
Leaota
—
Nicio recenzie încă
Leaota, Romania
Despre
Masivul Leaota se învecinează în partea de nord-vest cu Parcul național Piatra Craiului, iar la est cu Parcul natural Bucegi, principalul rol al sitului fiind acela de coridor ecologic, asigurând migrarea speciilor între cele două mari arii protejate. Lupul și ursul sunt printre speciile ce beneficiază de acest rol al ariei naturale protejate.
Habitatele identificate aici sunt: păduri de amestec fag-răşinoase, păduri de molid, păduri aluviale, tufărişuri subalpine, habitate de pajişti, printre care apar frecvent stâncării şi grohotişuri. Diversitatea vegetală este foarte mare, cu un număr de 810 specii, între care câteva specii protejate prin lege sunt: garofiţe de munte, floarea de colţ, bujorul de munte, tisa, zâmbrul etc. Diverse specii de mamifere şi păsări au fost identificate aici, unele dintre cele protejate prin lege fiind ursul brun, râsul, lupul, cocoşul de munte, uliul păsărar etc.
Principalele activităţi turistice care pot fi întreprinse în Munţii Leaota sunt drumeţii, ciclism montan, schi de tură, fotografie şi observare faună.
Perioada optimă pentru vizitare este primăvara în timpul înfloririi bujorului de munte și toamna când coloritul naturii devine variat.
Perioada optimă pentru vizitare este primăvara în timpul înfloririi bujorului de munte și toamna când coloritul naturii devine variat.
Fiind o arie protejată importantă pentru liniștea faunei, se recomandă accesul numai pe potecile marcate. Câteva trasee străbat Munții Leaota, accesul fiind posibil prin Podu Dâmboviței, Rucăr, Stoenești, Padina, Fundata și Moeciu de Sus.
Sursă text și foto: http://romaniasalbatica.ro/