Atelier: pictură pe mătase pentru începători

Atelier: pictură pe mătase pentru începători


Gazdă:


Bulevardul Eroilor 21, Brașov 500030, Romania

Data și ora:

Despre

Ce spuneți de o după-masă petrecută la Muzeul de Artă?

După ce se închide muzeul la ora 17, joi, 7 octombrie avem un workshop dedicat adulților. De ce doar adulților? Pentru că vrem să vă prezentăm întreaga expoziție, iar una dintre încăperi are accesul restricționat (doar persoanele peste 18 ani au privilegiul să pătrundă în spatele „cortinei”).

Vom începe cu un tur ghidat în expoziția “Celebrities of the Floating World” alături de Alexandra Ardelean, curator, și vom descoperi cultura japoneză prin intermediul lucrărilor din colecția privată Av. George Șerban, iar apoi, împreună cu tutorele acestui atelier, Enikő Șimon, ne vom crea propriile eșarfe pe mătase naturală! Sună bine?

Acest atelier este conceput pentru începători, deci experiența nu este necesară, iar eșarfa pe care o realizați la atelier o veți lua acasă cel târziu a doua zi. Veți afla la muzeu de ce doar a doua zi și tot ce mai trebuie să știți despre această îndeletnicire. Veți vedea că nu e chiar atât de greu să creezi un accesoriu elegant (care poate fi oferit cuiva drag sau poate fi purtat cu mândrie chiar de creatorul său!), dar și ce opțiuni există pentru cei care doresc să încerce ceva mai avansat!

ATENȚIE! Atelierul se va desfășura între orele 17-20 la sediul Muzeului de Artă Brașov, iar înscrierea se face în avans, până la data de 5 octombrie!

> Înscrierea se poate face printr-un mesaj direct, e-mail pe adresa muzeuldeartabrasov@gmail.com sau direct la telefon 0772 076 588.

> Taxa de participare este reprezentată de biletul de intrare în muzeu (7 RON și vă rugăm să veniți cu sumă fixă).

Enikő Șimon, tuturele acestui atelier, s-a născut la Brașov, iar fascinația pentru mătase a determinat-o să urmărească acest drum până la Budapesta, unde și-a însușit și perfecționat tehnicile.
Puteți să îi descoperiți activitatea pe website: www.mandala-matase.ro

Mulțumim partenerilor noștri, Asociația „Armonie Interculturală, Japonia”, pentru ajutorul acordat în realizarea acestui workshop.

Materialele utilizate în cadrul atelierului au fost achiziționate în urma licitației realizate în parteneriat cu Galeria Ora0 în luna august, 2021. În cadrul acestui eveniment, artiști locali au donat un procent între 50-100% din fondurile obținute în vânzarea tablourilor proprii, cu scopul susținerii activității Muzeului de Artă Brașov. Vă mulțumim tuturor!