Locații
Deschis
Muzeul este amenajat în cadrul taberei naționale de artă „Fekete Gabor”, fiind un spațiu expozițional cu vânzare pentru lucrări de artă tradiționale și moderne, expuse atât în aer liber cât și în interior, oferind de asemenea și cursuri de artă gratuite (pictură, sculptură).
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Str.soseaua Branului nr 19 (Cartier Sughina), Zarnesti, Romania, 505800
Deschis
Parc Aventura Drăguș dispune în acest moment de 5 trasee de dificultate progresivă și un panou de escaladă cu 2 fețe - 8 linii de escaladă, disponibil atât pentru copii, cât și pentru adulți, teren de minigolf, tir cu arcul, pușcă și pistol airsoft, dar și teren Paintball.
O noutate o constituie traseul compus exclusiv din coborâri în tiroliană cu o lungime totală de 500 m. Acesta poate fi parcurs de orice turist indiferent de greutate sau vârstă deoarece nu necesită efort mare la utilizare.
Fiecare traseu are o anumită treaptă de dificultate care este simbolizat de o culoare specifică, iar siguranța este mereu pe primul loc.
Str. Aleea Fagului Nr. 907, Dragus, Romania, 507251
Biserica „Intrarea Maicii Domnului în biserică” s-a construit în anul 1779, la zece ani de la înființarea satului, fiind ctitorie a marelui negustor român din Brașov, Ioniță Boghici.
Negustorul brașovean a mai făcut și alte donații către biserică, păstrându-se până astăzi patru icoane împărătești pictate la 20 februarie 1779 de Constantin Popovici și un sfeșnic de alamă cu două brațe din anul 1723.
Dintre obiectele valoroase aduse din Tohanul Vechi de preoții Mihai și Oprea a existat o evanghelie deosebit de prețioasă, tipărită la București la 1682, din porunca și pe cheltuiala lui Ion Șerban, nepotul domnitorului Șerban Basarab.
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Tohanu Nou, Romania
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” este construită în anul 1791, iar în jurul său s-a organizat și dezvoltat în timp cimitirul ortodox din Zărnești. Este ctitorie a protopopului Bratu Baiul.
Ținând seamă de creșterea populației localității, luminatul preot s-a gândit să organizeze un cimitir ortodox și să construiască biserica. La vremea respectivă cimitirul și biserica erau situate la periferia localității.
Amplasamentul pe un deal deasupra albiei râului Bârsei este ideal. Prin strădania preoților trecuți si prezenți, cimitirul ortodox și cocheta biserică renovată cu hramul Nașterea Maicii Domnului, curate și întreținute gospodărește, ne arată respectul zărneștenilor pentru înaintași.
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Strada Tei 15, Zărnești 505800, Romania
Biserica „Sfântul Nicolae” este cea mai veche biserică din oraș, monument de artă veche medievală înscris în lista de patrimoniu a Academiei Române.
Marele istoric Nicolae Iorga credea că biserica, pe locul pe care s-a construit la 1515 și mai apoi s-a reparat la 1810, vine din timpuri vechi, de la un domn român.
Se pare că biserica inițială avea dimensiuni destul de mici. Cum numărul locuitorilor s-a mărit de cca. 5 ori, dimensiunile bisericii erau improprii scopului său.
Spre sfârșitul secolului al XVII-lea biserica era terminată, ea fiind lipită în zona pronaosului de Paraclis.
În relatările transmise pe cale orală, bătrânii satului spuneau că în urma bătăliei de la 1690 de la Zărnești, tătarii au incendiat satul, iar aici n-a mai rămas în picioare după acel foc pârjolitor decât biserica cea nouă, ale cărei ziduri din cărămidă și piatră au rămas la locul lor.
Se crede că la înălțarea acestui lăcaș ar fi fost întinsă o mână de ajutor, tot din partea unui voievod al Țării Românești, respectiv înaintașul lui Constantin Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino.
