Fundația Forum ARTE

Fundația Forum ARTE


About

Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE s-a născut din dorinţa de a aduce o contribuţie la promovarea şi diversificarea vieţii culturale a zonei Braşovului, la conştientizarea rolului integrator al culturii pentru cetate şi oamenii săi. Prin impulsuri creative şi evenimente inedite, fundaţia vizează îmbinarea tradiţiilor cu contemporaneitatea. Trei elemente-cheie definesc activitatea fundației: Educaţia, Muzica și Patrimoniul.

Muzica ne deschide porți spre o altă lume, ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne formăm propria identitate în drumul spre echilibru și armonie cu noi și cu tot ceea ce ne înconjoară. Fundația Forum ARTE creează evenimente menite să unească spiritele în jurul tradițiilor muzicale existente și să le inspire pe cele ce vor urma.

Credem în valoarea pe care o aduce educația și avem convingerea că aceasta este singura bază solidă pentru dezvoltare. Unul din obiectivele noastre este să oferim, prin programe inspirate, un spațiu pentru copii și tineri, în care să evolueze, să descopere arta, să înceapă să o înțeleagă și să o prețuiască. Și să ajungă apoi să o împărtășească mai departe.

Patrimoniul întăreşte identitatea, conservă şi transmite memoria unui teritoriu. Dorim ca patrimoniul să devină cauza comună a societăţii şi ne alăturăm organizaţiilor de stat şi civile pentru a discuta, a învăţa despre patrimoniu și a ajuta la protejarea lui.

Similar Suggestions

PRIMARIA DRAGUS

Event Organizer

Comuna Vama Buzăului

Event Organizer

Bastionul Artiștilor

Event Organizer

COMUNA BECLEAN

Event Organizer

Comuna Parau

Event Organizer