Forum ARTE

Event Organizer / Ngo


Address

Piața Sfatului 17, Brașov 500031, Romania

About

Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE
s-a născut din dorinţa de a aduce o contribuţie la promovarea şi diversificarea vieţii culturale a zonei Braşovului, la conştientizarea rolului integrator al culturii pentru cetate şi oamenii săi. Prin impulsuri creative şi evenimente inedite, fundaţia vizează îmbinarea tradiţiilor cu contemporaneitatea. Trei elemente-cheie definesc activitatea fundației: Educaţia, Muzica și Patrimoniul.
Muzica ne deschide porți spre o altă lume, ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne formăm propria identitate în drumul spre echilibru și armonie cu noi și cu tot ceea ce ne înconjoară. Fundația Forum ARTE creează evenimente menite să unească spiritele în jurul tradițiilor muzicale existente și să le inspire pe cele ce vor urma.
Credem în valoarea pe care o aduce educația și avem convingerea că aceasta este singura bază solidă pentru dezvoltare. Unul din obiectivele noastre este să oferim, prin programe inspirate, un spațiu pentru copii și tineri, în care să evolueze, să descopere arta, să înceapă să o înțeleagă și să o prețuiască. Și să ajungă apoi să o împărtășească mai departe.

Similar Suggestions

Asociația Ecoturistică Zărnești- Piatra Craiului AEZPC

Ngo

Hungarian Youth Club in Hétfalu

Event Organizer

Evenimente și divertisment

Event Organizer

Asociatia Amural

Event Organizer

C'art Fest

Event Organizer