Cetatea Feldioara, o nouă destinație din inima Țării Bârsei – (Re) Descoperită în context pandemic

Cetatea Feldioara, o nouă destinație din inima Țării Bârsei – (Re) Descoperită în context pandemic


Direcția trasată de actualul context social al pandemiei COVID-19 la care țara noastră și întreaga lume a fost nevoită să se adapteze în decursul anului 2020 și până-n prezent a contribuit simțitor la dorința oamenilor de-a își păstra, deși într-un mod diferit, ritmul și obiceiurile anterioare aplicării unora dintre cele mai restrictive măsuri pe care noi toți le-am trăit, condiționând, o vreme, până și interacțiunea cu cele mai apropiate persoane, deplasarea și accesul la anumite servicii.

Evadarea din cotidian și proximitatea față de locurile mai puțin expuse din mediul rural au contribuit simțitor în direcția susținerii gradului de notorietate de care Feldioara a continuat să se bucure în tot acest timp, fiind considerată o experiență cu un grad redus în direcția factorilor de risc, îmbinând armonios natura, recreerea și istoria locală. 

În decursul acestui timp, exceptând perioada de lock down la nivel național (martie-mai și noiembrie 2020, când gradul de infectare la nivel local a depășit pragul de 3/1000 locuitori), porțile Cetății Feldioara au rămas deschise, cu un program adaptat, mai restrâns, spre deosebire de anul 2019, continuând, totodată, în mod susținut, activitatea zilnică de promovare prin Centrul de Informare Turistică atât în mediul online, cât și fizic. Apreciem, astfel, un număr de vizitatori aproximativ la fel raportându-ne la anii 2018 și 2019 când programul de vizitare a fost mai extins, diferența fiind dată, la acel moment, de numărul crescut al vizitatorilor străini, cât și a grupurilor ce ne-au trecut pragul. Acum, în schimb, putem spune că am ajuns să fim descoperiți de către cei din vecinătatea noastră, cât și de români veniți din toate colțurile țării ce au ales să ne viziteze într-un cadru mai restrâns, alături de familie.

Cât privește evenimentele, anul 2020 se anunțase a fi unul deosebit pentru comunitatea noastră și din acest punct de vedere, al evenimentelor cu tradiție (Sărbătoarea Rusaliilor, Festivalul Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara și Sărbătoarea Spiritul Iernii), a căror ediție, a X-a, nu ne-a mai fost cu putință a le sărbători, așa cum obișnuiam, în anii trecuți. Cu dorința de-a marca, simbolic, câteva mici acțiuni și evenimente ce au fost adaptate restricțiilor impuse de pandemie, într-un cadru restrâns, de această dată – Festivalul FilmeDar în Cetatea Feldioara, spectacole de muzică clasică (Muzica Barcensis și Sonoro Musikland), piese de teatru, sărbători religioase (Ziua Eroilor, Rusaliile), comemorarea a 650 de ani de atestare documentară a satului Rotbav, participarea la ediția din acest an a Târgului European al Castelelor de la Hunedoara, fiind câteva dintre momentele ce ne-au adus puțin mai aproape de cei ce ne vizitează comunitatea sau își propun să o facă, acțiuni ce au rolul de-a duce mai departe ecoul frumos și promisiunea de-a continua, împreună, atunci când ne va fi cu putință.

Zona de agrement pusă în valoare de către partenerii noștri implicați în comunitate, Doripesco, a reprezentat pe tot parcusul acestui timp un mijloc de evadare din cotidian și recreere într-un cadru natural deosebit, adaptat noilor condiții impuse de pandemie, iar parteneriatul cu Cetatea Feldioara a continuat să creeze multiple beneficii pentru ambele părți în baza voucher-ului de care fiecare vizitor al Cetății se poate bucura în locațiile Doripesco. 

Începând cu data de 25 Octombrie a.c., se permite accesul spre vizitare a Cetății Feldioara doar în baza Certificatului Verde, a dovezii trecerii prin boală sau în urma prezentării unui test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 h sau u test antigen rapid nu mai vechi de 48 h.

Feldioara, o destinație de (re) descoperit în toate cele 4 anotimpuri!

Similar Suggestions

Cetatea Râşnov devine primul obiectiv din România acceptat în Rețeaua Europeană Forte Cultura
Destinația Anului 2023
Colinele Transilvaniei primește certificarea ca destinație ecoturistică
Brașov Visit Ticket
Expoziție-eveniment „Cu o floare nu se face primăvară”