PE DRUMUL SPRE MAREA UNIRE


Data și ora:
Gazdă:

Piața Sfatului 25, Brașov, Romania

Despre

Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează expoziția „Pe drumul spre Marea Unire”, dedicată Centenarului Marii Uniri.
Vernisajul pentru public va avea loc luni, 3 septembrie 2018, la ora 19.18.
Organizată de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, expoziția va putea fi vizitată între 3 septembrie 2018 și martie 2019, de luni până sâmbătă, între orele 9-17.

Proiectul „Pe drumul spre Marea Unire”, își propune să prezinte prin intermediul unor soluții noi, adaptate cerințelor muzeale, parcursul istoric la care au contribuit și membrii familiei Mureșianu:
* Apariția „Gazetei de Transilvania” (1838) și rolul presei în informarea publicului.
* Revoluția de la 1848 și afirmarea identității naționale în secolul națiunilor.
* Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, dualismul austro-ungar (1866) și Pronunciamentul (1868).
* Războiul de Independență – 1877.
* Mișcarea memorandistă – 1892.
* Muzicile mișcării naționale românești.
* Primul Război Mondial – 1914-1918.
* Declarația de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918.
Publicul va putea urmări cele opt povești alese pentru ilustrare în cadrul expoziției printr-o abordare nouă, un mix de vectori expoziționali, care îmbină imaginea virtuală, tactilă și sunetul cu imaginea tipărită, dar la o scară supradimensionată. Șase teme sunt prezentate exclusiv prin intermediul videoproiectoarelor, senzorilor de mișcare și a sunetelor, iar celelalte două teme prin colantarea de printuri de mari dimensiuni, însumând peste 200 de metri pătrați de imagine tipărită. Muzeul memorial al Mureșenilor deține, încă de la înființarea din anul 1968, cea mai importantă arhivă de familie din România, numărând peste 17.000 de documente (scrisori, acte oficiale, fotografii), la care se adaugă un număr impresionant de ziare de epocă, documente care au stat la baza realizării expoziției.
Toate aceste bunuri culturale sunt de o importanță excepțională. Menționăm aici doar numerele 1 din „Gazeta de Transilvania” – 12 martie 1838, sau „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, poezia „ Un Răsunet”/„Deșteaptă-te, române!” a lui Andrei Mureșanu sau proiectul de „Memorand” al lui Aurel Mureșianu – bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național, la categoria Tezaur.
Proiectul a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin programul „Centenar” și cofinanțat de Consiliului Județean Brașov.