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Strada Tiberiu Spârchez 1, Zărnești 505800, Romania
*CABANA CURMĂTURA ESTE ÎNCHISĂ TEMPORAR PENTRU CAZARE, se poate servi însă masa în restaurant sau se pot folosi facilitățile de camping la cort/ toalete ecologice/dușuri/ apă izvor.
Detalii despre cabană:
– 46 locuri (in cabana si anexa)
– Cabana: camere cu 2, 3, 11, 12 locuri
– Anexa: 2 camere cu 4 locuri, 1 camera cu 10 locuri
– Bufet si restaurant (slow food, NU fast food)
– Apa de la izvor, curent electric (generator)
– Program sala de mese: 07.00 – 23.00 (dupa ora 23.00 sala de mese se inchide ! )
Preturi: preturile se pot modifica, asadar este bine sa sunati inainte la cabana!
– 50 lei / loc in camerele cu 12-14 paturi in camera
– 100 lei / camera cu 2 paturi in cameră
- 150 lei/camera cu 3 paturi
– 10 lei / cort
Zarnesti, Romania
Program de iarnă- Centrul de vizitare Parcul Național Piatra Craiului:
*Luni - Închis
*Marți- Joi- 10:00-16:00
*Vineri - 10:00-14:00
*Sâmbătă: 11:00- 15:00
*Duminică - 11:00- 13:00
Tarife vizitare: Adulți - 5 lei
Tineri sub 18 ani - Gratuit
Plătitori taxă acces Parcul Național Piatra Craiului - Gratuit
Dacă veniți cu un grup este OK să anunțați din timp Administrația parcului!
*Biletul de vizitare al muzeului se poate achiziționa doar de la sediul Centrului de vizitare Piatra Craiului.
*Mai multe detalii pe: https://www.pcrai.ro/program
Deschis în anul 2016, centrul de vizitare este un spațiu expozițional, care îmbină traseele din parc cu informația, fiind bazat pe tehnici interactive, machete tridimensionale și exponate legate de biodiversitatea zonei.
Cu ajutorul dispozitivelor touch screen vizitatorii pot vedea peisaje din Piatra Craiului şi pot afla toate informaţiile necesare despre flora şi animalele sălbatice care trăiesc aici, dar şi despre rocile care alcătuiesc masivul. Pot face de asemenea un tur virtual al traseelor turistice. Totul cu o simplă mişcare a mâinii.
În centrul de vizitare a fost amenajată şi o stână artificială pentru ca vizitatorii să vadă cum arată pe interior, dar şi o peşteră artificială unde sunt lilieci şi alte insecte care trăiesc în acest mediu.
Pe traseul care străbate centrul de vizitare pot fi admirate animalele sălbatice. Acestea nu pot fi doar văzute, ci şi auzite, fapt care aduce un element de spectaculozitate şi cu siguranţă este o mare atracţie pentru cei mici.
Tot interiorul centrului este amenajat să simuleze cât mai bine ideea de stâncă, astfel că vizitatorii vor avea senzaţia că se află chiar pe munte. În plus efectele speciale cu tunete, fulgere sau ciripitul păsărelelor vor aduce vizitatorul şi mai aproape de frumuseţea Pietrei Craiului.
Centrul are şi o machetă a Pietrei Craiului şi o pasarelă pe care turiştii pot urca pentru a o admira de sus ca şi cum ar fi pe munte la înălţime. De asemenea, pe pasarelă pot fi proiectate imagini din Piatra Craiului, informaţii geologice şi despre habitat, dar şi traseele turistice. Totul este cu o comandă touch screen. Practic vizitatorul poate proiecta ce hartă doreşte şi poate admira virtual întreg masivul Piatra Craiului.
Mai multe informații: prezentare (pcrai.ro)
Zărnești, Romania
Conform legendei, într-o perioadă de secetă care a pârjolit toată vegetația, oamenii și animalele având foarte mult de suferit, o femeie sărmană, pe nume Stanca, a urcat până pe Vârful Piatra Craiului Mică și s-a rugat lui Dumnezeu sa dea ploaie, repetând acest traseu timp de mai multe zile, până când, într-o zi, nu s-a mai întors în sat.
