Istoric si obiective turistice

Comuna Vama Buzăului are în componență satele Vama Buzăului (reședință), Acriș, Buzăiel și Dălghiu.
Este situată în sud-estul județului Brașov, la 45 km de reședința de județ, fiind străbătută de DC 49A și de DJ 103A, care face legătura dintre Tărlungeni și Brădet (DN 10).
Suprafaţă totală: 156,63 km²
În nord este mărginită de
- Depresiunea Întorsura Buzăului
- Oraşul Întorsura Buzăului
În est se sprijină pe
- Munţii Siriului
- Tătarul Mare (1860 m)
- Tătarul Mic (1415 m)
În sud-vest este străjuită de lanţul montan format de Masivul Ciucaş.
Prima atestare documentară a zonei Buzaielor este din anul 1449. În secolul XIII, în trecătoarea Tabla Buții din Masivul Ciucaș s-a construit de către Ordinul Cavalerilor Teutoni o cetate, cunoscută în documente sub numele de "Cruceburg" (Cetatea Crucii), "Cetatea Buzăului" sau "Tabla Buții" și folosită ca bastion de apărare și punct vamal de graniță.
După anul 1699, când Transilvania a intrat sub dominația Imperiului Habsburgic, Oficiul Vamal a fost coborât mai jos, pe cursul râului Buzău și astfel, după anul 1700, s-au așezat locuitori în jurul punctului vamal, dezvoltându-se localitatea Vama Buzăului. Denumirea localității provine de la punctul vamal ce se afla în zona izvoarelor râului Buzău, pe trecătoarea dintre Transilvania și Țara Românească.

Atracţii turistice
Vama Buzăului dată fiind statutul oficial de vamă între Transilvania şi Ţara Românească, obişnuia să ofere locuri pentru înnoptare, masă şi alte servicii contra cost. La început această cazare a avut rol de odihnă în timpul lungilor călătorii. Destinaţiile de cazare erau în hanuri sau în gospodariile cu mai multe camere. Cu timpul cazarea în gospodariile ţărăneşti a luat amploare şi s-a ajuns ca în zilele noastre să servească şi pentru petrecerea timpului liber. O mare parte din oamenii de la oraş petrec concediile în mediul rural, apelând la pensiunile agroturistice.
Faptul că localitatea este situată la poalele Munţilor Ciucaş (cu renumitele Tigăi şi mulţi Sfinxi), că drumul de acces este în stare bună şi că pe această zonă nu este un trafic rutier intens (localitatea nefiind situată pe un drum naţional s-au eupopean), găsim confirmarea că putem da toată atenţia acestei zone pentru dezvoltarea unui turism viabil, prosper şi de lungă durată.
* Biserica ortodoxă Vama Buzăului
* Ruinele fostei Capele Catolice
* Tabăra de sculptură in lemn
* Cascada Urlătoarea

http://www.comunavamabuzaului.ro/docs/brosura_AVZ-propunere-extindere_2015-09_web.pdf http://www.comunavamabuzaului.ro/docs/brosura_CIT_2015-07_web.pdf http://www.comunavamabuzaului.ro/docs/pliant-targ-turism_A4_2016-03_pensiuni_web.pdf

Alte sugestii

Râșnov
Orașul Brașov
Munții Piatra Craiului
Rupea
Poarta Carpaților - ecoturism in Fundata, Moieciu si Bran