Salomon EcoRun Moieciu


Data și ora:
Gazdă:
Moieciu de Sus 507134, Romania

Despre

Asociația Club Sportiv EcoRun, în colaborare cu Primăriile Moieciu și Fundata, organizează în localitatea Moieciu de Sus, concursul de Alergare Montană „Salomon EcoRun Moieciu”.
Ediția din acest an este o ediție aniversară prin care vom sărbători 10 ani de alergare montană pe potecile tradiționale din zonă.
Două mii de alergători sunt așteptați să ia startul la Cros și la Maraton. Un număr incredibil de 726 de fete la start, 161 dintre ele au ales chiar Maratonul. Numărul țărilor participante este de 21 în acest an, din nou steagurile multicolore vor anima centrul satului.
Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte:

*Marathon: concurs destinat alergătorilor desăvârșiți și celor care doresc să-și depășească limitele; va fi o cursă pe distanță clasică de 42 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus. Timpul limita de sosire este de 9h de la Start.

*Cross: cursă destinată celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea și doresc să-și schimbe modul de viață, să devină mai activi. Va fi o cursă de 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus.

*EcoKids by DELCAR SKODA: Concurs destinat copiilor; în funcție de categoria de vârstă se vor parcurge diferite distanțe, cu startul și sosirea în Moieciu de Sus.

Echipa EcoRun
Cornelia David
Director Eveniment
0744 448137
www.ecorun.ro

PROGRAM
Salomon EcoRun Moieciu

VINERI 03 Mai 2019:
14:00 – 23:00 Înscriere, validarea înscrierii si preluarea pachetului de concurs (EcoRun PlayGround @ Vlahia Inn, Moieciu de Sus)
* Recomandam celor prezenți in zona sa vina sa ridice pachetul de concurs in aceasta zi!

SAMBATA 04 Mai 2019:
6:00 – 8:30 – Validare înscrierii si preluarea pachetului de concurs în zona EcoRun PlayGround @ Vlahia Inn
9:00 START 1 - centru Moieciu de Sus, CROSS si MARATHON
9:30 START 2 - centru Moieciu de Sus, CROSS si MARATHON
• In funcție de nivelul de pregătire si numărul de start alocat, vor exista 2 starturi diferite pentru cursele de Cross si Marathon.
10:30 – 11:00 Flower Ceremony pentru cursa de CROSS
11:00 – 15:30 Time to Play - EcoRun Playground @ Vlahia Inn
Dacă e mai, e Ziua familiei la SKODA, între orele 11:00 și 15:30 vă așteptăm să ne bucurăm împreună de jocuri, întreceri amuzante și surprize cât cuprinde în zona special amenajată. Continuăm distracția în alergare, la cursa destinata copiilor - EcoKids by Delcar SKODA, la 16:00
11:00 – 20:00 Zonă de relaxare, food track și Pasta Party, Muzică, Impresii în Zona EcoRun Playgroung @ Vlahia Inn
10:00 – 14:00 Înscrieri „EcoKids” concurs destinat copiilor
13:00 – 14:00 Flower Ceremony pentru cursa de Marathon
16:00 – START „EcoKids by Delcar Skoda” centru Moieciu de Sus
*starturi diferite în funcție de categoria de vârstă
19:00 – Premiere Marathon, Cross si EcoKids în zona dedicată – EcoRun Playground @ Vlahia Inn - Tombola specială pentru toți participanții
20:00 – 22:00 Petrecere la EcoRun Playground – Vlahia Inn
DUMINICA 05 Mai 2019:
9:00 – 11:00 Cafeaua de dimineață servită la Vlahia Inn – Zona EcoRun PlayGround
11:00 – 15:00 Plimbare in zona pe potecile din jur

Programul poate fi modificat iar aceste modificări vor fi anunțate pe site-ul evenimentului: www.ecorun.ro

Fotografii