Atunci a avut loc o minune, timp de trei zile și trei nopți a plouat fără încetare, natura înviorându-se.
După un timp de căutare, localnicii au gasit-o pe Stanca pe Vârful Piatra Craiului Mică în genunchi și cu ochii către cer, dar moartă. Aceștia au îngropat-o creștinește acolo, iar la cap i-au așezat o cruce.
Traseu de urmarit: Cabana Curmatura (1470 m)- Saua Crapaturii- Vf. Piatra Craiului Mica (1816 m)- Poiana Zanoaga- traseu BG
Marcaj: punct albastru, durata traseului (ore): 3-4 ore, dificultate: mediu- dificil
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Piatra Craiului Mountains, Romania
Dino Parc Râșnov a fost inaugurat în 2015 și este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, dar și un muzeu în aer liber, unic în România.
Situat pe Strada Cetății, în apropiere de Cetatea Râșnov, parcul are o suprafață de 3,5 hectare și găzduiește 100 de dinozauri atestați științific, reproduși în mărime naturală conform ultimelor descoperiri paleontologice.
Pe lângă traseul impresionant cu 100 de dinozauri, parcul dispune și de locuri de joacă pentru copii, căsuțe în copaci cu expoziții științifice, un cinematograf 9D și un cinematograf 360°, trasee de aventură, tiroliană, labirint cu lasere, soundbox, expoziții unicat și alte zone interactive. Permanent sunt aduse noi expoziții științifice, naționale și internaționale.
La Dino Parc Râșnov este expusă reproducerea celui mai mare animal zburător din lume, Hatzegopteryx thambema, care putea face ocolul pământului în zbor fără oprire, dar și un meteorit real, extrem de rar, descoperit în România. Tot aici îl veți găsi și pe Seismosaurus, uriașul sauropod de 45 de metri lungime, care crea un mic cutremur la fiecare pas făcut.
De asemenea, în parc există un vulcan interactiv ce simuleaza o erupție și o platformă care exemplifică trei tipuri de cutremure: unul provocat de mișcarea plăcilor tectonice, unul provocat de o turmă de Seismosauri care aleargă și un cutremur provocat de o erupție vulcanică.
ENG
Dino Parc Râșnov was opened in 2015 and is the largest dinosaur park in South-Eastern Europe, but also an open-air museum, unique in Romania.
Located on Cetății Street, near Râșnov Fortress, the park has an area of 3,5 hectares and hosts 100 scientifically certified dinosaurs, life-size reproduced according to the latest paleontological discoveries.
In addition to the impressive route with 100 dinosaurs, the park also has playgrounds for children, tree houses with science exhibitions, a 9D cinema and a 360° cinema, adventure trails, zip line, laser maze, soundbox, unique exhibitions and more interactive areas. New scientific national and international exhibitions are constantly being brought.
At Dino Parc Râșnov is exhibited the reproduction of the largest flying animal in the world, Hatzegopteryx thambema, which could go around the earth in flight without stopping, but also a real meteorite, extremely rare, discovered in Romania. Here you will also find Seismosaurus, the huge sauropod 45 meters long, which used to create a small earthquake at every step.
In the park is an interactive volcano that simulates an eruption and a moving platform that simulates three types of earthquakes: one caused by the movement of tectonic plates, one caused by a herd of running Seismosaurus and an earthquake caused by a volcanic eruption.
Preț intrare DINO PARC RÂȘNOV
Adult - 36 lei
Copii/ Children (3 - 18 ani/years) - 28 lei
Copii/ Children(< 3 ani/ years) - gratuit/ free
Ofertă: La fiecare grup de 10 copii, un bilet de adult gratuit
Strada Valea Cetăţii Râşnov · Râșnov, Rasnov, Romania, 505400
Fun Park Trei Brazi este situat în vecinătatea cabanei Trei Brazi din stațiunea Predeal. Datorită peisajului, locația este unică. În Fan Park se pot desfășura activități pe tot parcursul anului, în funcție de sezon beneficiind de distracție, adrenalină și sport.
