Codlea (Zona Maial) – Valea Trei Fântâni – Piatra Albă - Vf. Măgura Codlei
Traseu montan - Codlea
Despre
Traseul de drumeție începe din Zona Maial, stâlpul indicator nr. 1 (640 m alt.) fiind comun cu tr. 1 si tr.2, tr.4.
Inițial se merge pe drum forestier prin poiana deschisă, pe firul văii Trei Fântâni cu orientare generală vest, apoi se ajunge la bariera aflată pe noul drum forestier (situată spre dreapta), după care se mai merge aproximativ 200 m, părăsind drumul forestier pe un vâlcel, spre stânga.
După aproximativ 1,8 km (887 m alt.) se intersectează cu un alt drum forestier ce vine pe curbă de nivel.
Se continuă pe noul drum forestier spre stânga (semnalizat pe copac) pentru câțiva zeci de metri, apoi se părăsește spre dreapta, pe o potecă lată de picior (stâlp indicator nr.2).
După 10 minute poteca începe să urce susținut prin pădure, destul de abrupt în prima parte, pentru ca la aproximativ 1.000 m altitudine să se orienteze spre dreapta, pe curbă de nivel în urcare ușoară.
În continuare poteca traversează printre copaci spre Piatra Albă (Piatra de la Amiază), în urcare ușoară.
În zona Pietrei Albe poteca devine stâncoasă, cu câteva trepte ce trebuie urcate printr-un tunel de vegetație, apoi iese într-un frumos loc de belvedere (1.020 m alt.), cu deschidere spre orașul Codlea, Brașov și Munții Postăvaru.
După depășirea acestui segment mai dificil pentru persoanele fără experiență montană, poteca continuă în urcare destul de susținută prin pădure, cu o orientare generală ușor stânga (vest – sud vest) față de direcția de mers.
În imediata apropiere a vârfului se ajunge la Grotă (1.262 m alt.), o mică grotă spațioasă și înaltă, ce oferă adăpost în caz de vreme rea.
După câțiva zeci de metri de la Grotă, poteca TG intersectează poteca TR (stâlp indicator 3 comun cu tr. 2) și continuă spre Vf. Măgura Codlei, unde se ajunge după la aprox. 3-5 min (400 m de la grotă, stâlp indicator 4 comun cu tr. 2 - TR).
În poiana de sub vârf, din imediata apropiere (aprox. 5 min), se află un panou explicativ cu harta turistică și informații generale dar și punct de popas cu masă și două băncuțe special amenajate pentru odihna turiștilor.
Marcaj turistic
- Triunghi Galben
Lungime
- 3,4 km
Timp de parcurgere
- 2 ore – 2 ½ ore
Grad de dificultate traseu turistic
- Mediu
Diferență de nivel
- + 670 m
Sezonalitate
- În sezonul uscat
Acces auto
- La punctul de plecare (Zona Maial) se poate ajunge și cu mijloace auto.