbav. Din punct de vedere istoric, unitatea administrativ-teritorială Feldioara se află în Repertoriul Arheologic Naţional cu următoarele situri: aşezarea de la Feldioara - "La Cetate"; aşezarea din epoca bronzului de la Feldioara - "La Fermă"; descoperiri hallstattiene la Feldioara; situl arheologic de la Feldioara - "Dealul Cetăţii"; aşezarea de la Feldioara; aşezarea eneolitică de la Feldioara (fosta Şcoală de Agricultură); Biserica medievală evanghelică de la Feldioara; aşezarea dacică de la Feldioara; aşezarea din epoca bronzului de la Rotbav – "Părăuţ"; aşezarea neolitică de la Rotbav; posibila aşezare romană de la Rotbav; aşezarea din epoca bronzului de la Rotbav - "Unghiul gardului"; situl arheologic de la Rotbav – "Căldăruşe"; Cetatea de la Feldioara; Fortificaţia medievală de la Feldioara; Castrul de la Feldioara – "Cetăţuia".

Obiective turistice Centrul de informare turistică

Sărbători locale în Feldioara

Sărbătoarea Locală Rusalii, Bătutul Armindenilor - Ediţia a VIII-a, 27 Mai 2018
Festivalul "Trandafirul din Cetate" - Ediţia a II-a la Feldioara, 23 Iunie 2018
Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara - Ediţia a VIII-a, 8-9 Septembrie 2018
Sărbătoarea locală "Spiritul Iernii" - Ediţia a VIII-a, 6 Decembrie 2018
Întâlnirea comunităților săsești la Rotbav - primăvară/vară
Târgul de primăvară - An de an, 24 Martie
Târgul de iarnă - An de an, 13 Decembrie

Feldioara primăvara

Feldioara vara

Alte sugestii

Râșnov
Râșnov
Orașul Brașov
Rupea
Racoș