Fun Park vara:
Cățărare - trasee de aventură prin copaci cu dificultate medie pentru copii și adulți și o tiroliană cu lungimea de 80 metri;
Tubbing - piste de alunecare cu colacul de pe o rampă înaltă de 3,5 - 4,5 metri, cu lungimi de 100 metri;
Zonă de joacă - saltele pentru sărituri copii (maxim 70 kg), mini-tiroliană de 20 m, leagăne, tir cu arcul cu săgeți cu ventuze, mini-piramidă escaladă, turnball, badminton;
Închirieri biciclete pentru adulți - închiriere biciclete pentru montainbike;
Paintball pentru adulți - echipament paintball (salopetă camuflaj, mască cu ochelari, mănuși, paintball victory markers) + cumpărare bile paintball (min. 1000 bile/joc) pentru grupuri de min.10 jucători cu rezervare în prealabil.
Snow Parc iarna:
Tubing - două piste de snowtubing, cu lungimea de 100 metri fiecare, cu plecare de la 3,5 m pentru adulți și 4,5 m înălțime pentru copii;
Pârtie săniuș - pârtie pentru săniuș cu lungimea de 60-70 m;
Snowmobile - pentru copii (mini snowmobile) 8-12 ani, cu greutatea maximă de 50 kg și maxim 1,6 m înălțime.
Notă: un singur copil pe snowmobil!
Predeal, Romania
Găurile de la Zăplaz sunt considerate porți către o altă dimensiune. Spărturile în stâncă pot fi întâlnite, urcând de la Refugiul Spirlea pe traseul La Lanțuri din Piatra Craiului.
Munții de cochilii pietrificate, care datează de pe vremea dinozaurilor s-au transformat în timp în găurile aflate în prezent la Zăplaz.
Decupând parcă cerul, găurile de la Zăplaz înseamnă, de fapt, „gard de scânduri”, fiind asemănate deseori cu opera lui Gaudi. Pe lângă forma și măreția găurilor din munte, pentru care oamenii de știință nu au o explicație clară, ferestrele săpate în calcar sunt considerate posibile porți spre o altă dimensiune.
Apa, vântul, anii au lucrat din greu la bolți, coloane, arcade, galerii, pentru a crea fenomenele de astăzi. Găurile de la Zăplaz este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Piatra Craiului, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în apropiere.
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Munții Piatra Craiului, România
Parcul de aventură este o activitate sportivă în aer liber, un mod plăcut de a petrece timpul liber cu familia și prietenii. Parcul dispune de 8 trasee de dificultate progresivă, fiecare participant primește un material de securitate cu 2 carabiniere care trebuie folosite în permanență pentru siguranță.
Fiecare nivel de dificultate este simbolizat de o culoare: 2 trasee mov pentru copii sub 8 ani, cu sistem de securitate fără manipularea carabinierelor, pentru maximum de siguranță. 2 trasee galbene pentru copii de la 8 ani împliniți și pentru începători, care nu depășește o înălțime de 3 metri. Traseul verde este un parcurs ușor, unde deja ne obișnuim cu înălțimea jocurilor; nu depășește înălțimea de 6 metri. Cel albastru este un parcurs de dificultate medie, considerat cel mai plăcut; nici prea ușor, nici prea greu, atât cât să fie distractiv. Traseele roșu și negru cer deja forță și tehnică, avem parte de adrenalină la înălțime. Cel mai înalt punct îl întâlnim la traseul negru, 20 de metri.
Paltinului 16bis, Brasov, Romania, 500312
In complexul turistic Cheile Gradistei Resort Fundata, există un parc-aventura pentru cei dornici de aventură cu jocuri de alpinism amplasate la înălțime, în copaci.
