Tombolă la expoziția "Celebrities of the Floating World"


Data și ora:
Gazdă:

Bulevardul Eroilor 21, Brașov 500030, Romania

Despre

Vizitează muzeul și poți câștiga o stampă japoneză!

Generozitatea colecționarului Av. George Șerban se extinde printr-o donație remarcabilă oferită ca premiu în tombola organizată la Muzeul de Artă Brașov în perioada 20 iulie - 17 octombrie 2021.

Premiul:
Stampa japoneză „Iubire profund ascunsă” de Kitagawa UTAMARO I, Editura Adachi, Ediție sec. XX și catalogul expoziției "Celebrities of the Floating World".

Cum participi la tombolă?
1. Vizitează Muzeul de Artă Brașov până la 17 octombrie 2021.
2. Completează formularul de tombolă și depune-l în urna aflată lângă lucrarea oferită ca premiu.

Câștigătorul se va stabili prin tragere la sorți în săptămâna 18-24 octombrie.

Stampa „Iubire profund ascunsă” face parte din „Antologie de poezii: Secțiunea Dragoste”, serie de cinci stampe ukiyo-e concepute de artistul japonez Kitagawa UTAMARO I și publicate în jurul anilor 1793-1794. În 2016, lucrarea originală a stabilit prețul record pentru o gravură ukiyo-e vândută la licitație, la €745.800.

Mult succes!

_________________________________


Expoziția: ”Celebrities of the Floating World from George Șerban Ukiyo-e Collection”
Locul desfășurării: Muzeul de Artă Brașov, B-dul. Eroilor 21
Durata: 16.07 - 17.10.2021
Program de vizitare: marți - duminică: 10.00 - 18.00
Vernisaj: Vineri, 16 iulie 2021, ora 17.00
Curatori: Alexandra Ardelean & Dr. Alexandru Constantin Chituță
Co-organizatori: Şerban & Asociaţii Societate Civilă de Avocaţi, Asociația culturală pictor Octavian Smigelschi
Parteneri: SushiVO, Asociația „Armonie Interculturala, Japonia”, Cărturești

Maeștrii stampei japoneze expuși la Muzeul de Artă Brașov!

Muzeul de Artă Brașov, instituţie publică de cultură de interes judeţean, ce funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Braşov, vă invită să vizitați expoziția ”Celebrities of the Floating World from George Șerban Ukiyo-e Collection”, curatori Alexandra Ardelean & Dr. Alexandru Constantin Chituță.

Măiestria stampei japoneze este demonstrată de lucrările unor maeștri renumiți: Hokusai, Hiroshige, Kunisada și Kuniyoshi. Lucrările din colecția George Șerban ilustrează temele definitorii ale „lumii trecătoare” specifice stampelor japoneze din perioada Edo (1603 - 1868): teatrul Kabuki, bijin-Ga (frumusețea feminină), shunga (plăcerea senzuală), istoria, literatura și peisajul. Intervalul istoric ilustrat de stampele incluse în expoziție a fost marcat de stabilitate, dezvoltare și izolare, factori definitorii în cristalizarea trăsăturilor caracteristice civilizației nipone.

Mulțumiri: Asociația Muzeul Jucăriilor, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul de Etnografie Brașov.

Sponsori: Şerban & Asociaţii Societate Civilă de Avocaţi, Temad România, Cărturești.

Fotografii