Meșteșuguri în Județul Brașov


Brașovul este un județ în care s-au dezvoltat și păstrat o serie de meșteșuguri dintre cele mai diverse - de la prelucrarea lemnului, cojocăritul și tăbăcăritul, până la olărit, picturi tradiționale, morărit sau realizarea podoabelor.

Costumul tradiţional

Structura de bază a costumului tradiţional românesc este formată dintr-o cămaşă ca un furou (ie) făcută din in, lână sau cânepă, care se leagă în talie. Croiala acestor cămăşi este asemănătoare pentru hainele de femei şi pentru cele bărbăteşti. În general cele purtate de femei sunt de obicei lungi până la gleznă, în timp ce cămăşile bărbaţilor ajung până la genunchi şi sunt purtate peste pantaloni sau jambiere.

Cojocăritul şi prelucrarea pieilor (tăbăcăritul)

Practicarea păstoritului şi creşterea vitelor în Ţara Oltului au contribuit la apariţia şi dezvoltarea unor meşteşuguri casnice ţărăneşti, fiecare sat avându-şi cojocarii, pielarii şi tăbăcarii săi. Documentele vremii atestă practicarea acestor meşteşuguri încă din anii 1640-1680 (Lisa, Mândra, Beclean, Porumbacu de Jos). Aceste meşteşuguri au fost practicate ca o îndeletnicire complementară, meşteşugarii satelor fiind în paralel agricultori şi crescători de animale.

Prelucrarea lemnului

Prelucrarea lemnului are o veche tradiţie în zona Făgăraşului, fiind atestată documentar în secolul al XVII-lea la Breaza, Viştea de Sus şi Porumbacu de Jos. Meşteşugul prelucrării lemnului s-a practicat în continuare şi în alte centre ale regiunii, pentru satisfacerea multiplelor nevoi gospodăreşti, lemnul fiind uşor de prelucrat şi decorat. Uneltele utilizate în prelucrarea diferitelor esenţe lemnoase (fag, stejar, brad, paltin) sunt tradiţionale: securea, barda, dalta, tesla, scaunul cu cuţitoaie, sfredelul, ghelaul, compasul.

Olăritul

Meşteşugul olăritului are vechi tradiţii în zonă; este atestat documentar în perioada 1632-1648 la Bucium şi Breaza, Arpaş, Porumbac şi Comăna, iar după 1722 la Cuciulata, Toderiţa şi Făgăraş. Specializarea în olărit se produce prin secolele XVIII-XIX, când apar centrele de olari la sate - Cârţa, Şercaia, Noul Român. În oraşul Făgăraş specializarea s-a produs mai devreme, deja în anul 1614 este atestată o breaslă a meşterilor olari.

Pictura tradiţională

Meşteşugul încondeierii ouălor şi pictura pe sticlă - mai sunt practicate în zilele noastre doar de câteva persoane. Pictura pe sticlă este cel mai apreciat gen al artei populare din zonă, apariţia ei în Ţara Oltului la sfârşitul secolului al XVIII-lea fiind determinată de condiţii social-istorice specifice şi de tradiţii culturale bine închegate (influenţă bizantină şi brâncovenească).

Meşteşugul încondeierii ouălor a constituit un document grăitor de cultură străveche. Păstrat prin tradiţie, se situează la nivelul celorlalte manifestări artistice din zonă prin conţinutul tematic al motivelor decorative, prin regulile compoziţiei şi prin colorit; predominantă este culoarea roşie, motivele detaşându-se prin conture albe realizate prin închistrire cu condeiul şi cu ceară de albine.

Extragerea uleiului comestibil din seminţe de dovleac

În unele sate din Ţara Făgăraşului au funcţionat «pisăluge» (teascuri pentru sămânţa de dovleac) cu care se obţinea ulei comestibil; aceste teascuri funcţionau la capacitate maximă mai ales în posturile Crăciunului şi al Paştelui.

Bijuterii şi podoabe

Colierele făcute din monede de aur, argint şi cupru s-au purtat de-a lungul multor generaţii la rochiile tradiţionale. Aceste coliere puteau fi scurte şi purtate la baza gâtului sau mai lungi, să acopere pieptul.

Bijuteriile erau făcute din cupru şi alamă, folosindu-se diferite tehnici, cum ar fi ciocănirea, găurirea, topirea, gravarea, filigranarea. Ornamentele din metal au ajuns în România din partea de sud, pe calea mesteşugarilor macedo-români din Balcani.

Şiragurile de mărgele erau făcute din sticlă, coral, piatră, chihlimbar, oase, scoici şi erau purtate la costume. Mărgelele din sticlă sau ceramică ce imitau stilul murano din Boemia, au fost introduse în secolul al XVIII-lea de către negustorii cehi.

Morăritul

La început oamenii obţineau făină din secară (mai târziu din porumb) cu ajutorul a două pietre ferecate puse în mişcare cu efort propriu; după o vreme omul a pus la lucru apele râului pentru a acţiona pietrele ce măcinau cerealele; a apărut meşteşugul morăritului, bine dezvoltat mai ales pe văile din Ţara Făgăraşului. Şi astăzi există în judeţul Braşov (în satele Ohaba, Bucium, Cârţişoara), mori de apă din secolul trecut, concurând cu tehnologiile moderne.

Prelucrarea fibrelor vegetale şi animale

Meşteşugul prelucrării fibrelor vegetale şi animale, cunoscut în Ţara Oltului încă din epoca bronzului, a constituit una din cele mai intense activităţi casnice, unelte (frângători de meliţă, piepteni pentru câlţi, darac, furci de tors, depanator, răşchitor, urzitoare sau război de ţesut) şi procedee tehnice transmiţându-se din generaţie în generaţie. Această îndeletnicire a fost favorizată de posibilităţile de creştere a oilor şi de cultivare a cânepii şi inului, asigurând necesarul de ţesături pentru îmbrăcăminte sau uz gospodăresc.

Alte sugestii

Despre județul Brașov
Ciclism, Alergare, Off Road
Activități aeriene
Aventură, Ecvestru
Alte activități - turism activ în Brașov