Sunt disponibile 3 trasee pentru adolescenti si adulti, cu grade de dificultate diferite, si 1 traseu pentru copii. Fiecare traseu are si tiroliene, cea mai lungă fiind de peste 400 de metri.
Tarife acces Parc Aventura
Adulti
30
RON/traseuCopii
20
RON/traseu
In complexul turistic Cheile Gradistei Moieciu, există un al doilea parc-aventura cu jocuri de alpinism amplasate la înălțime, în copaci.
Pentru alpinism indoor, există in Cheile Gradistei Resort Fundata, un panou de escaladă.
Fundata 507070, Romania
Cetatea naturală de stâncă a Pietrei Craiului este unică printre munţii din țara noastră. Peisajul specific este caracterizat de o creastă singuratică, ce atinge o lungime de aproximativ 25 de km şi înălţimi de peste 2.000 de metri. Vârful La Om (sau Piscul Baciului) este cel mai înalt și măsoară 2.238 m.
Dacă studiem pe îndelete particularităţile masivului, vom descoperi o mare varietate a formelor şi dimensiunilor reliefului: colţi de stâncă, ace, piramide, muchii, turnuri, brâuri şi hornuri. Numărul mare de văi, grohotişuri, arcade naturale şi golurile alpine întregesc spectacolul vizual, alături de abrupturi deosebit de spectaculoase.
Aici trăiesc 1.170 specii de plante, aproape 30% din plantele regăsite în ţara noastră, dintre care 181 sunt ocrotite. Dintre aceste specii le amintim doar pe cele mai cunoscute: garofiţa Pietrei Craiului, tisa, angelica, sângele voinicului, macul galben, linariţa, floarea de colț, gladiola sălbatică, bulbucul și bujorul de munte.
Piatra Craiului adăpostește un număr impresionant de specii de orhidee de munte, 41 de specii dintre cele 58 existente pe teritoriul României.
Condiţiile climatice şi geologice, geomorfologia şi structura florei şi vegetației din Piatra Craiului au determinat păstrarea unei diversităţi aparte în grupul mamiferelor. Din cele aproximativ 100 de specii de mamifere din fauna întregii ţări, peste 40% trăiesc în Piatra Craiului.
Accesul în Parcul Național Piatra Craiului se face pe baza biletului de vizitare.
Puncte achiziționare bilete:
Surse text și foto-video: http://www.pcrai.ro/; http://romaniasalbatica.ro/
Munții Piatra Craiului, România
Sculptate în spectaculoși pereți de stâncă pe o lungime de aproximativ 4 km, Prăpăstiile Zărneștilor se remarcă printr-un aspect monumental datorat pereților verticali sau chiar aplecați peste albie, cu înălțimi ce depășesc în unele locuri 200 m. În această zonă, temperatura scade cu câteva grade deoarece soarele pătrunde destul de greu în chei, doar câteva ore pe zi, fapt ce oferă prilej de relaxare și odihnă în răcoarea oferită de chei, pe timp de vară.
Accesul în defileu se face din localitățile Zărnești și Peștera. În apropierea cheilor se află situată cabana Curmătura, importantă bază de plecare în turele din Piatra Craiului. Cei care ajung aici vor fi impresionați de atracțiile turistice ale defileului: peșterile (Peștera Mare din Prăpăstii, Peștera Mică din Prăpăstii), precum și cele câteva izbucuri, din care Fântâna lui Botorog și Fântânile Domnilor.
Pereții ce mărginesc valea au o înălțime ce variază între 100 și 200 m. Traseul prin Prăpăstiile Zărneștilor impresionează prin spectaculozitatea pereților de stâncă în care au fost amenajate numeroase trasee alpine. Priveliștea poate fi admirată de la depărtare, din localitățile Zărnești și Peștera. Parcurgând cheile se ajunge la locul numit „La Table”, unul dintre punctele de urcare pe creasta Pietrei Craiului.
