C'art Fest
C'art Fest

C'art Fest

Organizator de Evenimente
09:00 - 18:00
Închis

Piața Libertății, Cristian 507055, România

Despre

cartfestul de astăzi s-a născut, neoficial, acum 8 ani. A pornit de la o idee simplă, aceea de a oferi locuitorilor din Cristian momente de cultură gratuite, într-o locație binecunoscută satului - Sala Mare, clădire de patrimoniu local și nucleu al tuturor evenimentelor din comunitate. Ca în toate poveștile frumoase, cartfest cel mic a tot crescut, identitatea lui a fluctuat (de la Săptămâna Culturală, la Festivalul de Cultură Cristian, ajungând, în cele din urmă, acum 3 ani, la C’Art Fest - Festivalul Internațional de Cultură Cristian, pentru ca astăzi să devină și mai prietenos - cartfest, simplu).
Pentru că în comunitatea locală, dar ușor, ușor și în Brașov și chiar în țară, vestea curajosului «festival de cultură de la țară» a circulat repede și frumos, cartfest-ul s-a tot extins - atât că locație (astăzi, evenimentele au loc toate în punctele principale ale Cristianului - Sala Mare, Biserica Evanghelică, Școală, Piațeta centrală și Dealul Bisericuței), cât și ca durată (din 2015, festivalul durează 8 zile). Programul include patru secțiuni principale - teatru, muzică, carte și stradă. Dar și proiecții de filme în aer liber, conferințe și dezbateri, ateliere creative pentru copii, hore ad-hoc în ploaie și podcast-uri ascultate în iarbă, chill, pe pufuri, așteptând să înceapă spectacolul.
De-a lungul timpului, cartfest-ul a fost numit în fel și chip, întotdeauna frumos - fenomen, surpriză, performanță. Astăzi, comuna de 5.000 de locuitori primește cu brațele deschise, în mijlocul verii, de 5 ori populația sa - peste 25.000 de participanți, români și străini, au fost la evenimentele din 2018. Unii și-au cumpărat terenuri la Cristian, pe care l-au descoperit după cartfest și de care s-au îndrăgostit. Alții își programează concediile anuale numai după ce apare eventul ediției următoare pe Facebook. Mulți abia așteaptă să își pună cortul undeva în zonă și să își lase copiii la atelierele de zi, în timp ce majoritatea umple pensiunile și hotelurile din Cristian și din regiune. Iar asta, pentru localitate, este, într-adevăr, un fenomen.
Dintotdeauna, cartfest-ul a fost despre oamenii locului - cei născuți aici, dar și cei care, veniți de peste tot, devin, pentru câteva zile sau ore, parte din comunitatea pasionată de cultură, simplitate, naturalețe și autentic. Artiști mari au urcat pe scenă, oameni notabili au ținut conferințe, și mai toți au plecat impresionați de firescul lucrurilor. Echipa, voluntarii, organizarea, relația cu ceilalți, totul este curat și de cuvânt. Fără artificii inutile și fără promisiuni nerespectate.

Photo Gallery

Alte sugestii

Cazare - Brașov Hotel Organizator de Evenimente
Deschis
5.0 5 recenzii
Hotel Belvedere Brasov
Strada Stejerișului 11, Brașov 500122, Romania
Centru Rafting Organizator de Evenimente
Închis
Romanian Adventure - rafting, kayaking, offroad
Organizator de Evenimente
Clubul Montan Altitudine
Piața Unirii nr15, Râșnov 505400, România
Cățărare / Escaladă Organizator de Evenimente Organizator drumeție
Închis
Buna! Sunt Crina Coco Popescu, am 23 de ani, sunt nascuta in Bucuresti, dar am crescut si locuiesc in Rasnov, un oras din centrul Romaniei, inconjurat de munti. Sunt pasionata de sporturile montane, am si rezultate notabile in acest domeniu iar acum incerc, impreuna cu colaboratorii mei, sa pun cat mai multi oameni in contact cu natura si cu activitatile de aventura prin practicarea unui turism durabil.
Râșnov 505400, România
Organizator de Evenimente
Închis
4Village Events&Sound este o companie înfințată în 2015 cu scopul de a organiza evenimente în Mun. Săcele și Brașov cu un nivel calitativ superior față de ce se prezenta pe piață. Evenimentele culturale, muzicale, sunt prioritare echipei 4 Village. Pe lângă calitatea evenimentelor am considerat că trebuie să creștem și calitatea sunetului din jud. Brașov astfel din 2017 prestăm servicii de sonorizări pentru evenimente mici și mjlocii prioritar fiind concertele live.
Bulevardul George Moroianu 219, Săcele 505600, Romania
Organizator de Evenimente
Deschis
ALPIN FILM FESTIVAL – 10 ani de povești și aventuri montane la Brașov! Orașul de sub Tâmpa devine, între 15-21 septembrie, tabăra de bază pentru mii de iubitori ai muntelui, culturii și aventurii. Filme premiate, expoziții de fotografie, artă și sport în aer liber – toate într-o ediție aniversară care sărbătorește un deceniu de Alpin Film Festival.  Ediția cu numărul 10 aduce în fața publicului 44 de filme documentare și scurtmetraje din competiția internațională, competiția românească și din secțiunea de proiecții speciale. Aventuri captivante, povești despre curaj și explorare, peisaje spectaculoase din toate colțurile lumii – o experiență unică dedicată celor care iubesc muntele în toate formele lui. Accesul la evenimente este gratuit, pe baza unei rezervări care se poate face aici. Programul complet al festivalului poate fi accesat pe site-ul oficial: alpinfilmfestival.ro
Strada Apollonia Hirscher 8, Brașov 500025, Romania
Organizator de Evenimente
Deschis
Evenimente din județul Brașov.
nr., Piața Sfatului 1, Brașov, Romania
Organizator de Evenimente Primarie
Cristian
Piața Libertății 1, Cristian 507055, Romania
Organizator de Evenimente
Uniunea Junilor din Șchei