Monumentul prizonierilor maghiari și sovietici

Monumentul prizonierilor maghiari și sovietici

Obiectiv turistic - Feldioara


Despre

Între anii 1942-1945, la Feldioara a existat un lagăr de prizonieri. Derularea celui de-al doilea război mondial a făcut ca aici să fie deținuți prizonieri sovietici, iar apoi prizonieri maghiari.

Lagărul a fost amenajat în clădirile administrative ale fostei fabrici de bere, pe malul lacului, în apropierea cantinei și internatului vechii Școli Agricole. Capacitatea sa era de aproximativ 700 de persoane.

Din 1942 până în 1944, aici au fost încarcerați prizonieri sovietici. Marele Stat Major a indicat ca prizonierii să suplinească lipsa forței de muncă pentru unitățile agricole din zonă, astfel că în schimbul muncii prestate de deținuți, fermele din zonă asigurau, în mare măsură, hrana acestora.

Prin grija Patriarhiei Române și a Crucii Roșii, în lagăr s-au construit o capelă și o troiță, iar capela a fost înzestrată cu icoane și cărți religioase. Slujbele erau ținute de preotul satului sau de preoți vorbitori de limba rusă, ce veneau în sat doar pentru a sluji în lagăr.

După război, capela a fost distrusă de autoritățile comuniste, dar după 1990, prin colaborarea dintre Ministerul Cultelor și Ambasada Rusiei la București, mormintele celor 738 de prizonieri care au murit în lagăr au fost refăcute și o cruce metalică a fost ridicată pe Dealul Furcilor pentru a aminti acest episod istoric și comemorarea prizonierilor sovietici care și-au aflat sfârșitul pe aceste locuri.

De la finalul anului 1944 până în 1945, prizonierii maghiari au luat locul rușilor în Lagărul nr. 2 din Feldioara.

În memoria soldaților unguri care au fost deținuți aici, prin grija organizațiilor neguvernamentale maghiare, s-a clădit un monument.

Sursă text: https://www.facebook.com/Centru-de-Informare-Turistica-Feldioara-422091824546588/

Photo Gallery

Alte sugestii

Monumentul Studenţilor Eroi

Obiectiv turistic - Feldioara

Monumentul eroilor sași

Obiectiv turistic - Feldioara

Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” - Feldioara

Biserică / Obiectiv turistic - Feldioara

Biserica evanghelică fortificată Feldioara

Biserică fortificată / Obiectiv turistic - Feldioara

Cetatea Feldioara - Marienburg

Cetate / Obiectiv turistic - Feldioara