Căi de acces:
• prin DN 73A până în Zărnești și de aici DJ 112G, până la Fântâna lui Botorog, după care la 100 m drumul se bifurcă, unul înainte către chei, iar celălalt către satul Măgura.
*Durată parcurs: 1 oră pe sens, dificultate- ușor
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Prăpăstiile Zărneștilor, Brașov, Romania
*În perioada 9 Ianuarie- 4 Martie tururile din timpul săptămânii ( marți-vineri) vor fi bilingve! Tururile sunt organizate la ora 9.30 și 11.00. În weekend sunt organizate două tururi în limba română, ora 9.45, respectiv ora 11.00 , iar în limba engleză la orele 9.30 și 10.45.
Vă sfătuim să vă încălțați și îmbrăcați corespunzător acestei perioade a anului. Vizita în sanctuar se realizează pe jos, pe un drum pietruit ce poate fi acoperit de zăpadă pe unele porțiuni.
Nu uitați că vă aflați la munte, așa că fiți pregătiți să circulați în condiții de iarnă, iar lanțurile să nu vă lipsească din mașini pentru că s-ar putea să aveți nevoie de ele până să ajungeți la sanctuar!
*Recomandăm cumpărarea biletelor online pe: https://millionsoffriends.org/bilete-online/
!Copiii sub 5 ani nu au voie în Sanctuar/ Children under 5 years old are not allowed in the sanctuary.!
!Se pot organiza tururi extra în caz că se epuizează biletele online.
🐻 Program vizitare Rezervația de Urşi AMP Libearty - Bear Sanctuary 1 Noiembrie 2023 – 30 Aprilie 2024:
Tururi ghidate în limba română
Marți - Duminică: 09:45, 11:00
Tururi ghidate în limba engleză
Marți - Duminică: 09:30, 10:45
*Biletele pot fi achiziționate pe site-ul oficial al sanctuarului: https://millionsoffriends.org/bilete-online/
*Vă recomandăm achiziționarea biletelor online pentru asigurarea locurilor, fiecare tur având un număr limitat de locuri.
*Biletele pot fi achiziționate pe site-ul oficial al sanctuarului: https://millionsoffriends.org/bilete-online/
•Toate tururile sunt ghidate. Copiii sub 5 ani nu au acces în rezervație.
Happy Visit! #libeartybearsanctuary #visitzarnesti
Creat în memoria ursoaicei Maya, sanctuarul Libearty este astăzi căminul a peste 100 de urşi bruni, toţi salvaţi de la o viaţă crudă şi abuzivă, în captivitate.
Recunoscut de mulţi specialişti ca fiind, probabil, cel mai bun sanctuar de urşi din lume, Libearty se întinde pe o suprafaţă de 69 de hectare de pădure luxuriantă, pâraie şi iazuri localizate pe teritoriul oraşului Zărneşti, municipiul aflat la poalele Carpaţilor, în apropierea municipiului Braşov.
Cei mai mulţi urşi din rezervaţie au fost salvaţi din cele mai mizerabile şi minuscule cuşti, fiind doar motiv de “distracţie”, de atracție turistică. Mulți au fost confiscați de pe terase de restaurante, hoteluri, pensiuni, însă unii dintre ei au fost ținuți captivi pe lângă fabrici, benzinării, sau chiar la o mănăstire. Au venit la noi și urși care au trăit la circuri.
Fiecare urs sau ursoaică din rezervaţie are propria sa poveste plină de dramatism.
Vă rugăm să reţineţi că Libearty este un sanctuar al urşilor, nu o grădină zoo.
Sanctuarul de urși Libearty a fost desemnat de către Tripadvisor, cel mai mare site de călătorii din lume, Traveller's Choise pentru anul 2020! Este a doua oară când sanctuarul Libearty primește acest premiu de excelență după cel acordat în anul 2014.
Detalii despre vizitare aflați accesând următorul link -Vizitează sanctuarul - Asociația Milioane de Prieteni (millionsoffriends.org)
Zărnești, Romania
Deschis
Este un lăcaș de cult aflat departe de așezările omenești, ce impresionează prin simplitatea ce invită la rugăciune și reculegere și care se numește simplu, Schitul de la Colțul Chiliilor.
La începutul secolului al XVII-lea călugării și starețul de la schit sunt izgoniți, unii dintre ei pierind în inima Pietrei Craiului.
Autoritățile austro-ungare au avut o tentativă nereușită de a distruge lăcașul aflat la înălțime, însă sfârșitul așezământului vine odată cu incendierea lui de către autoritațile românești.
După incendiere urmează secole de liniște și aparentă uitare. Locul este știut mai mult de localnici, care vin de mici la grotă, adresându-și rugăciunile după sacrificiul unui urcuș anevoios. Drumul până la chilii este presărat cu nouă cruci, acestea rezistând în fața vechiului regim, care nu a îndrăznit să fure icoanele cu care sunt tapetați pereții chiliilor.
*Schitul de la Colțul Chiliilor este recomandat a fi vizitat nu doar în iulie, de hramul bisericii, ci mai degrabă într-o zi în care să puteți sta în liniște și asculta povestea schitului.
* „Colțul Chiliilor” este un schit ortodox situat în mijlocul pădurii, în partea de nord a masivului Piatra Craiului în orașul Zărnești, județul Brașov.
~ Este cea mai veche așezare religioasă din Zărnești (1421), formată dintr-o capelă amenajată într-o grotă și un ansamblu monahal, reconstruit pe locul celei distruse în 1718 de autoritățile imperiale austriece.
~ Puțin mai sus de schit, urcând în pădure, se află o grotă în care a fost amenajat un Sfânt Altar închinat Sfintei Cuvioase Parascheva.
Grota, lungă de aproximativ douăzeci de metri, este împodobită cu numeroase icoane.
_____
~ Cum se ajunge?
>>> Traseu de urmat: din centrul orașului Zărnești (Centrul de informare turistică) pe drumul spre Plaiul Foii, urmând marcajul cu bandă albastră.
~ Lungimea traseului: 4, 8 km, dificultate: ușoară
~ Durată parcurs pe sens: 1h / 1h: 30
~ Diferență de nivel: +310 m
~ Recomandat și familiilor cu copii
Sursă text: https://www.visitzarnesti.ro/
Orașul Zărnești, România
Experienta unei aventuri ne umple de emotii, senzatii, sentimente. Implicandu-te in astfel de experiente castigi cunostinte si indemanare, ceea ce iti ofera sansa ca poate intr-o zi sa scrii o catre despre ce ai trait!
Experimenteaza senzatiile pe care ti le doresti si nu amana momentul! Viata este scurta si merita fiecare clipa traita cu intensitate maxima! Te asteptam sa te decizi! Fa-o mai repede!
Strada Republicii 38, Brașov, România
Deschis
Tiroliana este cea mai lungă instalație de acest fel din România, cu lungime de peste 3,5 km. Ea pornește chiar de la canionul 7 scări și urmează în mare traseul turistic.
Într-o primă etapă, în anul 2013, s-au pus în funcțiune 21 de ateliere cu o lungime de 2.174 m, la care s-au adaugat 4 ateliere pentru copii. În anul 2018 s-au adăugat încă 14 ateliere cu o lungime de cca. 1.700 m.
Lungimea totală a sistemului de tiroliene este astfel de 3.874 m. Ecartul de greutate pentru care se poate folosi tiroliana este de 45 – 90 kg.
Tariful este de 90 lei/coborâre, iar la tirolienele destinate copiilor de 20lei/30 min/copil.
Valea Sipoaiei, Sacele, Romania, 505600
Pentru adulti si copii peste 14 ani. Tiroliana are 500 metri lungime si 50 metri inaltime.Traseul poate fi parcurs de 4 persoane deodata
Tarif: 70 lei/persoana individual sau 50 lei/persoana pentru grupuri de minim 20 persoane - cu echipament si transfer cu jeepurile pana la punctul de plecare, incluse.
Durata traseului este de 10 - 15 minute/persoana.
ZIPLINE! Rezervări la : +40 724 372 257 sau la centrul de închirieri Cheile Gradistei - Fundata.
Fundata 507070, Romania
Wolf Park Adventure este un mijloc eficient pentru dezvoltarea personală și de grup, cu ajutorul activităților outdoor.
*Este un ansamblu de instalalii, ateliere sportive in aer liber pentru activitati educative si de distractie urmarind dezvoltarea spiritului de echipa, a curajului, indemanare si aptitudinea de a parcurge trasee la inaltime.
*Este alcatuit din instalatii, ateliere suspendate pe copaci, care pot fi parcurse prin traversare sau catarare, folosind un echipament de asigurare corespunzator pentru alpinism.
*Cine poate folosi parcul de aventuri ?
In principiu instalatiile din parcul de aventuri pot fi folosite de orice persoana sanatoasa indiferent de varsta, sex, greutate, conditie fizica.
Wolf Park Adventure dispune de un traseu de dificultate progresiva si 6 tiroliene.
Parcul dispune de 4 trasee cu dificultate progresiva
Program de functionare:
Luni - Duminică: 10:00 - 19:00 (17:00 - ultima intrare)
Tarife 3 ore:
până la 14 ani - 70 lei
peste 14 ani - 80 lei
Mai multe detalii: WOLF Park Adventure - Program
DN73A, Strada Brazilor, Zărnești 505800, Romania
Plaiul Foii - Zărneşti este o zonă turistică superbă aflată pe valea Bârsei la poalele impunătorului masiv Piatra Craiului. Crestele semețe ale masivului sunt la o aruncatură de baț şi le poți admira pe îndelete în toată splendoarea lor. Plaiul Foii este o locatie apreciată de turiştii care doresc linişte şi relaxare, dar şi de cei activi, care preferă traseele montane, această zonă fiind principalul punct de acces către cele mai spectaculoase trasee turistice din Piatra Craiului şi chiar din Munții Făgăraş.
Ce poti face în zona Plaiul Foii?
-drumeții în Parcul Național Piatra Craiului
-echitație, plimbări cu trăsura, plimbări cu poneii pentru cei mici/plimbări călare la Popasul Craiului
-plimbări cu bicicleta pe traseele de biking, bicicletele se pot închiria de la Mountainbike Romania, Pensiunea Casa Zarnesteana sau biciclete electrice de la E-Bike Piatra Craiului
-fotografii în natură,
-camping şi picnic.
-vizită la Muzeul Parcului National Centrul De Vizitare Piatra Craiului
-relaxare cu o băutură rece la terasa Green Garden - Pensiunea Piatra Craiului.
-prânz şi cină pe terasele restaurantelor cu vedere panoramică asupra Munților Piatra Craiului: Restaurant Padina Craiului Zarnesti, Popasul Craiului, Cabana Plaiul Foii, Pensiunea Panorama Pietrei Craiului, Complex 7 Crai Plaiu Foii.
-plimbări cu ATV-ul la ATV Rental Adventures Zărnești-Plaiul Foii sau Atv-Tour-Zarnesti
Cazare: Pensiunile de aici sunt răsfirate pe firul văii şi beneficiază de spații imense, unde turiştii se pot bucura din plin de natură.
Cum se ajunge?
>>> din oraşul Zărneşti- se urmăreşte str. Topliţa, drumul ce duce spre Cabana Plaiul Foii, având o lungime de aprox. 12 km.
*Mai multe informații turistice legate de activități, atracții turistice, cazare şi masă, info utile pe www.visitzarnesti.ro www.brasovtourism.app şi www.undemergem.ro
•Sau la sediul nostru Centrul Național de Informare şi Promovare Turistică Zărneşti, str. Dr.Tiberiu Spârchez, nr.12A, lângă Poşta Română.
Strada Toplița, Zărnești, Romania